Pacea fie cu voi

Fericiți sunt cei împăciuitori, căci ei vor fi numiți fii ai lui Dumnezeu! Matei 5:9

Pentru început

Un stagiar m-a întrebat recent: „Care este cel mai important obstacol în calea păcii în biserică astăzi?” Imediat, mi-a venit în minte un val de conflicte zguduitoare: gelozii mărunte, ambiții care perturbă unitatea, ceartă domestică care rupe căsătoriile și duce la divorț și așa mai departe. Dar deasupra tuturor a apărut ceea ce ar putea fi cea mai mare amenințare la adresa păcii în biserica contemporană – partizanatul politic care acordă prioritate valorilor culturale (multe dintre ele destul de legitime) față de Marea Trimitere.

Astăzi, mulți creștini corelează partidul lor politic cu prezența evidentă a împărăției lui Hristos și adoptă o poziție partizană care face din sloganuri și accese de indignare principalele moduri prin care se identifică. În consecință, membrii din partea opusă nu numai că reprezintă o poziție diferită, dar sunt priviți ca un rău hidos. Acesta este antagonismul care desparte acum progresiştii politici şi conservatorii politici, chiar şi în interiorul bisericii.

Este posibil ca biserica să abordeze altfel această bătălie regală?

Perspectiva devoțională

A fi împăciuitor nu înseamnă pur și simplu a fi drăguț sau amabil. Nici nu stinge flăcările ostilității. Este planul divin al lui Dumnezeu pentru viața în comunitate în care Hristos ne umple inimile și apoi, prin noi, pătrunde în lume.

Observații

Modul în care Dumnezeu extinde pacea seamănă cu modul în care face dreptate – nouă, în noi și prin noi. După cum explică Pavel, Dumnezeu oferă pace celor îndreptățiți „prin Domnul nostru Isus Cristos” (Romani 5:1). Este focalizarea minții noastre asupra Duhului care are ca rezultat dimensiuni profunde de pace în interior (Romani 8:6). Și, în cele din urmă, chemarea noastră este să lăsăm pacea lui Dumnezeu să curgă prin noi, urmărind „pacea și consolidarea reciprocă.” (Romani 14:19). Această secvență contează pentru că nu putem oferi ceea ce nu avem deja.

Anxietatea, însă, ne poate răpi pacea promisă. Avem momente de anxietate și iritabilitate – poate zile, săptămâni sau o perioadă – dar slavă Domnului că nu durează pentru totdeauna. Mai profundă și mai elementară decât această frământare interioară este identitatea noastră ca fii și fiice ale lui Dumnezeu în unire cu Hristos, locuiți de Duhul Sfânt. O astfel de locuință ne supune inimile și ne conduce inexorabil, fără oprire, către pace.

În termeni practici, chemarea noastră la întărirea păcii este pur și simplu demonstrația publică a ceea ce face Duhul în inima noastră – progresul și afișarea lui Hristos la lucru.

Aplicație

În loc de suspiciune și luptă interioară, ce ar fi dacă am exprima răbdare și bunătate, îndurând toate lucrurile în numele lui Hristos (1 Corinteni 13:4, 7)? Ce se întâmplă dacă i-am trata pe alții așa cum am dori noi înșine să fim tratați (Matei 7:12; Luca 6:31)? Ce s-ar întâmpla dacă am împlini cuvintele lui Pavel: „Vorbirea voastră să fie întotdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.” (Coloseni 4:6)?

Am putea, de exemplu, să ne menținem angajamentul de a proteja pe cei nenăscuți și de a păstra planul lui Dumnezeu pentru familie, în același timp, abordând nedreptatea rasială și ajutând pe cei săraci? Acest tip de pace nu ne cere să ne compromitem convingerile teologice. Totuși, ne cere să-l imităm pe Mântuitorul nostru răstignit, cel care a demonstrat dragoste față de dușmani (Matei 5:44).

Poziția noastră de fii și fiice ale lui Dumnezeu ne conduce din ce în ce mai mult în practica divină de a face pace. O astfel de pace nu vine ușor sau ieftin, dar Dumnezeul păcii, care l-a înviat pe Domnul nostru Isus din morți, cu siguranță o va face să biruiască (Evrei 13:20).