Recunoștința zilnică: devoțional de Paul TrippMostră
Aș dori să pot spune că sunt întotdeauna mulțumit. Că nu mă plâng niciodată. Că nu tânjesc nicicând după ce au alții. Aș vrea să pot spune că nu am invidiat vreodată viața altuia. Că nu m-am gândit niciodată că Dumnezeu a dăruit altuia ceva ce îmi era menit mie. Să pot spune că sunt mai bun la a fi recunoscător pentru binecuvântările pe care le am decât la a-mi evalua ceea ce nu am. Aș dori să pot spune că foamea mea pentru bunuri nu este atât de mare. Aș dori ca inima mea să fie în sfârșit satisfăcută.
Toate acestea sunt dorințe pentru că încă nu sunt complet adevărate în dreptul meu. Invidia în continuare îmi pândește inima. Este una din consecințele întunecate a păcatului care mai locuiește acolo. De ce vorbește Biblia atât de puternic împotriva acesteia? Aici este răspunsul: dragostea de Dumnezeu nu îți poate conduce inima când invidia deja face aceasta. Să ne gândim la ce face ea. Presupune că meriți binecuvântări pe care nu le meriți. Când inima îți este condusă de ea, atitudinea „Sunt binecuvântat" este înlocuită cu cea de „Merit". Invidia este egoistă până în străfundurile ei. Ea întotdeauna te pune în centrul universului. Face ca totul să fie doar despre tine. Te determină să îți analizezi viața din singura perspectivă a dorințelor, nevoilor și sentimentelor tale.
Din păcate, invidia te face să te îndoiești de bunătatea, credincioșia și înțelepciunea lui Dumnezeu. Aceasta îl acuză pe Dumnezeu că nu știe ceea ce face sau că nu este credincios în ceea ce a promis că va realiza. Când ești convins că binecuvântarea unei alte persoane ar trebui să-ți aparțină ție, nu ai o problemă doar cu acea persoană, ai o problemă cu Dumnezeu. Când începi să te îndoiești de bunătatea Domnului, te oprești din a merge la El pentru ajutor. De ce? Pentru că nu cauți ajutor de la cineva de care ai început să te îndoiești.
Invidia mai realizează ceva fatal din punct de vedere spiritual. Își asumă o înțelegere pe care nimeni nu o are. Aceasta nu numai că presupune că știi mai multe despre viața celeilalte persoane decât vei putea ști vreodată, dar și crede că ai o înțelegere mai clară decât Dumnezeu asupra ce este cel mai bine. Mai mult de atât, invidia te determină să uiți extraordinara mântuire, transformare, împuternicire și har dezrobitor al Domnului. Devii atât de preocupat cu a calcula ceea ce nu ai încât nenumăratele binecuvântări dăruite de harul lui Dumnezeu - binecuvântări pe care nu le-am câștigat, dobândit sau meritat - trec neapreciate și necelebrate. Iar pentru că invidia este mai preocupată cu ceea ce dorești decât cu viața la care Domnul te-a chemat, te reține de la acorda atenție comenzilor și avertizărilor lui Dumnezeu, punându-te în pericol moral. Singura soluție pentru invidie este harul salvator al Domnului - har care transformă păcătoși concentrați pe sine în slujitori fericiți și împliniți ai Lui.
Scriptura
Despre acest plan
Ziua Recunoștinței este o perioadă în care să îți amintești de toate lucrurile pe care Dumnezeu prin har ți le-a dăruit. Dar câteodată agitația specifică acestui sezon te poate ține departe încât să nu-ți faci timp să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru multele Sale daruri. Devoționalele încurajatoare ale lui Paul David Tripp, care îți iau doar 5 minute să le citești, te vor stimula să meditezi la bunătatea lui Dumnezeu de-a lungul întregii zile.
More