Marcu 4:1-41
Marcu 4:1-41 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Şi iarăşi a început să-i înveţe lângă mare şi s-au adunat la El o mulţime de oameni, încât a trebuit să urce în corabie, ca să stea pe mare, iar mulţimea toată era aşezată pe pământ, lângă mare. Şi îi învăţa multe prin parabole şi, pe când îi învăţa, le zicea: „Ascultaţi! Iată, a ieşit semănătorul să semene. Şi, pe când semăna, o sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o. Alta a căzut pe piatră, unde nu a avut pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc, iar când a ieşit soarele, s-a veştejit şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. Alta a căzut între spini, iar spinii s-au ridicat şi au înăbuşit-o şi nu a mai dat rod. Iar altele au căzut în pământ bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat rod şi una a adus treizeci, alta şaizeci şi alta o sută.” Şi zicea: „Cine are urechi de auzit, să audă.” Când au rămas singuri cu El, cei din jurul Lui împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre parabole. Şi le zicea: „Vouă vi s-a dat taina Împărăţiei lui Dumnezeu, iar pentru cei din afară toate sunt arătate în parabole, ca privind, să privească şi să nu vadă, şi auzind, să audă şi să nu le intre în urechi, ca nu cumva să se întoarcă şi să li se ierte păcatele. ” Şi le-a zis: „Nu înţelegeţi această parabolă? Atunci cum veţi înţelege toate parabolele? Semănătorul seamănă cuvântul. Iar seminţele de lângă drum sunt cei în care se seamănă cuvântul, dar numai ce îl aud şi îndată vine Satana şi fură cuvântul semănat în ei. Iar cele semănate pe loc pietros sunt cei care, atunci când aud cuvântul, îl primesc numaidecât cu bucurie, dar pentru că nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici, când se întâmplă vreun necaz sau vine vreo prigoană pentru cuvânt, îndată se poticnesc şi cad. Altele sunt cele semănate între spini: aceştia sunt cei care aud cuvântul, dar grijile veacului şi ademenirea bogăţiei şi celelalte pofte care intră în ei înăbuşă cuvântul şi devine neroditor. Iar cele care sunt semănate pe pământ bun sunt cei care aud cuvântul, îl primesc şi rodesc apoi unul treizeci, unul şaizeci şi unul o sută.” Şi le zicea: „Oare făclia este adusă ca să fie aşezată sub pat? Nu ca să fie pusă în sfeşnic? Căci nu este nimic ascuns, fără să fie arătat, şi nimic tăinuit care nu va ieşi la vedere. Dacă cineva are urechi, să audă ceea ce e de auzit.” Şi le zicea: „Aveţi grijă la ceea ce auziţi! Cu măsura cu care veţi măsura, vi se va măsura şi vouă; şi vi se va şi adăuga. Pentru că celui ce are i se va da, iar celui ce nu are şi ceea ce are i se va lua.” Şi zicea: „Aşa este Împărăţia lui Dumnezeu, ca atunci când un om pune sămânţa în pământ. El se culcă noaptea şi se scoală ziua, zi de zi, iar sămânţa tot încolţeşte şi creşte, fără să ştie el cum. Pământul rodeşte de la sine, mai întâi firul ierbii, apoi spicul, apoi bobul de grâu deplin în spic. Iar când rodul se coace, omul trimite îndată secerătorii, pentru că a venit vremea secerişului.” Şi zicea: „Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu sau în ce parabolă o vom înfăţişa? Ea este ca grăuntele de muştar, care atunci când este semănat pe pământ este mai mic decât toate seminţele de pe pământ, iar după ce a fost semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri atât de mari, încât la umbra lui se pot adăposti păsările cerului.” Şi prin multe astfel de parabole le grăia cuvântul, după cum puteau ei să-L asculte. Şi nu le vorbea decât în parabole, iar când era singur cu ucenicii Săi, le lămurea totul. Şi în acea zi, pe când se lăsa seara, le-a zis: „Să trecem pe malul celălalt.” Şi lăsând mulţimea, L-au luat aşa cum era în corabie şi mai erau şi alte corăbii cu El. Şi s-a pornit furtună mare de vânt, iar valurile veneau peste corabie, aşa încât corabia deja se umpluse. Şi El dormea pe un căpătâi pe partea dinspre cârmă a corăbiei. L-au sculat şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?” Iar El, ridicându-se, a certat vântul şi i-a zis mării: „Taci, potoleşte-te!” Şi vântul a încetat şi s-a făcut linişte adâncă. Şi le-a spus: „De ce sunteţi aşa fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă?” Iar ei s-au înspăimântat şi au fost cuprinşi de frică şi ziceau unii către alţii: „Oare cine este acesta, de Îl ascultă şi vântul şi marea?”
