Păcatul: De ce Crăciunul este pentru toată lumea

De Danny Saavedra

„Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu . . . prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi și peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toţi au păcătuit și sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.” — Romani 3:21‭-‬24

Sărbătorim Crăciunul în fiecare an. Este o perioadă minunată plină de veselie și urări de bine. Decorăm un pom, îl împodobim cu luminițe, cântăm colinde și dăruim cadouri celor dragi. În fiecare an, nouă creștinilor, ne place să le amintim tuturor că „Isus este motivul din spatele acestui sezon.” Dar cât de des stăm să reflectăm asupra aspectului de ce este El motivul din spatele acestui sezon. De ce ar trebui să existe vreun motiv? De ce ar părăsi Isus Cerul pentru a veni pe Pământ?

Răspunsul scurt? Păcatul nostru. Vezi tu, Domnul ne iubește atât de mult. El ne-a creat după chipul și asemănarea Sa (Geneza 1:27). Am fost desemnați drept cunună a creației lui Dumnezeu, creați să-L glorificăm pe El și să ne bucurăm de o relație perfectă în prezența Sa pentru o veșnicie, în calitate de copii preaiubiți ai Săi. Acesta era destinul nostru . . . ceea ce am fost creați să experimentăm. Acest lucru a fost experimentat de Adam și Eva. Ei umblau cu Dumnezeu, vorbeau cu El și se bucurau de prezența Sa. Trăiau conform chemării lor și se bucurau de fructele din grădina Edenului (Geneza 2:15-16). Însă totul s-a schimbat . . . datorită căderii ce a avut loc.

Adam și Eva au permis mândriei și impulsurilor egoiste – dorinței lor de a fi „asemenea” lui Dumnezeu – să le întunece judecata. Și pentru că s-au lăsat înșelați de șarpe, atât ei, cât și noi, am căzut din har. Pavel ne spune că în momentul respectiv „printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit” (Romani 5:12). Cea mai rea parte este că principalul lucru în căutarea căruia se aflau, și anume să fie asemenea lui Dumnezeu, îl dețineau deja. Ei purtau chipul și au fost creați după asemănarea Sa, amprenta Lui fiind în inimile și sufletele lor.

În cartea sa intitulată Păcat și răscumpărare, John Garnier afirmă: „Așadar, păcatul produce alienare și vrăjmășie față de Dumnezeu, sau, în alte cuvinte, separare morală dintre păcătos și Dumnezeu, care înseamnă moarte spirituală; iar contrarul acesteia este acela de a fi însuflețit, a avea viață, adică, de a fi împăcat cu Dumnezeu.” Păcatul lui Adam și al Evei a infectat toți copii lor, fiecare persoană care a existat de-a lungul istoriei. Acest lucru a cauzat o ruptură, o separare dintre noi și un Dumnezeu perfect și sfânt. Fiecare copil născut începând cu acel moment, a venit pe lume mort din punct de vedere spiritual, separat de Dumnezeu – cu excepția Unuia singur. Așadar, fiind născuți morți din punct de vedere spiritual, odată ce moartea fizică are loc, ea devine o moarte permanentă cu nicio șansă de împăcare.

În Romani 6:23, Pavel spune că „Plata păcatului este moartea.” Păcatul din Grădina Edenului a adus o moarte spirituală imediată asupra întregii umanități, iar plata finală a păcatului unei persoane este moartea completă care se întâmplă odată cu moartea fizică. Prin urmare, pentru a acoperi plata păcatului (care este moartea), ceva (sau cineva) trebuia să moară în locul păcătosului. Din acest motiv, actul de jertfă a devenit necesar pentru a acoperi plata păcatului. De ce? Pentru că prețul păcatului nostru este moartea și „fără vărsare de sânge, nu este iertare” (Evrei 9:22).

Primul exemplu prin care se poate ilustra acest lucru este descris imediat după cădere. În Geneza 3:21, ni se spune că „Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam și nevestei lui haine de piele și i-a îmbrăcat cu ele.” Vezi tu, pentru ca Dumnezeu să îi îmbrace pe Adam și Eva, acoperindu-le rușinea, El a fost nevoit să omoare un animal și să îi verse sângele. Cu toate acestea, apare o problemă „este cu neputință ca sângele boilor și al țapilor să șteargă păcatele” (Evrei 10:4). Pur și simplu nu era suficient. Și acest lucru face povestea Crăciunului atât de puternică!

Povestea Crăciunului face referire la momentul în care planul glorios al lui Dumnezeu devine realitate. Cum? „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veșnică.” (Ioan 3:16). Isus, Fiul perfect al lui Dumnezeu a spus: „Iată-Mă . . .” (Evrei 10:7) și „S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre, după voia Dumnezeului nostru și Tatăl.” (Galateni 1:4). El a plătit pentru păcatele noastre, odată pentru totdeauna, ca să ne ofere nouă darul lui Dumnezeu, care este „viață veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru“ (Romani 6:23). Datorită lui Isus, Îl putem glorifica pe Dumnezeu și să ne bucurăm de El într-un mod mult mai intim decât Adam și Eva au putut vreodată. Nu doar că putem umbla cu Dumnezeu, ci Îl și avem înlăuntrul nostru prin Duhul Sfânt!