Iubind ca IsusMostră

Să iubești ca și Isus înseamnă să îl iubești pe Isus

Când familia mea a început să se îngrijească de copiii orfani, am participat la o reuniune pentru familii adoptive cu ocazia Crăciunului, care fusese organizată de către o biserică la care nu am mai fost până atunci, dintr-o confesiune religioasă de care nu aparțineam. Am sfârșit prin a petrece acele două ore stăpânindu-mi lacrimile și încercând să fiu cât mai calmă. În orice parte priveam, zăream fața lui Isus în mulțime.

Înainte să intrăm împreună cu copiii, ne-am întâlnit în parcare cu prietena care ne-a invitat. Acolo era El, pe brațul ei, ghemuit într-un marsupiu de bebe, într-o fetiță dependentă de la naștere de metamfetamină, cocaină, Xanax și alte droguri pe care nu mi le mai amintesc. Apoi era din nou acolo, chiar la intrare - într-un grup de voluntari care ne întâmpinau călduros și se îngrămădeau să ne ofere șosete pline de cadouri și ecusoane cu nume, în loc să profite de sâmbata dinainte de Crăciun ca să meargă la cumpărături și să își rezolve treburile. Mai târziu l-am simțit chiar în spatele nostru. O mamă și un tată și, fără exagerare, șase copii adoptați de vârstă școlară, majoritatea cu ochelari groși sau cu proteze pentru picioare și toți purtând haine curate și zâmbete mulțumitoare. Apoi L-am văzut într-un roșcovan care mi-a arătat mândru setul Lego pe care l-a primit de la un membru anonim al bisericii, care încă nu primise mulțumiri. Și L-am văzut și în tatăl care ștergea grijuliu saliva unui băiat imobilizat într-un scaun cu rotile, dar și în băiatul care putea răspunde doar întorcându-și capul și privind în ochii tatălui său. Tot pe El l-am văzut în femeia vorbăreață în poala căreia stătea un copil mare și sănătos, dar și în copilașul ce se legăna pe picioarele ei. Și în bătrâna care le cânta celor doi copii cu implanturi cohleare. Și în bunicuțul scump ce purta căciulă de Moș și dirija o colindă, adăugând câte un „Rudolf” sau „Zurgălăi” ca să îi îmbuneze pe copii. Iar mai târziu, mergând spre casă cu portbagajul plin de bunătăți donate și cadouri, mi-am dat seama că îl văd pe El în cele două surori micuțe care s-au întors acasă împreună cu noi în seara aceea. L-am văzut pe El chiar și în familia mea. Isus era în noi, iar noi îl iubeam pe El. Isus era în orice loc în care priveam. În cei ce iubeau și în cei ce erau iubiți.

În versetul de azi, Pavel îndeamnă Biserica să trăiască într-un mod asemănător exemplului acestei reuniuni. Prin egalitate și conștientizarea faptului că suntem împreună în această lucrare. Că nu suntem doar mâinile sau picioarele Sale, ci uneori putem fi chiar fața Sa. Noi putem fi trupul Său vizibil și tangibil. Însă nu vom simți acest lucru decât dacă vom înțelege cu adevărat ce înseamnă să fi în necaz și în nevoie, în durere și lipsă, ce înseamnă să fi zdrobit și singur. Iar chestiunile precum copiii din comunitatea ta care își petrec Crăciunul fără familie nici măcar nu îți vor atinge inima pentru că nu vei știi numele niciunuia dintre ei. Până nu vei privi în ochii lor, nu vei înțelege bucura de a sta față în față cu Isus în această bucățică de rai.

Cu toate acestea, merită. Nu-ți poți imagina frumusețea Lui. Îți taie respirația. E atât de minunat, măreț, glorios și înălțat. Iar acesta e un motiv mai mult decât suficient de a iubi ca și Isus cu toată puterea noastră.

Kendra Golden
Life.Church Creative Media Team