Marcu 4:1-41 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și a început din nou să îi învețe lângă mare; și s-a adunat la el o mare mulțime, astfel că el s-a urcat într-o corabie și ședea pe mare; și toată mulțimea era lângă mare, pe uscat. Și îi învăța multe lucruri în parabole și le-a spus în doctrina lui: Dați ascultare; Iată, a ieșit un semănător să semene; Și s-a întâmplat, că pe când semăna, o parte din sămânță a căzut lângă drum și păsările cerului au venit și au mâncat-o. Și alta a căzut pe un loc pietros, unde nu a avut pământ mult; și îndată a răsărit, pentru că nu a avut adâncime a pământului; Dar când răsărit soarele, a fost pârlită; și pentru că nu a avut rădăcină s-a uscat. Și alta a căzut printre spini și spinii au crescut și au înăbușit-o și nu a dat rod. Și alta a căzut pe pământ bun și a dat rod, crescând și înmulțindu-se; și a adus, una treizeci și una șaizeci și una o sută. Și le-a spus: Cel ce are urechi de auzit, să audă. Și când a fost singur, cei ce erau în jurul lui cu cei doisprezece l-au întrebat despre parabolă. Și le-a spus: Vouă vă este dat să cunoașteți misterul împărăției lui Dumnezeu; dar pentru cei de afară, toate acestea sunt făcute în parabole; Ca văzând, ei să vadă și să nu priceapă; și auzind, să audă și să nu înțeleagă; ca nu cumva să se întoarcă și păcatele lor să le fie iertate. Și le-a spus: Nu pricepeți această parabolă? Și cum veți cunoaște toate parabolele? Semănătorul seamănă cuvântul. Și aceștia sunt cei de lângă drum, unde cuvântul este semănat; dar după ce au auzit, vine îndată Satan și ia cuvântul ce fusese semănat în inimile lor. Și la fel, aceștia sunt cei semănați pe locul pietros; care, după ce au auzit cuvântul, îl primesc îndată cu veselie; Și nu au rădăcină în ei înșiși și țin doar un timp; după aceea, când se ridică necaz sau persecuție din cauza cuvântului, îndată se poticnesc. Și aceștia sunt cei semănați printre spini, care aud cuvântul, Și îngrijorările acestei lumi și înșelătoria bogățiilor și poftele altor lucruri, intrând, înăbușă cuvântul și cuvântul devine neroditor. Și aceștia sunt cei semănați pe pământ bun, care aud cuvântul și îl primesc și aduc rod, unul treizeci, unul șaizeci și unul o sută. Și le-a spus: Este adusă o candelă ca să fie pusă sub oboroc, sau sub pat? Și nu ca să fie pusă pe sfeșnic? Fiindcă nu este nimic ascuns care să nu fie arătat; nici nu a fost nimic ținut în taină, decât ca să fie arătat pe față. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă. Și le-a spus: Luați seama la ce auziți; cu ce măsură măsurați, vi se va măsura; și vouă care auziți vi se va adăuga mult. Fiindcă oricui are, i se va da; și cel ce nu are, de la el se va lua și ce are. Și a spus: Așa este împărăția lui Dumnezeu, ca și cum un om ar arunca sămânță în pământ; Și ar dormi și s-ar trezi noapte și zi și sămânța ar răsări și ar crește, el nu știe cum. Fiindcă singur pământul aduce rod; întâi fir, apoi spic, apoi grâu deplin în spic. Dar când rodul este gata, îndată pune secera în el, pentru că a venit secerișul. Și a spus: Cu ce vom asemăna împărăția lui Dumnezeu? Sau cu ce parabolă să o comparăm? Este ca un grăunte de muștar, care, când este semănat în pământ, este mai mic decât toate semințele care sunt în pământ; Dar după ce este semănat, crește și se face mai mare decât toate ierburile și își întinde ramuri mari; așa că păsările cerului pot cuibări sub umbra lui. Și cu multe astfel de parabole le-a vorbit cuvântul, așa cum erau în stare să îl audă. Dar nu le-a vorbit fără parabolă; și când erau singuri, le explica discipolilor săi toate lucrurile. Și în aceeași zi, după ce s-a făcut seară, el le-a spus: Să trecem de cealaltă parte. Și după ce au trimis mulțimea, l-au luat așa cum era în corabie. Și erau cu el și alte corăbii mici. Și s-a făcut o furtună mare de vânt și valurile băteau în corabie, încât aceasta era aproape să se umple. Și el era la pupa corabiei, adormit pe o pernă; și ei l-au trezit și i-au spus: Învățătorule, nu îți pasă că pierim? Și s-a ridicat și a mustrat vântul și a spus mării: Taci, liniștește-te! Și vântul a încetat și s-a făcut o mare liniște. Și le-a spus: Pentru ce sunteți așa de fricoși? Cum de nu aveți credință? Și s-au înfricoșat foarte tare și au spus unii către alții: Ce fel de om este acesta, că până și vântul și marea ascultă de el?
