Iubind ca IsusMostră
Să fii un bun prieten
Acum ceva vreme am avut o colegă de muncă, ce își dorea foarte mult să fie prietenă cu mine. În loc să îi urez un bun venit în echipa noastră, eu nu am fost deloc drăguță cu ea. De fapt, au fost momente când eram exagerat de răutăcioasă. Mai petreceam timp împreună din când în când, însă doar când îmi convenea.
Au trecut câteva luni, iar tatăl meu a fost diagnosticat cu cancer. N-a trecut mult timp până să ma aflu într-un centru de îngrijire paliativă în ultimele sale zile de viață. Această persoană căreia nu i-am oferit nici măcar un moment din ziua mea, nu doar că s-a rugat pentru mine în această perioadă groaznică, ci a stat cu mine la telefon în fiecare noapte până când am fost suficient de obosită ca să pot adormi. Mi-a gătit mâncarea preferată înainte să mă urc în avion. Împreună cu toți colegii mi-a făcut un pachet și mi l-a trimis. Iar când m-am întors la muncă, și-a făcut timp să vorbim și să plângă cu mine oricând am avut nevoie.
A fost prietena mea încă dinainte să știu că aveam nevoie de una. I-a păsat de mine atunci când mie nu mi-a păsat de ea. M-a iubit atunci când nu eram prea ușor de iubit.
Credeam că știu ce înseamnă dragostea necondiționată. Credeam că înțeleg modul în care Isus ne iubește. S-a dovedit că greșeam. Dintr-un anumit motiv aveam impresia că merităm această iubire necondiționată. Vreau să zic că începem să iubim oamenii în mod condiționat, iar apoi dacă vedem că merge bine, în cele din urmă va deveni ceva necondiționat. Însă nu așa ne iubește Dumnezeu. El a murit pentru noi când încă zăceam în păcat. Isus m-a considerat vrednică de iubirea Sa, chiar dacă nu o merit deloc. M-a iubit necondiționat de la început și așa ne îndeamnă și pe noi să îi iubim pe ceilalți.
Această prietenă mă iubește așa cum iubește Isus. Îmi doresc să iubesc și eu la fel.
Sam Simala
Life.Church Wichita
Scriptura
Despre acest plan
Cum putem să învățăm să trăim ca Isus, dacă nu iubim întâi ca și El? Citește în continuare împreună cu membrii Life.Church și soții lor, în timp ce povestesc din nou experiențele și Cuvintele care îi inspiră să trăiască și să iubească întocmai ca Isus.
More