Perseverența sfinților

Mărturisirea de credință de la Westminster descrie perseverența sfinților astfel: „Cei pe care Dumnezeu i-a acceptat în Preaiubitul Său, chemați efectiv și sfințiți prin Duhul Său, nu pot să cadă din starea de har în mod total sau final, ci vor persevera până la sfârșit și vor fi mântuiți veșnic.” Ioan 10:28-29 spune: „Eu le dau viaţă veşnică şi în veac nu vor pieri; şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui.” Ce realitate uimitoare este aceasta! Aceia care sunt cu adevărat mântuiți vor persevera până la sfârșit și nu își vor pierde mântuirea…„Dumnezeu ne îndreptățește complet prin primul act autentic de credință mântuitoare, dar acesta este genul de credință care perseverează și aduce roade în «ascultarea credinței»...Dumnezeu lucrează pentru a-i face pe aleșii Săi să persevereze” (Dorindu-L pe Dumnezeu). Fiind născuți din Dumnezeu, noi avem siguranță eternă.

Mărturisirea de credință de la Westminster continuă spunând că „această perseverență a sfinților nu depinde de propria lor voință liberă, ci de imuabilitatea decretului de alegere, care decurge din iubirea liberă și neschimbabilă a lui Dumnezeu Tatăl; depinde de eficiența meritului și a mijlocirii lui Isus Cristos, de rămânerea Duhului și a seminței lui Dumnezeu în ei și de natura legământului harului: din toate se naște de asemenea certitudinea și infailibilitatea acestuia.” Aleșii lui Dumnezeu pot avea asigurarea că mântuirea lor de către Dumnezeu, prin ispășirea lui Isus, revărsarea Duhului Său și natura legământului harului este dependentă de El ... nu de ei (Ieremia 32:40). Ce binecuvântată asigurare avem datorită lui Isus, care și-a asumat pedeapsa pentru păcatul nostru. El a fost provizia pentru desăvârșirea noastră. 

Bineînțeles, creștini, vom păcătui. Cu toate acestea, ceea ce ne diferențiază de lume este faptul că avem Duhul sălășluind înăuntrul nostru — sfințindu-ne pentru totdeauna. Nu trebuie să facem niciodată pace cu păcatul nostru; trebuie să facem toate eforturile pentru a-l urî. Este atât de încurajator să știm că creștinii nu pot să cadă din starea de har în mod total sau final. Pentru că Duhul Său este înăuntrul nostru, noi perseverăm până la sfârșit (1 Ioan 3:9). Lucrarea Lui permanentă și nu dedicarea noastră față de credință este ceea ce ne împiedică să cădem (Filipeni 1:6). Prieteni, mulțumiți Domnului pentru puterea Sa divină pe care ne-o dă cu mărinimie ca să putem muri față de noi înșine și să creștem în credință, neprihănire și înțelegere. După ce am venit la teologia reformată și am înțeles doctrinele harului, speranța pentru mântuirea mea este numai în Cristos. Scripturile îmi spun că datorită harului Său și alegerii necondiționate, eu nu pot fi niciodată smuls din mâna Lui. Am renunțat să mă mai uit la mine însumi pentru siguranța mântuirii mele pentru că acolo nu se află nimic. Sunt un păcătos depravat, ales necondiționat de către Dumnezeu, ispășit de Cristos, biruit cu har irezistibil și a cărui siguranță eternă depinde de justificarea pe care mi-o oferă Dumnezeu. Harul perseverent al lui Dumnezeu se infiltrează în măduva oaselor existenței mele. Când mă uit la El, am credință că nu voi cădea din înlănțuirea Lui eternă. Creștinilor, atunci când avem cu adevărat credință în Isus, nu trebuie să ne îngrijorăm că ne vom pierde vreodată mântuirea; acest mod de gândire este nebiblic și subminează plata pe care Cristos a plătit-o pentru tine prin moartea Sa care a absolvit total păcatul. Romani 8:30 spune: „Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi îndreptăţit; iar pe aceia pe care i-a îndreptăţit, i-a şi glorificat..”

De Hannah Colton

Întrebări de discuție pentru jurnal:

1. Cum putem înțelege greșit perseverența?

2. Perseverența are de-a face cu viața veșnică. Când vine vorba de viața veșnică, cum te gândești la ea?

3. Cât de mult se bazează perseverența pe abilitățile tale?

4. Ce necesită perseverența?

5. Ce oferă această doctrină?

Mai mult despre Perseverența sfinților