Recunoștința zilnică: devoțional de Paul TrippMostră

Este un principiu pe fiecare din conturile noastre tehnologice, dar noi, de fapt, nu trăim ca și cum deja credem în el. Obișnuim să spunem că noi credem că asta nu este tot ce există. Spunem că noi credem cu adevărat că este viață după moarte. Teologia noastră formală conține adevărul unui nou cer și pământ care vor fi. Totuși, tindem să trăim cu teama și subjugarea care vine când credem că tot ce avem este acest moment.

Aici este problema vieții reale trăite: dacă tu nu îți concentrezi ochii inimii pe cerul care va fi, vei încerca să schimbi această lume săracă și trecătoare într-un rai care niciodată nu va fi. În inima fiecărei ființe umane există dorința de cer. Plânsetul unui copil care tocmai a căzut este un plâns pentru cer. Lacrimile unui elev care a fost respins pe terenul de joacă sunt lacrimile unui ce dorește paradisul. Durerea singurătății simțită de o persoană fără prieteni sau familie este durerea cuiva care tânjește după cer. Rana dureroasă dintr-un cuplu care se stinge încet este rana celor care doresc cerul. Tristețea pe care un vârstnic o simte în timp ce corpul îi slăbește este tristețea celui care tânjește după cer. Toți avem acest dor, chiar și atunci când nu îl conștientizăm, deoarece el a fost așezat aici de Însuși Creatorul. El a așezat veșnicia în fiecare inimă (Eclesiastul 3:11). Plânsetele noastre sunt mai mult decât plânsete de durere; sunt plânsete de dor pentru mai mult și mai bine decât tot ce vreodată vom trăi în această lume trecătoare.

Când uiți asta, încerci din greu să faci din acest moment un paradis care niciodată nu va fi. Căsătoria ta nu va fi un rai. Locul tău de muncă nu va fi paradisul după care tânjești. Prieteniile tale nu vor fi cerul pe care inima ta îl așteaptă cu nerăbdare. Lumea din jurul tău nu va funcționa ca un cer. Copilul tău nu va aduce cerul la tine. Chiar biserica din care faci parte nu va trăi la standardul cerului. Dacă ești copilul lui Dumnezeu, cerul ți-a fost asigurat, dar nu aici și nu acum. Toate lucrurile care te dezamăgesc acum există pentru a-ți aminti că nu totul e aici și să îți trezească dorul de veșnicia care va veni. Visele care mor îți amintesc că nu acesta este paradisul. Florile care se ofilesc îți amintesc că nu acesta este paradisul. Păcatul care captivează ar trebui să-ți amintească că nu acesta este paradisul. Bolile care îți alterează sănătatea există pentru a-ți aminti că nu acesta este paradisul. Trăiește cu speranța că paradisul cu siguranță va veni și încetează din a mai vrea ca această lume trecătoare să fie raiul care niciodată nu va fi.