Marcu 4:1-41 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Isus a început iarăși să învețe mulțimile pe țărmul mării. Și s‑a adunat la El o mulțime mare de oameni, așa că S‑a suit și a stat într‑o barcă, pe mare; iar oamenii stăteau pe țărmul mării. Apoi a început să‑i învețe multe lucruri în pilde; și în învățătura pe care le‑o dădea, le spunea: „Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene. Pe când semăna, o parte din sămânță a căzut lângă drum: au venit păsările și au mâncat‑o. O altă parte a căzut pe loc pietros, unde n‑avea mult pământ. A răsărit îndată, pentru că n‑avea pământ adânc, dar când a răsărit soarele, s‑a veștejit și, pentru că n‑avea rădăcină, s‑a uscat. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, au înăbușit‑o și n‑a dat rod. Alte semințe au căzut pe pământ bun: au dat rod, care se înălța și creștea; și au adus rod una treizeci, alta șaizeci și alta o sută.” Apoi a zis: „Cine are urechi de auzit să audă!” Când au rămas singuri, cei care erau pe lângă El împreună cu cei doisprezece L‑au întrebat despre pilde. „Vouă”, le‑a zis El, „v‑a fost dată taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară toate lucrurile sunt înfățișate în pilde, pentru ca, deși privesc, să privească și să nu vadă, deși aud, să audă și să nu înțeleagă, pentru ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați. ” El le‑a mai zis: „Nu înțelegeți pilda aceasta? Cum veți înțelege atunci celelalte pilde? Semănătorul seamănă Cuvântul. Unii sunt cei de lângă drum: când se seamănă Cuvântul și îl ascultă, vine Satana îndată și ia Cuvântul semănat în ei. Alții sunt cei semănați în locurile pietroase: când aud Cuvântul, îl primesc degrabă cu bucurie, dar n‑au rădăcină în ei, ci țin până la o vreme și, când vine un necaz sau o prigoană din cauza Cuvântului, se poticnesc îndată. Alții sunt cei semănați între spini: ei sunt cei care aud Cuvântul, dar pătrund în ei grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor și alte pofte, care înăbușă Cuvântul și‑l fac astfel neroditor. Iar ceilalți sunt cei semănați în pământul cel bun: aceștia aud Cuvântul, îl primesc și rodesc: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.” El le‑a mai zis: „Oare lampa este adusă ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Nu ca să fie pusă în sfeșnic? Nimic nu este ascuns decât ca să fie descoperit și nimic nu este tăinuit decât ca să iasă la iveală. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă!” El le‑a mai zis: „Luați seama la ce auziți! Cu ce măsură măsurați, cu aceea vi se va măsura, ba chiar vi se va da mai mult. Căci celui ce are i se va da; dar celui ce nu are i se va lua și ce are.” El a mai zis: „Împărăția lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânța în pământ; fie că doarme, fie că se trezește, noapte și zi, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. Pământul rodește de la sine: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu în spic. Când rodul este copt, omul pune îndată secera, pentru că a venit vremea secerișului.” El a mai zis: „Cu ce vom asemăna Împărăția lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfățișa? Se aseamănă cu un grăunte de muștar, care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate semințele de pe pământ. Dar după ce a fost semănat, crește și se face mai mare decât toate verdețurile din grădină; și face ramuri mari, așa că păsările cerului își pot face cuiburi la umbra lui.” Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să priceapă. Nu le vorbea deloc fără pilde, dar când era deoparte cu ucenicii, le explica acestora totul. În aceeași zi, seara, Isus le‑a zis: „Să trecem pe malul celălalt!” Lăsând mulțimea, ucenicii L‑au luat în barcă așa cum era. În apropiere mai erau și alte bărci. S‑a stârnit o mare furtună, care arunca valurile asupra bărcii, astfel încât aceasta aproape că se umpluse. Iar El dormea în partea dinapoi, pe un căpătâi. Ucenicii L‑au trezit și I‑au zis: „Învățătorule, nu‑Ți pasă că pierim?” Și sculându‑Se, El a mustrat vântul și a zis mării: „Taci! Potolește‑te!” Vântul a stat și s‑a făcut o liniște adâncă. Apoi le‑a zis: „De ce sunteți fricoși? Tot nu aveți credință?” I‑a cuprins o mare frică și ziceau unii către alții: „Cine este Acesta, de I se supun chiar și vântul și marea?”
