Luca 9

9
1Isus a chemat pe cei doisprezece discipoli ai Săi și le-a conferit autoritatea să acționeze împotriva tuturor demonilor și posibilitatea să vindece bolile. 2Apoi i-a trimis să predice (despre) Regatul lui Dumnezeu și să vindece oamenii bolnavi. 3El le-a zis: „Să nu luați cu voi (în această deplasare) nici baston, nici traistă, nici pâine, nici bani și nici două haine. 4Cât timp vă veți afla într-o localitate, să rămâneți la aceeași gazdă până veți pleca din zonă. 5Iar dacă nu veți fi primiți, să ieșiți din orașul acelor oameni și să scuturați praful de pe picioarele voastre ca (o) probă împotriva lor.” 6Ei au plecat și au mers din sat în sat, predicând Vestea Bună și vindecând oameni în toate locurile (pe unde treceau). 7Tetrarhul Irod a auzit vorbindu-se despre tot ce făcea Isus și nu știa ce să creadă. Unii susțineau că a înviat Ioan, 8alții pretindeau că ar fi apărut Ilie, iar alții considerau că ar fi înviat unul dintre profeții din timpurile străvechi. 9Dar Irod spunea: „Pe Ioan l-am decapitat! Cine ar putea să fie Acesta despre care aud asemenea lucruri?” Și intenționa să Îl vadă. 10Apostolii s-au întors și I-au relatat (lui Isus) tot ce au făcut. El i-a luat și S-a retras cu ei separat, lângă un oraș numit Betsaida. 11Mulțimile de oameni au înțeles acest lucru și au mers după El. Isus i-a primit, le-a vorbit despre Regatul lui Dumnezeu și i-a vindecat pe cei care aveau nevoie de sănătate. 12Pentru că se însera, cei doisprezece (discipoli) s-au apropiat și I-au zis: „Oferă oamenilor posibilitatea să se ducă în satele și în zonele (locuite) din apropiere să își găsească mâncare și gazdă; pentru că aici suntem într-o zonă nelocuită!” 13Isus le-a zis: „Dați-le voi să mănânce!” Dar ei au răspuns: „Nu avem decât cinci pâini și doi pești. Problema s-ar putea rezolva numai dacă am merge să cumpărăm alimente pentru toți acești oameni.” 14Acolo erau (adunați) aproximativ cinci mii de bărbați. Isus le-a zis discipolilor Săi: „Împărțiți-i în grupuri de câte cincizeci de persoane și spuneți-le să stea jos.” 15Ei au procedat așa cum le spusese (Isus) și le-au cerut să stea jos. 16Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești, a privit spre cer și a rostit o benedicțiune pentru ele. Apoi le-a rupt și le-a dat discipolilor ca să le împartă mulțimii de oameni. 17Au mâncat toți până s-au săturat; și au umplut douăsprezece coșuri cu ce a rămas (din pești și din pâini). 18Într-o altă zi, Isus era împreună cu discipolii, intenționând să Se roage. Atunci El i-a întrebat: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” 19Ei I-au răspuns: „Unii spun că ai fi Ioan Botezătorul, alții susțin că ești Ilie, iar alții afirmă că ești un profet care a existat în vremurile străvechi și care a înviat.” 20El le-a zis: „Dar care este părerea voastră (cu privire la persoana Mea)?” Petru I-a răspuns: „Tu ești Cristos, Cel trimis de Dumnezeu!” 21Isus le-a ordonat în mod categoric să nu spună nimănui acest lucru (despre El). 22Apoi le-a zis că Fiul Omului trebuie să suporte multă suferință, și că va fi contestat de bătrânii conducători ai poporului (evreu), de preoți și de învățătorii legii (mozaice). Le-a mai spus că toți aceștia vor vota în favoarea omorârii Lui, dar că a treia zi va învia. 23Apoi le-a zis tuturor: „Dacă dorește cineva să Mă urmeze, să se dezică de felul lui de a fi, să își ia crucea în fiecare zi și (așa) să Îmi urmeze exemplul! 24Să știți că oricine va dori să își salveze viața, o va pierde; dar cine își va consuma viața pentru Mine, o va recupera. 25Și, de fapt, ce avantaj ar fi pentru cineva să câștige toată lumea, dacă (după ce o are) s-ar distruge singur? 26Vă spun aceste lucruri pentru că atunci când Fiul Omului va veni în gloria Sa, a Tatălui și a sfinților îngeri, Îi va trata pe cei care s-au rușinat de El și de cuvintele Sale, cu propria lor atitudine. 27Să știți că unii dintre cei care sunt aici, nu vor muri până nu vor vedea Regatul lui Dumnezeu.” 28La aproximativ opt zile după ce spusese aceste cuvinte, Isus S-a dus să Se roage pe munte. A luat cu El pe Petru, pe Ioan și pe Iacov. 29În timp ce Se ruga, fața Lui și-a schimbat aspectul, iar îmbrăcămintea I-a devenit albă strălucitoare. 30Doi bărbați discutau cu El. Aceștia erau Moise și Ilie. 31Ei apăruseră în glorie și vorbeau cu Isus despre moartea Lui care urma să se întâmple în Ierusalim. 