YouVersion
Pictograma căutare

La începutMostră

La început

Ziua 17 din 31

După ce ne relatează istoria lui Cain și Abel, autorul cărții Geneza descrie în următoarele câteva capitole istoria unor familii. În timp ce aceste genealogii includ doar câteva detalii despre cei menționați, felul în care sunt scrise și structurate arată adevăruri importante și principii despre viața cu Dumnezeu.

Seminția lui Cain a fost alcătuită din urmașii patriarhului lor. Alegerile păcătoase ale lui Cain au afectat descendenții acestuia pentru multe generații. Ei L-au desconsiderat pe Dumnezeu luându-și mai multe soții, au căutat doar faima și succesul, și chiar au omorât alți oameni. Genealogia lui Cain arată primele orașe și civilizații, inclusiv primii muzicieni și meșteri.

Linia lui Set arată un contrast direct cu cea a lui Cain. După cum o să vedem în lecturile ulterioare, mulți dintre descendenții lui Set se temeau și se închinau lui Dumnezeu. De asemenea, vedem prima referință la faptul că oamenii au chemat Numele lui Dumnezeu și I s-au închinat.

Nu contează cultura din jurul nostru, nu contează circumstanțele, succesele noastre, statutul nostru sau talentele noastre. Închinarea față de Dumnezeu este ceea ce aduce viață. În timp ce urmașii lui Cain au făcut lucruri mărețe, ei erau departe de Dumnezeu. Aceștia și-au căutat propriul câștig, în loc să laude Numele lui Dumnezeu. Fără a menține închinarea și cunoașterea lui Dumnezeu în viețile noastre, familiile, culturile și popoarele noastre vor eșua căzând în păcat și ajungând la distrugere cum au făcut-o urmașii lui Cain. În schimb, noi să fim dintre aceia care chemăm Numele Domnului, care se închină Lui și Îl facem cunoscut oriunde ne-am afla. 

Tot ce are suflare să Îl laude pe Domnul!

Rugăciune

Doamne Dumnezeule, Tu ești singurul care merită să fie glorificat. Tu ești singurul vrednic de laudă. Măreția Ta este mai presus de orice pe pământ. Ajută-mă să Te laud indiferent de circumstanțe. Ajută-mă să mă depărtez de păcat și să mă închin Ție. Amin.

Ziua 16Ziua 18

Despre acest plan

La început

„La început” este un studiu biblic pe primele 11 capitole din cartea Geneza. Acest studiu de 31 de zile explorează povestea creației, originile umanității, impactul păcatului asupra lumii, promisiunea imediată a răscumpărării, motivele potopului, răsplata lui Dumnezeu pentru Noe și familia sa, primul legământ al lui Dumnezeu cu omenirea și genealogia lui Mesia.

More

Am dori să mulțumim lui Love God Great - Romanian pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații vizitați: http://lovegodgreatly.com