Marcu 4:1-41 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Isus a început iarăși să învețe norodul lângă mare. Fiindcă se adunase foarte mult norod la El, S-a suit și a șezut într-o corabie, pe mare; iar tot norodul stătea pe țărm, lângă mare. Apoi a început să-i învețe multe lucruri în pilde; și, în învățătura pe care le-o dădea, le spunea: „Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene! Pe când semăna, o parte din sămânță a căzut lângă drum: au venit păsările și au mâncat-o. O altă parte a căzut pe un loc stâncos, unde n-avea mult pământ: a răsărit îndată, pentru că n-a dat de un pământ adânc, dar când a răsărit soarele, s-a pălit și, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, au înecat-o și n-a dat rod. O altă parte a căzut în pământ bun: a dat rod, care se înălța și creștea; și au adus una treizeci, alta – șaizeci, și alta – o sută.” Apoi a zis: „Cine are urechi de auzit să audă!” Când a fost singur, cei ce erau în jurul Lui, împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre pilde. „Vouă”, le-a zis El, „v-a fost dat să cunoașteți taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru toate lucrurile sunt înfățișate în pilde, pentru ca, măcar că privesc, să privească și să nu vadă și, măcar că aud, să audă și să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu și să li se ierte păcatele.” El le-a mai zis: „Nu înțelegeți pilda aceasta? Cum veți înțelege atunci toate celelalte pilde? Semănătorul seamănă Cuvântul. Cei înfățișați prin sămânța căzută lângă drum sunt aceia în care este semănat Cuvântul; dar după ce l-au auzit, vine Satana îndată și ia Cuvântul semănat în ei. Tot așa cei înfățișați prin sămânța căzută în locurile stâncoase sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la o vreme și, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. Alții sunt cei înfățișați prin sămânța căzută între spini; aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, dar năvălesc în ei grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor și poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul și-l fac astfel neroditor. Alții apoi sunt înfățișați prin sămânța căzută în pământ bun; aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc și fac rod: unul treizeci, altul – șaizeci, și altul – o sută.” El le-a mai zis: „Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniță sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeșnic? Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nimic tăinuit care nu va ieși la lumină. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă!” El le-a mai zis: „Luați seama la ce auziți! Cu ce măsură veți măsura vi se va măsura: și vi se va da și mai mult. Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce n-are se va lua și ce are.” El a mai zis: „Cu Împărăția lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânța în pământ; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. Pământul rodește singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic; și când este copt rodul, pune îndată secera în el, pentru că a venit secerișul.” El a mai zis: „Cu ce vom asemăna Împărăția lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfățișa? Se aseamănă cu un grăunte de muștar, care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate semințele de pe pământ, dar după ce a fost semănat, crește și se face mai mare decât toate zarzavaturile și face ramuri mari, așa că păsările cerului își pot face cuiburi la umbra lui.” Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-l priceapă. Nu le vorbea deloc fără pildă, dar când era singur laoparte, le lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile. În aceeași zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă!” După ce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care Se afla, așa cum era. Împreună cu El mai erau și alte corăbii. S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, așa că mai că se umplea corabia. Și El dormea la cârmă, pe căpătâi. Ucenicii L-au deșteptat și I-au zis: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?” El S-a sculat, a certat vântul și a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat și s-a făcut o liniște mare. Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credință?” I-a apucat o mare frică și ziceau unii către alții: „Cine este Acesta, de Îl ascultă chiar și vântul și marea?”
