Recunoștința zilnică: devoțional de Paul TrippMostră

Toți facem asta, probabil zilnic. Nu conștientizăm ce facem, dar are un impact major asupra modului în care ne vedem pe noi înșine și ne raportăm la ceilalți. Este unul dintre motivele din cauza cărora există probleme relaționale chiar și în casa lui Dumnezeu. Ce este acest lucru pe care îl facem și care ne dăunează așa de mult? Noi toți uităm.

În timpul nostru foarte ocupat și în egocentrismul vieților noastre, cu tristețe uităm cât de binecuvântate sunt viețile noastre și radical schimbate prin milă. Faptul că Dumnezeu ne-a binecuvântat prin îndurarea Sa când meritam mânia Sa se pierde din memoria noastră ca un cântec pe care odată l-am știut, dar ale cărui versuri nu ni le mai amintim. Realitatea că în fiecare dimineață bunătatea Lui se reînnoiește față de noi nu este lucrul care ne preocupă mințile în timp ce ne pregătim cu frenezie pentru noua zi. Când ne așezăm capul obosit pentru somnul atât de necesar după o zi solicitantă, de cele mai multe ori eșuăm să privim la binecuvântările care au curs din mâinile lui Dumnezeu peste viețile noastre. Nu ne facem timp să ne așezăm și să medităm la cum ar fi fost viețile noastre dacă mila Mântuitorului nu ar fi fost scrisă în destinul fiecăruia. Din nefericire, cu toții tindem să uităm de această bunătate. Uitarea milei este periculoasă deoarece modelează felul în care te raportezi la tine și la ceilalți.

Când îți amintești de milă, de asemenea îți amintești că pur și simplu nu ai făcut nimic pentru a câștiga acel lucru cu care mila te-a binecuvântat. Când îți amintești de milă, ești smerit, mulțumitor și bun. Când îți amintești de milă, plângerea este dată la o parte de mulțumire și dorința egocentrică este înlocuită cu dorința de închinare. Dar când uiți de milă, îți spui cu mândrie că tot ce ai este un rezultat al eforturilor tale. Când uiți de milă, îți atribui meritele a ceea ce doar mila poate produce. Când uiți de milă, te numești neprihănit și merituos și trăiești o viață permisivă și posesivă.

Când uiți de milă și te gândești că meriți, iei totul prea ușor ca să nu împarți bunătatea cu alții. Cu mândrie te gândești că primești ce meriți și la fel ceilalți. Inima ta mândră este lipsită de bunătate, de aceea nu poate fi atinsă de starea rea a altora. Uiți că nu ești prea diferit de fratele tău nevoiaș, eșuând în a recunoaște că nici tu nu meriți ceea ce Dumnezeu oferă. Umilința este pământul în care mila pentru alții crește. Mulțumirea pentru mila dată este ceea ce motivează mila să se extindă. Pavel spune: „Fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:32).