Iubind ca IsusMostră

Așa cum Și-a iubit și Cristos Biserica (partea a II-a)

Eram căsătoriți de doar doi ani în noaptea în care a simțit-o: o durere ascuțită ca o înjunghiere care i-a copleșit imediat și celelalte simțuri. Intensitatea scădea pe parcursul următoarelor ore în valuri de dureri, vizibile pe chipul ei în lacrimi. Ca tânăr la 20 de ani, rușinos și costeliv, am promis să iubesc această femeie la bine și la rău, însă am presupus că răul va veni după zeci de ani de pregătiri. Nu așa s-a întâmplat. Durerea a reapărut în continuare. Noaptea, având un bebeluș în camera alăturată, încercam să ne apropiem unul de altul în felul în care majorității cuplurilor căsătorite le face plăcere să se apropie, însă experimentam doar durerea. Acelea au fost primele zile din ce urma să devină o distanțare intimă de trei ani. S-a strecurat în dormitorul nostru și s-a întins peste întreaga noastră căsnicie ca și umbra unei nopți lungi. Actul conceput să ne aducă mai aproape, ne-a fost furat ca să ne îndepărteze unul de celălalt. Treceau săptămâni și încercam din nou, sperând că situația se schimbase, însă era la fel. Curând am încetat să mai încercăm. În multe nopți ne întorceam spatele, stând în pat cu fața spre pereți opuși. Puteam să îi aud suspinele înfundate, încercând să-și ascundă durerea, iar eu plângeam tăcut în pernă.

Nu așa mi-am imaginat căsnicia. Vasele și scutecele, rufele și peluza - toate responsabilitățile s-au îngrămădit și ne-au îndepărtat tot mai mult. Nu mai existau momente de împăcare după certuri. Nu mai existau dimineți de sâmbătă. Nici seri romantice. Bătălia ne-a lăsat traumatizați fizic și emoțional. Credeam că o iubesc așa cum Cristos iubește Biserica, însă nu știam ce înseamnă, de fapt, să mă dau pe mine însumi pentru ea. Am realizat cât de puțin știam de fapt despre cum trebuie să iubesc ca și Isus. M-am gândit serios să renunț. În multe nopți stăteam până târziu după ce ea mergea la somn și strigam în rugăciune către Dumnezeu. Vedeam cum încercările mele repetate de a mă apropia de ea erau repede respinse, zi după zi, pentru motive pe care nu le puteam înțelege.

Atunci Dumnezeu mi-a deschis ochii și îmi amintesc și acum ce mi-a trecut prin minte: așa se simte și Domnul în legătură cu mine. În fiecare dimineață El mă ruga să mă apropii de el, însă eram prea ocupat. În fiecare seară înainte de culcare, în loc să petrec timp cu Isus, ardeam complet valorile emoționale, scăldându-mă în autocompătimire. Îmi puteam imagina durerea lui Isus și chinul cumplit atunci când îi refuzasem cele mai intime chemări.

În tot acest timp eu mă ocupasem de drepturile mele ca soț, susținând că e vorba doar de întărirea căsniciei noastre. Însă dacă voiam să trecem peste asta, trebuia să mă schimb. Chiar dacă părea unilateral, ea avea nevoie să las deoparte drepturile mele ca soț și să o iubesc necondiționat. Așa că, de fiecare dată când simțeam înțepătura respingerii îmi aminteam cum s-a simțit Dumnezeu când l-am respins. Am învățat că atunci când mă simțeam cel mai puțin iubit, atunci trebuia să îmi iubesc cel mai mult soția. Tipul acesta de maturitate nu a venit pur și simplu odată cu trecerea timpului. A fost necesar să fie crescut prin durere, sacrificiu și supunere.

Încă nu prea știu cum să o iubesc așa cum iubește Isus, însă El a restaurat complet și într-un mod minunat căsnicia noastră, oferindu-ne o legătură rezistentă. Datorită durerii noastre și a alegerii noastre de a ne iubi unul pe altul dincolo de ea, ne bucurăm de un nivel de intimitate pe care unele căsnicii nu îl vor experimenta niciodată.

Michael Martin
YouVersion Team