Marcu 4:1-41 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Isus a continuat să învețe mulțimile de oameni lângă marea Galileeii. Pentru că erau mulți adunați, El a folosit o barcă, iar ceilalți stăteau pe mal. Din acea barcă a început să îi învețe multe lucruri utilizând parabole. De exemplu, le spunea: „Ascultați cu atenție! Era un om care a ieșit să însămânțeze. În timp ce semăna, o parte dintre semințe a căzut lângă drum. Acestea au fost mâncate de păsări. O altă parte dintre semințe a căzut pe un teren pietros, unde nu exista mult pământ. Acele semințe au răsărit imediat, pentru că nu au găsit un sol adânc. Dar când a apărut soarele, s-au ofilit; și pentru că nu aveau unde să își înfigă adânc rădăcina, s-au uscat. O altă parte a semințelor a ajuns și a crescut între spini. Aceștia, dezvoltându-se, au obstrucționat dezvoltarea normală a noilor plante; și în final, pentru că fuseseră sufocate de spini, nu au avut fructe. O altă parte a semințelor a căzut pe un teren fertil. Plantele s-au dezvoltat și au produs fructe. Recolta a fost de treizeci, de șaizeci și de o sută de ori mai mult decât cantitatea de semințe însămânțată.” Apoi a zis: „Cine este receptiv la ce am spus, să rețină ce (tocmai) a auzit!” Când a fost singur, cei din jurul Lui, între care erau și cei doisprezece discipoli ai Săi, L-au întrebat despre semnificația parabolelor. El le-a zis: „Vouă vi s-a oferit posibilitatea să cunoașteți secretul Regatului lui Dumnezeu; dar pentru ceilalți, lucrurile din acest domeniu sunt prezentate prin intermediul parabolelor. Intenția este aceasta: privind și auzind, ei să nu fie capabili totuși să înțeleagă; pentru ca să nu se întoarcă ulterior la Dumnezeu, fapt care ar fi implicat iertarea păcatelor lor.” El le-a mai zis: „Nu înțelegeți nici voi semnificația acestei parabole? Atunci oare cum o veți percepe pe a celorlalte? Semănătorul însămânțează sămânța Cuvântului. Semințele căzute lângă drum reprezintă pe cei în care este semănat Cuvântul; dar după ce l-au auzit, vine imediat Satan care ia din ei ce s-a semănat din Cuvânt. Semințele căzute în locuri pietroase reprezintă pe aceia care atunci când aud Cuvântul, îl primesc imediat cu bucurie; dar nu au acea «rădăcină»; și astfel rezistă puțin. În mod concret, atunci când au un necaz sau cu o persecuție din cauza Cuvântului, ei se dezic imediat de el… Semințele căzute între spini reprezintă pe aceia care deși aud Cuvântul, sunt asaltați de îngrijorări legate de viața de pe pământ. Ei sunt în același timp obsedați de posesiuni materiale și de tentația altor lucruri care obstrucționează Cuvântul, făcându-l astfel ineficace în viață sau fără efect în trăirea lor personală. Apoi sunt și unii reprezentați de semințele căzute pe un teren fertil. Ei sunt aceia care după ce aud și primesc Cuvântul, produc «fructe»: unul treizeci la sută, altul șaizeci la sută și altul sută la sută.” El le-a mai zis: „Se pune oare lampa sub un vas sau sub pat? Oare nu este ea pusă într-un suport? Să știți că nu este nimic ascuns care nu va fi arătat în public; și nimic ținut secret care să nu fie cunoscut. Cine este receptiv la mesajul Meu, să ia în considerare cu maximă seriozitate ce am spus!” El le-a mai zis: „Fiți atenți și la ce veți auzi în continuare. Cum evaluați pe alții, așa veți fi evaluați și voi. Ba chiar vi se va oferi în plus față de ce ați oferit altora. Se va întâmpla așa pentru că celui care are, i se va mai da; dar cel care nu are, va fi privat chiar și de ce (mai) are.” Isus a mai zis: „În ce privește Regatul lui Dumnezeu, se întâmplă ca în următoarea situație: un om își seamănă semințe în terenul lui agricol. Indiferent că doarme când este noapte sau că stă treaz ziua, semințele încolțesc și cresc fără ca el să poată observa acest proces. Pământul facilitează în mod discret dezvoltarea noilor plante. La început, ele se prezintă sub forma unui fir verde. Apoi, fiecare dintre aceste fire ajunge să producă spic, în care grâul se dezvoltă până la maturitate. Iar când acesta este copt, proprietarul recoltelor începe campania de secerat.” Isus a mai zis: „Cu ce vom mai asemăna Regatul lui Dumnezeu? Sau prin intermediul cărei parabole îl vom prezenta? Se aseamănă și cu o sămânță de muștar. Când este semănată în pământ, ea este cea mai mică dintre semințe. Dar ulterior crește și devine mai mare decât toate zarzavaturile; iar păsările zburătoare își pot face cuiburi în ramurile lui mari.” Isus le prezenta mesajul Scripturilor prin intermediul multor parabole de acest fel, în funcție de capacitatea lor de înțelegere. Nu le comunica nimic fără să folosească parabole. Dar când era singur cu discipolii Săi, le explica totul. În aceeași zi, seara, Isus le-a zis discipolilor Săi: „Să traversăm pe celălalt mal.” După ce le-a oferit oamenilor ocazia să plece, discipolii L-au luat împreună cu ei în barca în care erau. Traversând marea, s-au deplasat împreună cu alte bărci spre destinația dorită. O mare furtună a început să arunce valurile în barcă până aproape de limita de plutire a ei. Isus dormea cu capul pe o pernă în partea din spate a bărcii. Discipolii L-au trezit zicându-I: „Învățătorule, nu Te interesează ce se întâmplă?! Murim!” El S-a trezit; și ridicându-Se, a certat vântul și a zis mării: „Încetează! Liniștește-te!” Vântul și-a oprit intensitatea și s-a făcut o liniște totală. Apoi a zis discipolilor Săi: „De ce vă lăsați afectați de frică? Tot fără credință sunteți?” Ei erau foarte speriați și ziceau unii altora: „Cine este Acesta încât I se subordonează chiar și vântul împreună cu marea?”
