YouVersion
Pictograma căutare

Doctrinele HaruluiMostră

The Doctrines Of Grace

Ziua 2 din 5

Ispășirea limitată

Doctrina ispășirii limitate este cel mai controversat dintre cele cinci puncte ale Doctrinelor harului. Alți termeni pe care i-am auzit pentru a descrie această doctrină sunt Răscumpărare categorică, Ispășire certă sau Răscumpărare specială. Un lucru, știu cu certitudine, se pare că este cel care provoacă cea mai multă confuzie. Este răscumpărarea lui Cristos universală; pentru toți? Sau este răscumpărarea lui Cristos pentru un grup select de oameni? Cred că putem găsi în Cuvânt răspunsurile care sprijină al doilea punct de vedere. Dacă scopul lui Dumnezeu în ispășirea lui Cristos a fost pentru toți, ne confruntăm cu universalismul: credința că în cele din urmă toată omenirea va fi mântuită. Cuvântul ne spune clar că nu toți vor fi mântuiți că există cei care vor pieri. „ Intraţi pe poarta cea îngustă! Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care intră pe ea! Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o găsesc.” Matei 7:13-14. Acesta este doar un verset care contrazice ideea universalismului. Mulți oameni vor pieri în iad. Dacă ceea ce a împlinit Cristos pe cruce ar fi pentru toată lumea, atunci toți ar fi mântuiți. Crucea a avut un scop deliberat, caracteristic, distinct. Dacă moartea Lui ispășitoare ar fi fost pentru toți și nu toți sunt mântuiți, atunci Cristos nu și-a îndeplinit misiunea. Nu ar fi „o treabă încheiată”.

În Vechiul Testament, sistemul levitic de jertfe nu era pentru toți oamenii, ci doar pentru israeliți, poporul ales al lui Dumnezeu. Și analog, Cristos a murit pentru aleșii Săi, nu pentru toți oamenii. Isus a mers la cruce pentru cei dăruiți Lui de Tatăl. „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine, iar pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni niciodată afară. Căci am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui Ce M-a trimis. Şi voia Celui Ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l învii în ziua de pe urmă.” Ioan 6: 37-39. Nu toți oamenii vor fi mântuiți, ci doar oile Sale. „Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi.” Ioan 10:11. „...oile îi aud glasul; el îşi cheamă oile pe nume”. Ioan 10:3. Moartea lui Cristos a fost planul specific al lui Dumnezeu pentru cei aleși. Moartea Lui a fost înfăptuită pentru a salva oile Sale, aleșii și rânduiții Lui, nu doar pentru a oferi o șansă sau o oportunitate de salvare întregii omeniri. Răscumpărarea realizată de Cristos nu a fost doar o simplă posibilitate; a fost o certitudine pentru aleșii Săi. 

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Ioan 3:16. Știm deja că nu toată lumea va crede și va fi mântuită. „Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.“ Matei 22:14. În repetate rânduri Cuvântul respinge ideea universalismului. Domnul Isus a asigurat răscumpărarea aleșilor Săi. „Cristos Şi-a iubit Biserica! El S-a dat pe Sine pentru ea.” Efeseni 5:25. Ispășirea limitată este în mod clar prezentată în Scriptură. Dumnezeu i-a selectat pe aleșii Săi înainte de întemeierea lumii. Efeseni 1:4. Deci pentru întrebarea – pentru cine a muit Cristos? El a murit pentru cei aleși. 

Dumnezeu se va ocupa de Fiecare păcat care a fost comis de oameni de la începutul timpului și până la revenirea lui Cristos. Pentru cei aleși, mânia lui Dumnezeu a fost plasată asupra Fiului Său și plătită în întregime. Pentru cei necredincioși, acea mânie va fi asupra lor în iad. Această doctrină a fost pentru mine cea mai greu de înțeles, dar pe măsură ce am studiat celelalte patru puncte din Doctrinele harului, Duhul Sfânt mi-a deschis ochii asupra suveranității lui Dumnezeu. Ne putem întreba de ce ar alege Dumenzeu să salveze pe unii însă nu pe toți, dar gândurile noastre nu sunt gândurle lui Dumnezeu. Cine poate pătrunde gândirea lui Dumnezeu? „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, iar căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Pentru că, aşa cum sunt de sus cerurile faţă de pământ, tot aşa sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” Isaia 55: 8-9. Dumnezeu este suveran și „El are milă de cine doreşte şi împietreşte pe cine doreşte.” Romani 9:18. În loc ca această doctrină să provoace confuzie, eu aleg să cred în guvernarea și stăpânirea suverană a lui Dumnezeu și a Cuvântului Său. 

Inima Domnului este stabilită pe aleșii Săi. El nu se roagă pentru toți, ci doar pentru aceia pe care i i-a dat Tatăl. Ioan 17:9. El s-a sfințit pentru aleșii Săi. Ioan 17:19. Aceștia au fost aleși „spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Cristos.” 1 Peter 1:2. Doctrina ispășirii limitate ar trebui să aducă bucurie aleșilor Săi. Noi suntem cu adevărat liberi. Datoria noastră a fost plătită integral. Noi nu mai suntem despărțiți de Dumnezeu și nu mai trebuie să așteptăm mânia Lui. Cristos este ispășirea noastră. 

de Kelly Smith


Întrebări de discuție pentru jurnal:

  1. Care a fost misiunea personală a lui Isus? În ce fel este utilă analogia „păstor-oaie”?
  2. Care a fost scopul sau intenția morții lui Isus?
  3. Ce se înțelege prin „ispășire substitutivă?” De ce este important să înțelegem lucrul acesta?
  4. Ce a realizat de fapt moartea lui Isus pentru „oile Sale?” Cum ne ajută acești patru termeni teologici (restituire, ispășire, reconciliere, răscumpărare) să înțelegem mai bine ceea ce a fost realizat?


Mai mult despre Ispășirea limitată  

Ziua 1Ziua 3

Despre acest plan

The Doctrines Of Grace

Acest plan de cinci zile este un studiu aprofundat al doctrinelor harului. T.U.L.I.P. este un acronim în limba engleză care se referă la teologia care glorifică suveranitatea lui dumnezeu. Proslăvirea harului lui Dumnezeu este adevărul exprimat în doctrinele  harului.

More

Dorim să mulțumim Whole Magazine pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații vă rugăm să vizitați: http://www.thebiblicalcreative.com