Vise răscumpărateMostră

Prima mea zi de Ziua Mamei - O zi pe care mi-am imaginat-o plină de flori și de emoții curgătoare. În schimb, m-am aflat ascultând o mărturisire ce a dus la sfârșitul căsătoriei mele. Traumatizată și în suferință, nu am fost în stare ca să fiu părinte fiicei mele în primele 24 de ore. Dragii mei prieteni au fost destul de amabili ca să o ia la ei pentru o noapte. 

Când am ajuns să o iau de la ei a doua zi, am stat într-o baltă de lacrimi pe podeaua din camera lor de zi, plângându-mă. „Am fost mireasa lui. Am făcut jurăminte. Trebuia să creștem copii și să avem nepoți împreună. Trebuia să rupem cercul divorțului în familiile noastre. Trebuia să îmbătrânim împreună.” 

Ea m-a ascultat cu compasiune înainte de a-mi face o observație. „Harmony, sună de parcă ai fi pictat o pictură cu viața pe care ți-ai dorit-o. Știu că e greu, dar ar fi timpul să renunți la pânză și să ai încredere în Dumnezeu că va picta o pictură nouă”.

A avut dreptate. Nu îmi deplângeam numai viața pe care am știut-o, dar și viața pe care mi-am imaginat-o că o vom trăi. Suferință peste suferință. Majoritatea din noi ne-am petrecut timp imaginându-ne cum va arăta viața noastră. Pictăm o pânză în mințile noastre cu căsătorie, copii, carieră, prietenii, și uneori chiar și cu cronologii a tuturor celor menționate. 

Viziunea este un lucru bun, dar ce se întâmplă când visele și așteptările noastre sunt spulberate de dezamăgirea vieții? Prin moartea celui drag, prin destrămarea unei căsătorii, sau prin pierderea unei cariere? Cum să răspundem? Ne supărăm pe Dumnezeu și-i răspundem cu amărăciune? Jurăm să nu mai visăm niciodată, pentru că doare prea tare să sperăm? Sau, suntem dispuși să ne ridicăm mâinile spre cer și să-i predăm Lui pânza vieții noastre.

Și eu am pictat o pânză cu imaginea vieții pe care mi-am dorit-o, dar am descoperit că pânza mea nu ar putea fi la fel de consistentă precum pânza supremă pe care Dumnezeu o pictează pentru mine.

Fantezia poate fi idolatrie. Asta se întâmplă când ne punem încrederea într-o imagine gravată de mințile noastre. Poate fi mult mai ușor să ne punem încrederea în ceva ce putem vedea sau controla, decât să ne încredem într-un Dumnezeu pe care nu-l vedem și pe care nu-l putem controla.

Adevărata relație și intimitate pot fi înfricoșătoare. Vindecarea poate fi înfricoșătoare. Aceste lucruri necesită încredere și curaj de a umbla cu Dumnezeu de-a lungul unor căi străine prin mijloace ce sunt de neimaginat. Dar Dumnezeu, Dumnezeul nostru, vrea ca să ne ducă într-o călătorie. El ne va finisa părțile dure și va aduce lumină acolo unde nu este deloc.

Dacă permitem reflectorului lui Dumnezeu să ne pătrundă în inimi, El poate expune adevărata sursă a dureri, astfel încât vindecarea să aibă loc. Numai atunci vom putea să vedem clar ceea ce ne-a propulsat în a scăpa de realitate într-o lume fantastică. Numai atunci vom putea preda pânza vieții noastre unui Dumnezeu bun, știind că El o poate face extraordinară și bogată, mai presus decât putem noi cere, gândi sau imagina!