Marcu 4:1-41 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Era în acea zi, în care, Iisus ieșise lângă mare. Multe noroade au venit, Așa încât a trebuit Ca să se urce și să șeadă Într-o corabie, să-L vadă Gloata, cari țărmul a-mpânzit. Apoi, în pilde, le-a vorbit: „Odată, un semănător, Să-și semene al său ogor, Ieșit-a și, de semănat, Cu mare zor, s-a apucat. Sămânță aruncând grăbit, Câteva boabe-au nimerit Pe drum. Păsări le-au observat Și au venit de le-au mâncat. Unele boabe au căzut Pe-un loc stâncos. Nu au avut Pământ destul. Au încolțit Îndată, căci nu au găsit Pământ adânc; dar s-au uscat, Când soarele s-a arătat – Fiind căzute între stânci, N-avură rădăcini adânci. Alte semințe au căzut În spini. Aceștia au crescut, Iar grâul care s-a-nălțat Acolo, fost-a înecat. Multe semințe-au nimerit În bun pământ, și au rodit: Grăuntele acolo pus, Alte o sută a adus; Un altul a adus șaizeci, Iar altul a adus treizeci. Cei cu urechi de auzit, Să înțeleagă ce-am vorbit!” Discipolii L-au întrebat, Apoi, când singuri s-au aflat: „De ce, în pilde, le-ai vorbit?” „Doar vouă vi s-a-ngăduit, Această taină, s-o aflați, A-mpărăției. Ascultați: Eu, doar în pilde, le-am vorbit, Căci chiar de-aud, n-au auzit, Și chiar de văd, tot să nu vadă, Să nu-nțeleagă, să nu creadă; La Dumnezeu, să nu revină Ca să le ierte a lor vină.” El le-a mai zis: „N-ați priceput Această pildă? Cum ați vrut, În altele, ca să pătrundeți? De ce tăceți? Haideți, răspundeți! Iată dar, pilda ce-a însemnat: Cuvântul fost-a semănat, De către-acel semănător, Când a ieșit pe-al său ogor. Atenție, doresc, acum! Sămânța cea de lângă drum, Sunt toți cei care-au ascultat Cuvântul, dar le-a fost luat, De-ndată ce L-au auzit, De diavolul cari i-a momit. Acea sămânță dintre stânci, Cu rădăcini puțin adânci, E omul care-a auzit Cuvântul; vesel L-a primit, Dar mult, în el, nu L-a ținut, Căci rădăcini, nu a avut. Când a venit, asupra lui – Din pricina Cuvântului – Necazuri, ce l-au înglodat, Îndată, el L-a lepădat. Bobul din spini e potrivit Cu omul care-a auzit Cuvântul, însă, n-a luat Seama, lăsându-L înecat În mrejele averii lui Și-a-ngrijorării veacului. Sămânța ce a nimerit În bun pământ și a rodit – Încât o boabă, cum am spus, Alte o sută a adus, Iar alta a adus treizeci Și cealaltă încă șaizeci – Cu-acel om s-a asemănat, Care, atent, a ascultat Cuvântul, și-apoi L-a primit, Cu dragoste, și L-a păzit.” „Lumina – când este adusă – Sub pat, sau baniță e pusă? Nu-i pusă-n sfeșnice, pe masă, Spre-ai lumina pe cei din casă? Căci nu este nimic ascuns, Ca să rămână nepătruns; Și nu-i nimica tăinuit, Ce nu va fi descoperit. De-aveți urechi, nu vă e greu Să înțelegeți ce-am spus Eu!” El le-a mai zis: „Atenți să fiți: Cu ce măsură folosiți, Primi-veți ce-aveți de luat, Precum la alți-ați măsurat. Aflați dar, că celui ce are, I se va da; iar celui care E-n lipsă, o să i se ia Chiar și puținul ce-l avea.” El a mai spus: „Împărăția Lui Dumnezeu, e ca și glia, În care-un om a aruncat Sămânță, când a semănat. Fie că-i treaz ori ațipește, Acea sămânță încolțește Și se înalță de sub glie, Însă, cum crește, el nu știe. Singur, pământul său rodește: Un verde fir, din care crește, Încet, încet, un firav spic Și-apoi, grâul deplin, voinic. Când boabele s-au pârguit, Al secerei timp a sosit.” El le-a mai zis: „Ce va-nsemna, Cu ce vom mai asemăna, Împărăția Domnului? E-asemenea grăuntelui Cel de muștar, ce-a fost luat Și-ntr-o grădină, semănat. Muștarul este cel mai mic Grăunte, dar va fi voinic, Căci, după ce s-a înălțat, Într-un copac s-a transformat Și domină acea grădină De zarzavaturi. Au să vină, Stol, păsările cerului, Să-și facă cuib, în frunza lui.” Iisus, Cuvântul, le-a vestit, Prin multe pilde. Le-a vorbit Așa, să poată să-nțeleagă Și-nvățătură să culeagă. Domnul, în pilde, le vorbea, Și-atunci numai, când rămânea Singur, de-ai Săi doar însoțit, El, pildele, le-a tălmăcit. În acea zi, seara, Iisus, Discipolilor Săi, le-a spus: „Să trecem dincolo de mare.” Ei i-au lăsat pe-aceia care, Până atuncea, i-au urmat, Să plece-apoi, și s-au urcat Într-o corabie, cu El, Lăsând în urmă locu-acel. Multe corăbii au pornit, Pe urma lor, când s-a stârnit – Ca din senin – furtună mare. Vântul iscat-a valuri care Aproape că au înecat Corabia. El sta culcat, La cârmă, unde-a adormit. Când ucenicii L-au trezit, Învățătorul S-a sculat Și vânturile le-a certat, Iar mării, aspru, i-a vorbit: „Taci! Fără gură!” S-au oprit – Îndată – valuri, vântul tare, Coborând liniștea, pe mare. Apoi le-a zis: „De ce sunteți Așa fricoși? Tot nu aveți Credință-n voi?” Dar ei tăceau Și-nspăimântați, se întrebau: „Cine e Acest om, de care, Ascultă chiar și vânt și mare?!”
