Iubind ca IsusMostră

La coadă la bancomat

Am fost mereu nedumerită când venea vorba de statutul social. De ce noi, ca oameni, promovăm unele persoane și nu altele? Pot fi mai mulți factori care influențează poziția cuiva pe scara ierarhiei sociale: faima, bogăția, abilitățile, frumusețea, personalitatea, titlul, moștenirea, averea, etc.

Cred că eram la liceu când am realizat pentru prima dată diferitele niveluri de popularitate, însă la maturitate am continuat să observ că în unanimitate lumea ține partea unora și îi ignoră în mod colectiv pe alții. Ne hotărâm singuri pozițiile sociale unii altora, punându-i pe unii primii, iar pe alții, ultimii.

În primul an după ce m-am mutat într-un oraș mare am făcut marea greșeală de a merge la un bancomat într-o zi de sâmbătă. În drumul meu spre o întâlnire unde doream să impresionez, m-am așezat la rândul lung unde stăteau nerăbdători mai mulți oamenii care aveau nevoie de bani gheață pentru sfârșitul de săptămână. Rândul era format din cel puțin opt persoane. Pierdută în gânduri, nu mi-am dat seama imediat că puțin mai în față agitația devenea tot mai mare. Un suspin și o înjurătură mi-au atras atenția. Atunci am observat o doamnă cu părul sârmos, care se lupta să își țină în frâu lacrimile și să finalizeze tranzacția. M-am uitat foarte atent la aceasta femeie și apoi m-am uitat la întregul rând care se întindea în fața și în spatele meu. Toată lumea evita contactul vizual, și, în mod politicos (sau poate pur și simplu cu nerăbdare), o ignorau pe femeia care se afla într-o situație de criză. Doamna își anulă tranzacția, se întoarse spre noi și spuse: „Tatăl meu tocmai a murit.” Nu a fost neapărat o scuză, cât un fel de explicație. Când văzu că nu primește nici un răspuns, se întoarse și, încă plângând, își îndreptă pași spre parcare. M-am uitat în jurul meu să văd dacă cineva îi va sări în ajutor, gândindu-ma că cineva chiar ar trebui să facă ceva. Spre rușinea mea, abia atunci am realizat că singurul motiv pentru care nu făceam încă nimic era că nu voiam să îmi pierd locul la rândul care se tot mărea.

Cât de des se întâmplă ca agenda noastră să fie mai importantă decât iubirea pe care Isus dorește să le-o arătăm celor din jur? Cât de des îi ignorăm pe aceia care sunt valoroși în ochii lui Cristos, pentru simplul fapt că le oferim etichete într-un mod superficial? În momentul acela, la bancomat, trebuia să fiu undeva și cineva mă aștepta, cineva pe care trebuia să-l impresionez. Femeia aceasta era o necunoscută și, în mod egoist, am simțit că nu pot să îi ofer din timpul meu. Însă Cristos nu ne cheamă să îi slujim doar atunci când ne este comod. Nu ne cere să îi ajutăm doar pe cei care sunt demni de atenția noastră. El va schimba prioritățile noastre, oricine am fi - de la regina balului până la asistenta TV sau de la dependentul de droguri până la sportiv - afirmând că în ciuda superficialelor etichete, cei dintâi vor fi și cei de pe urmă, iar cei de pe urmă vor fi cei dintâi.

Femeia aceasta în doliu se străduia să își deschidă mașina, când dintr-odată am fugit spre ea. A devenit prioritatea mea în momentul în care inima mea s-a umplut de compasiune pentru ea. Am luat-o prin surprindere și i-am spus sincer: „Îmi pare atât de rău pentru pierderea suferită!” Fața i se schimonosi din nou și suspină în timp ce o îmbrățișam. S-a calmat după câteva minute și mi-a mulțumit cu voce șoptită înainte să intre în mașină și să plece. M-am întors spre bancomat unde oamenii erau ocupați cu telefoanele lor, ignorându-mă total.

Și m-am așezat la capătul rândului.

Beth Castle
Life.Church Creative Media Team (Spouse)