YouVersion
Pictograma căutare

La începutMostră

La început

Ziua 20 din 31

Noe a găsit îndurare la Dumnezeu. În timp ce este descris ca un om evlavios, fără prihană printre contemporanii săi, doar Dumnezeu este Cel care a ales să Își arate îndurarea față de Noe. Credincioșia lui Noe față de Dumnezeu și disponibilitatea lui de a urma poruncile Domnului sunt în total contrast cu cei din jurul lui. Acesta a trăit într-o generație decăzută moral, și totuși a ales să umble cu Dumnezeu. Enoh a umblat cu Dumnezeu și a fost răsplătit prin faptul că a fost răpit la cer. Noe a urmat exemplul lui Enoh și a umblat și el cu Dumnezeu.

Dumnezeu i-a poruncit lui Noe să facă ceva ce nu văzuse niciodată. Dumnezeu l-a avertizat pe Noe ce urma să vină – ceva nemaiauzit și total neașteptat. Cu toate că Noe se poate să fi avut îndoieli, ele nu au rămas scrise în Biblie. Tot ce ni s-a spus este despre credința lui.

Noe a fost dornic să lase în urmă tot ceea ce îi oferea lumea și să Îl urmeze pe Dumnezeu. El trăia în neprihănire și a împlinit tot ce i-a poruncit Dumnezeu. Noe este menționat pentru credința lui în cartea Evrei, capitolul 11. Noe a crezut că Dumnezeu există și că El îl va răsplăti dacă continua să umble cu El.

Când ne confruntăm cu necunoscutul, apelăm la siguranța oferită de lume sau la poruncile Domnului? Când alegem să pășim în credință, se poate să nu găsim comorile lumii sau succesul, dar găsim harul lui Dumnezeu. Umblând cu Dumnezeu, cinstind și ascultând poruncile Lui, este felul în care ne exersăm credința și Îi aducem bucurie.

Rugăciune

Doamne, doresc să Te urmez. Arată-mi lucrurile din viața mea prin care nu Te onorez și care nu Îți aduc Ție glorie. Dă-mi curajul să le elimin din viața mea. Arată-mi unde credința mea este slabă și crește-mi credința astfel încât să Te pot urma. Amin.

Zi 19Zi 21

Despre acest plan

La început

„La început” este un studiu biblic pe primele 11 capitole din cartea Geneza. Acest studiu de 31 de zile explorează povestea creației, originile umanității, impactul păcatului asupra lumii, promisiunea imediată a răscumpărării, motivele potopului, răsplata lui Dumnezeu pentru Noe și familia sa, primul legământ al lui Dumnezeu cu omenirea și genealogia lui Mesia.

More

Am dori să mulțumim lui Love God Great - Romanian pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații vizitați: http://lovegodgreatly.com