Marcu 4:1-41 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
A început din nou să învețe de-a lungul mării și s-a adunat în jurul lui o mulțime așa de mare, încât el, urcându-se, s-a așezat în barcă, pe mare. Și toată mulțimea era lângă mare, pe uscat. El îi învăța multe în parabole. Și le spunea în învățătura lui: „Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene! Și, în timp ce semăna, [o parte] a căzut de-a lungul drumului. Au venit păsările cerului și au mâncat-o. O altă [parte] a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, și îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc. Iar când soarele a răsărit, s-a veștejit și, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. O altă [parte] a căzut între spini. Spinii au crescut și au înăbușit-o și nu a dat rod. Iar alta a căzut în pământ bun și a dat rod. A încolțit, a crescut și a adus: una – treizeci, alta – șaizeci, alta – o sută”. Și a zis: „Cine are urechi pentru a asculta, să asculte!”. Când a rămas singur, cei din jurul lui, împreună cu cei doisprezece, l-au întrebat despre parabole, iar el le-a spus: „Vouă vă este dat misterul împărăției lui Dumnezeu; celor din afară toate li se spun în parabole, pentru ca «de privit să privească, dar să nu vadă, de ascultat să asculte, dar să nu înțeleagă; ca nu cumva să se întoarcă și să li se ierte»”. Apoi le-a spus: „Nu înțelegeți această parabolă? Cum veți înțelege atunci toate parabolele? Semănătorul seamănă cuvântul. Aceștia sunt cei care sunt de-a lungul drumului unde se seamănă cuvântul: când îl ascultă, vine imediat Satana și ia cuvântul semănat în ei. Cei semănați pe loc pietros sunt aceia care, când ascultă cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici. Dacă vine o suferință sau o persecuție din cauza cuvântului, se scandalizează îndată. Alții sunt cei semănați între spini. Aceștia sunt cei care au ascultat cuvântul, dar grijile acestei lumi, amăgirea bogățiilor și celelalte pofte intră și înăbușă cuvântul și rămâne fără rod. Apoi sunt cei care sunt semănați în pământ bun. Aceștia ascultă cuvântul, îl primesc și aduc rod: unul – treizeci, altul – șaizeci, altul – o sută”. Și le-a spus: „Oare se aduce o candelă ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Nu ca să fie pusă pe candelabru? Căci nu este nimic ascuns care să nu fie descoperit și nimic nu este secret care să nu vină la lumină. Dacă cineva are urechi pentru a asculta, să asculte!”. Apoi le-a spus: „Fiți atenți ce auziți: cu măsura cu care măsurați vi se va măsura și vi se va da în plus. Căci celui care are i se va da, iar celui care nu are i se va lua și ceea ce are”. Și spunea: „Așa este împărăția lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânța în pământ și fie că doarme, fie că se scoală, noaptea și ziua, sămânța răsare și crește, nici el nu știe cum. Pământul produce de la sine mai întâi paiul, apoi spicul, apoi bobul plin în spic. Iar când rodul s-a copt, trimite îndată secera, pentru că a venit timpul secerișului”. Apoi le-a spus: „Cu ce să asemănăm împărăția lui Dumnezeu sau prin ce parabolă să o reprezentăm? Este ca un grăunte de muștar care, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât toate semințele de pe pământ, dar, după ce a fost semănat, crește și devine mai mare decât toate legumele și face ramuri mari așa încât păsările cerului pot locui la umbra lui”. Și cu multe astfel de parabole le vestea cuvântul după cum puteau să asculte. Nu le vorbea fără parabole, dar explica totul discipolilor săi aparte. În aceeași zi, după ce s-a înserat, le-a spus: „Să trecem pe țărmul [celălalt]!”. Și, părăsind mulțimea, l-au luat așa cum era în barcă. Erau și alte bărci cu el. Și a fost o mare furtună, iar valurile izbeau în barcă, încât aproape se umpluse. El dormea în partea dinapoi a bărcii, pe un căpătâi. Atunci l-au trezit și i-au spus: „Învățătorule, nu-ți pasă că pierim?”. Ridicându-se, a mustrat vântul și a spus mării: „Potolește-te! Taci!”. Și vântul s-a calmat și s-a făcut liniște mare. Atunci le-a spus: „De ce sunteți fricoși? Încă nu aveți credință?”. Dar ei au fost cuprinși de teamă mare și spuneau unii către alții: „Cine este, oare, acesta, că și vântul și marea îl ascultă?”.
