Depravarea totală

Depravarea totală, prima dintre Doctrinele Harului, spune că ființele umane nu sunt în mod inerent bune la urma urmei. Fiecare parte a lor este încătușată de păcat și corupție. Ele nu pot face nimic prin puterea proprie pentru a-L mulțumi sau a fi împăcate cu un Dumnezeu sfânt. Sunt incapabile să aleagă să-L cunoască și să-L iubească pe Dumnezeu sau să înfăptuiască vreun bine spiritual fără regenerarea prealabilă produsă de Duhul Sfânt. Și toată lumea este afectată; nici o ființă umană nu este mai mult sau mai puțin depravată decât următoarea – indiferent de gradul de deschidere cu care se manifestă în unii oameni mai mult decât în alții. Îmi amintesc că m-am simțit atât de ușurat când am realizat asta, pentru că în sfârșit a avut sens de ce, deși am dorit să fac ceea ce i-ar fi plăcut lui Dumnezeu, am eșuat din nou și din nou și din nou să mă schimb pentru a mă ridica la nivelul acestor standarde. 

Ceea ce doctrina depravării totale nu înseamnă, pe de altă parte, este că omenirea ar fi depravată până la nivelul maxim posibil, și acesta este încă o dovadă a harului lui Dumnezeu. Chiar și necreștinii sunt capabili de iubire, generozitate, bunăvoință și supunere. Când spunem că toți oamenii sunt depravați, ne referim la faptul că ei sunt incapabili – din cauza naturii lor inerent păcătoase și copleșitoare – să facă ceea ce este drept în relație cu modul cum se raportează la Dumnezeu. Ei nu sunt lipsiți total de orice fel de virtute, dar nu au în ei înșiși bunătatea necesară pentru o relație corectă cu Domnul. Dacă ni se oferă opțiunea de a alege între lucrul corupt și cel drept, îl alegem inevitabil pe cel corupt. De aemenea este de remarcat faptul că doctrina depravării totale nu funcționează ca o scuză pentru a fi leneș în războiul împotriva firii. Sfințirea este inseparabilă de viața creștinului autentic. Distincția aici este că Dumnezeu este cel responsabil pentru biruință. 

Dacă această doctrină ar fi biblică, nu ar accepta-o mai mulți creștini? Din nefericire adevărul este că suntem reticenți să recunoaștem că suntem neputincioși să ne salvăm în vreun fel. Este greu de acceptat că, în ultimă instanță, nu avem ceea ce este necesar. Nu-i așa că acesta este sfatul care ni se oferă de obicei? Ești vrednic. O poți face. Nu ai nevoie de nimeni în afară de tine însuți. Și totuși, conform Scripturii, lucrul acesta nu este adevărat pentru viața creștină. 

Ecleziastul 7:29 spune că omul umblă cu multe șiretlicuri – ceea ce indică deliberare, contrar ideii că pur și simplu ne poticnim de lucrul incorect. Psalmul 143:2 și Romani 3:23 afirmă că nu este nimeni care să fie drept înaintea lui Dumnezeu. 2 Cronici 6:36 spune „căci nu este om care să nu păcătuiască.” Efeseni 2:3 ne numește „din fire, copii ai mâniei.” Geneza 8:21 zice despre om că „înclinaţia minţii lui este înspre rău din tinereţe.” Ieremia 17:9 declară că „Inima este mai înşelătoare decât toate lucrurile şi este fără vindecare.” Tit 3:3 ne prezintă ca „sclavi ai poftelor şi ai diferitelor plăceri.” Ioan 3:19 arată că oamenii preferă întunericul în locul luminii. Romani 7:18 ne destăinuiește: „nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea, întrucât vreau să fac ceea ce este bine, dar nu pot!"

Totuși, nu disperăm. Depravarea noastră totală înseamnă că avem nevoie de un Mântuitor perfect care să poată face ceea ce noi nu putem face pentru noi înșine – și vestea bună a Evangheliei este că o astfel de mântuire ne este disponibilă în Fiul, Isus Cristos, care este Dumnezeul cel sfânt întrupat. Am putea fi ticăloși, dar încă ne putem bucura și putem fi sfințiți. Apostolul Pavel afirmă acest lucru în ultima parte a Romani 7: „Cine mă va elibera din acest trup de moarte?! Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru!” Eu n-aș fi putut s-o exprim mai bine. Depravarea totală este o doctrină a harului, deoarece harul abundent al lui Dumnezeu Însuși este singura speranță pe care o avem. 

De Jessica Hageman

Întrebări de discuție pentru jurnal:

1. Care este condiția umană? Sunt oamenii inerent buni sau răi?
2. Citește Geneza 6:11, Romani 3:23 și Efeseni 2:1-3. În aceste pasaje vedem că, despărțiți de Dumnezeu, suntem o mulțime coruptă, păcătoasă și moartă spiritual. Ce înseamnă să fim morți spiritual și copii ai mâniei?
3. Citește Geneza 6:5, Romani 3:10-18. Care este finalitatea păcatului nostru? Cât de adânc înrădăcinat este păcatul în noi?
4. Dumnezeu este drept, sfânt și bun și noi nu putem să ne conformăm legii Sale. Care este răspunsul adecvat? Ar trebui să obținem o autorizație sau merităm pedeapsă?
5. Vedem că depravarea este cauza determinantă pentru condamnarea noastră. Aceasta ne ajută să înțelegem nevoia mântuirii, dar nu ne putem salva pe noi înșine. Care este marea noastră speranță în această situație? Unde ne găsim salvarea?
6. Ca și credincioși ar trebui să ne simțim peste măsură de recunoscători; pentru că nu suntem mai buni decât oricine altcineva, ar trebui să simțim o bucurie umilă — El ne-a salvat pentru că ne iubește. Ce ar trebui să facem ca răspuns la aceasta?

Dă click aici pentru a învăța mai mult despre Depravarea totală.