Recunoștința zilnică: devoțional de Paul TrippMostră

Este adevărat că una dintre cele mai mari greșeli în relațiile noastre este păcatul uitării. Ia în considerare următoarea pildă a Domnului Isus:

De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala și i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui și tot ce avea, și să se plătească datoria. Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat și a zis: ‘Doamne, mai îngăduie-mă, și-ţi voi plăti tot.’ Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul și i-a iertat datoria. Robul acela, când a ieșit afară, a întâlnit pe unul din tovarășii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el și-l strângea de gât, zicând: ‘Plătește-mi ce-mi ești dator.’ Tovarășul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga și zicea: ‘Mai îngăduie-mă, și-ţi voi plăti.’ Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în temniţă până va plăti datoria. Când au văzut tovarășii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult și s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute. Atunci, stăpânul a chemat la el pe robul acesta și i-a zis: ‘Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai și tu milă de tovarășul tău, cum am avut eu milă de tine?’ (Matei 18:23‭-‬33)

Fiecare dintre noi putem fi atât de uituci. Toți putem eșua și uita splendoarea iubirii și mila care au fost revărsate peste noi. Noi putem uita că niciodată n-am fi putut câștiga sau merita cele mai bune lucruri în viața noastră; noi le-am primit doar prin har. Aici e problema: în măsura în care uiți harul care ți-a fost dat, în aceeași măsură îți va fi greu să împărtășești harul cu alții. În măsura în care uiți cât de mult ți-a fost iertat, în aceeași măsură tinzi să nu ierți pe cei care îți greșesc. În măsura în care eșuezi să ai o inimă plină de recunoștință față de dragostea care ți-a fost dăruită, îți vine mai ușor să nu arăți dragoste aproapelui tău.

A fost și încă este adevărat că nimeni nu împarte harul așa cum o face o persoană care știe că are și ea nevoie și știe că i-a fost oferit în milă de un Dumnezeu al îndurării. El ne dă ceea ce niciodată nu am fi putut obține; de ce oare la rândul nostru ne opunem și refuzăm să dăruim până ce ceilalți nu ating standardul setat de noi? Chemarea la iertare expune imediat nevoia noastră de iertare. Chemarea la împărtășirea harului evidențiază cât de mult avem nevoie de har. Chemarea la iertare este în același timp un apel să ne amintim să fim mulțumitori. Când îți amintești cât ești de insuficient, te îndrepți spre alții care sunt asemeni ție și le dorești același har care este singura ta speranță. Fie ca Dumnezeu să ne dea harul să ne amintim și voința să dăruim și altora din ceea ce am primit.