32Petru dormea profund împreună cu ceilalți (doi discipoli). Când s-au trezit, au văzut gloria lui Isus și pe cei doi bărbați care stăteau împreună cu El. 33În momentul când aceștia se despărțeau de Isus, Petru I-a zis: „Învățătorule, este bine să rămânem aici. Propun să facem trei adăposturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie!” Dar el nu știa ce zice. 34În timp ce vorbea (Petru), a venit un nor care i-a acoperit. Când i-au văzut intrând în nor, discipolii s-au speriat. 35Apoi, din el s-a auzit o voce care zicea: „Acesta este Fiu Meu pe care Îl iubesc foarte mult. Să ascultați de El!” 36În timp ce erau pronunțate aceste cuvinte, Isus a rămas singur. Discipolii nu au vorbit nimănui despre ce văzuseră (acolo). 37A doua zi, când au coborât de pe munte, Isus a fost întâmpinat de o mare mulțime de oameni. 38Și din mijlocul ei, un om a strigat: „Învățătorule, Te rog să ai milă de singurul fiu al meu: 39este chinuit de un spirit (rău). În crizele pe care i le produce, zbiară, are convulsii și face spumă la gură. Acest spirit îl abandonează abia după ce l-a agresat până la epuizare! 40I-am rugat pe discipolii Tăi să îl scoată; dar nu au reușit!” 41Isus a răspuns: „Vai cât de necredincioasă și de orientată spre rău este această generație! Oare cât timp vă voi mai suporta? Adu-ți fiul aici!” 42În timp ce venea băiatul, demonul l-a trântit și i-a provocat convulsii. Dar Isus a certat spiritul rău și i-a redat tatălui fiul vindecat. 43Toți au rămas foarte surprinși de surprinzătoarele lucruri pe care le poate face Dumnezeu. Dar în timp ce toți se mirau de ce făcea Isus, El le-a zis discipolilor: 44„Fiți foarte atenți la ce vă spun acum: Fiul Omului va fi trădat și va ajunge la discreția oamenilor!” 45Dar discipolii nu știau ce înseamnă aceste cuvinte, pentru că semnificația lor le era ascunsă, ca să nu le înțeleagă. Și le era teamă să Îi solicite lui Isus o explicație. 46Apoi au început să discute între ei, pentru ca să știe cine ar fi cel mai mare (în grupul lor). 47Isus, care știa ce gândeau ei, a luat un copil și l-a pus lângă El. 48Apoi le-a zis: „Cine primește acest copil în numele Meu, (de fapt) pe Mine Mă primește; și cine Mă primește, Îl primește (și) pe Cel care M-a trimis. Să știți că cine este cel mai mic între voi, (în realitate) este cel mai mare.” 49Ioan a zis: „Învățătorule, noi am văzut un om care făcea exorcizări în numele Tău; și i-am interzis să le mai facă, pentru că nu aparținea grupului nostru.” 50Isus i-a răspuns: „Să nu îi mai interziceți acest lucru; pentru că cine nu se manifestă ostil față de voi, este de partea voastră.” 51Când se apropiase timpul în care Isus urma să fie luat în cer, El a privit spre Ierusalim, decis să meargă acolo. 52A trimis câțiva reprezentanți de-ai Săi într-un sat locuit de samariteni, ca să Îi pregătească o gazdă. 53Dar acei oameni nu au acceptat să îl primească – pentru că (de fapt,) Isus urma să meargă în Ierusalim. 54În urma acestui refuz, discipolii Săi numiți Iacov și Ioan, au zis: „Doamne, vrei să ordonăm să coboare foc din cer și să îi distrugă – așa cum a făcut (altădată) Ilie?” 55Isus S-a întors spre ei și le-a făcut reproșuri, [zicându-le: „Nu știți ce fel de spirit vă inspiră! 56Fiul Omului nu a venit să distrugă sufletele oamenilor, ci să le salveze.]” Apoi au plecat în alt sat. 57În timp ce erau pe drum, un om I-a zis (lui Isus): „Domnule, Te voi urma oriunde vei merge.” 58Isus i-a răspuns: „Vulpile au culcușurile lor, iar păsările dorm în cuiburi; dar Fiul Omului nu are un loc unde să se odihnească.” 59A zis altuia: „Vino după Mine!” Acela I-a răspuns: „Domnule, lasă-mă mai întâi să mă duc să îl îngrijesc pe tatăl meu până va muri!” 60Dar Isus i-a zis: „Lasă pe acești oameni să se îngrijească reciproc, iar tu du-te și proclamă Regatul lui Dumnezeu!” 61Altul I-a zis (lui Isus): „Te voi urma, dar permite-mi ca mai întâi să mă duc să spun «La revedere!» familiei mele!” 62Isus i-a răspuns: „Nimeni nu se califică pentru Regatul lui Dumnezeu dacă după ce a luat plugul de coarne, privește înapoi!”

Выбрано:

Luca 9: BVA

Выделить

Поделиться

Копировать

None

Хотите, чтобы то, что вы выделили, сохранялось на всех ваших устройствах? Зарегистрируйтесь или авторизуйтесь