Vise răscumpărateMostră

Nu am crezut niciodată că voi trăi să mă văd la 21 de ani. După o lungă istorie de abuz sexual, viol și trai într-un mediu haotic, mama mea m-a abandonat când aveam 13 ani, împreună cu fratele meu ce avea doar 8 ani în cartierul nostru condus de găști de infractori, ca să ne apărăm singuri pentru trei luni de zile. În perioada acelei veri, am devenit implicată cu un băiat mai mare ce ne-a oferit mâncare și protecție. Relația a devenit abuzivă și exploatatoare, și în final m-a dus în a lucra în industria sexuală ca și striperiță. În esență, iubitul mi-a devenit proxenet iar viața mea era scăpată de sub control. 

Intrarea lui Isus. 

În El, am găsit îndurare, vindecare și o cale către libertate. Am început să visez din nou. Am visat la o zi când voi avea o casă cu un gard alb, cu o peluză verde plină de jucării împrăștiate. Am visat la o familie intactă unde am avea cu toții același nume de familie. Visul meu a reprezentat siguranță și stabilitate—ceva ce nu am experimentat prea mult în copilăria mea.

Am greșit crezând că dacă merg la biserică duminica, dacă citesc cărțile potrivite, și dacă fac lucrurile cum trebuie, toate visele mele se vor împlini și aș avea o anumită imunitate de la Isus împotriva problemelor din viață. 

Câțiva ani, totul a mers după planul meu. Am fost căsătorită, am avut un bebeluș frumos, și am avut o casă cu o curte. Viața a fost atât de bună încât am fost geloasă pe propria mea persoană! 

Când am aflat că soțul mă înșală și care în final nu a fost de acord să lupte pentru restaurarea familiei noastre, am simțit cum se zdrobea fiecare speranța pe care am avut-o în viața mea. Viața pe care am visat-o se destrăma complet. 

În poezia lui, „Harlem”, Langston Hughes pune o întrebare: „Ce se întâmplă cu un vis amânat?"  

 „Se uscă

      precum o stafidă la soare?

      Sau mai repede ca o durere—

      Apoi dispar?”

Cred că ce se întâmplă cu adevărat cu visele noastre este că se amână, devin de neatins, sau chiar zdrobite, depinde de visător.  Cum vom răspunde va determina dacă suntem propulsați mai aproape de visul lui Dumnezeu pentru viața noastră sau mai departe de el.

În trezirea făcută de mărturisirea soțului meu, am fost confruntată cu o decizie…

Unde îmi voi pune speranța? Să mi-o pun în visul ce l-am avut pentru viața mea? Sau să-mi pun speranța în Dumnezeu?

Conform Bibliei, amânarea visului îmbolnăvește inima, dar speranța în Isus este o ancoră pentru sufletele noastre.  Nu mi-am putut schimba circumstanțele în care mă aflam, oricât de mult mi-aș fi dorit, dar puteam decide cum să le răspund. 

Te invit să meditezi asupra următoarei întrebări: Unde se află azi speranța ta? Se află în visul vieții tale? Sau este speranța ta în Cel ce împlinește visele?