Marcu 4:1-41 Noua Traducere Românească (NTR)
Isus a început din nou să-i învețe pe oameni lângă mare. Pentru că în jurul Lui se adunase o mare mulțime de oameni, Isus S-a urcat într-o barcă și S-a așezat acolo, pe mare. Întreaga mulțime se afla lângă mare, pe țărm. El îi învăța multe lucruri în pilde și, în învățătura Lui, le spunea: „Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene. În timp ce semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum, unde au venit păsările și au mâncat-o. Alta a căzut pe loc stâncos, unde nu avea pământ mult. A încolțit repede, din cauză că nu avea pământ adânc, dar, când a răsărit soarele, a fost arsă și, fiindcă nu avea rădăcină, s-a uscat. Alta a căzut între spini, iar spinii au crescut și au sufocat-o, așa că nu a dat rod. Dar altele au căzut într-un pământ bun și au dat rod, înălțându-se și crescând: una a adus treizeci, una șaizeci și una o sută“. Și zicea: „Cine are urechi de auzit să audă!“. Când a fost singur, cei din jurul Lui, împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre pilde. Isus le-a zis: „Vouă v-a fost dată taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară toate sunt în pilde, pentru ca, «Să privească cu ochii, dar să nu vadă, și să audă cu urechile, dar să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați!»“. Apoi le-a zis: „Nu înțelegeți această pildă? Atunci cum veți înțelege toate celelalte pilde? Semănătorul seamănă Cuvântul. Cei de lângă drum, unde este semănat Cuvântul, sunt aceștia: când aud, vine imediat Satan și ia Cuvântul semănat în ei. Cei semănați pe locuri stâncoase sunt aceștia: când aud Cuvântul, îl primesc imediat cu bucurie, dar nu au rădăcină în ei înșiși, ci sunt temporari. Atunci când are loc un necaz sau o persecuție din cauza Cuvântului, ei cad imediat. Cei semănați între spini sunt alții: aceștia sunt cei care aud Cuvântul, dar îngrijorările veacului, înșelăciunea bogățiilor și poftele pentru alte lucruri intră și sufocă Cuvântul, iar el devine neroditor. Iar cei semănați în pământul cel bun sunt aceia care aud Cuvântul, îl primesc și aduc rod: unul treizeci, unul șaizeci și unul o sută“. El le-a mai zis: „Oare se aduce candela ca să fie pusă sub un obroc sau sub un pat? Nu este adusă ea ca să fie așezată pe un sfeșnicar? Căci nu este nimic ascuns, decât ca să fie dezvăluit, și nimic tăinuit, decât ca să iasă la iveală. Dacă are cineva urechi de auzit să audă! Fiți atenți la ceea ce auziți! Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura și vi se va adăuga! Căci celui ce are i se va da, însă de la cel ce n-are se va lua chiar și ce are“. El a mai zis: „Împărăția lui Dumnezeu este ca un om care aruncă sămânță în pământ. Fie că el doarme, fie că se scoală, zi și noapte, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. Pământul rodește de la sine – mai întâi firul verde, apoi spicul, iar apoi grâu deplin în spic. Când rodul este copt, trece imediat secera prin el, pentru că a sosit secerișul“. El a mai zis: „Cu ce să asemănăm Împărăția lui Dumnezeu, sau prin ce pildă s-o descriem? Ea este ca un bob de muștar, care, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât toate semințele de pe pământ, dar, după ce este semănat, el crește, ajunge mai mare decât toate legumele și face ramuri mari, astfel că păsările cerului își pot face cuibul la umbra lor“. Și, prin multe astfel de pilde, El le vestea Cuvântul, după cum erau ei în stare să-l înțeleagă. Nu le vorbea fără să folosească pilda. Dar când era doar El cu ucenicii Lui deoparte, le explica toate lucrurile. În aceeași zi, când s-a lăsat seara, le-a zis: ‒ Să traversăm în partea cealaltă! Și lăsând mulțimea, L-au luat în barcă așa cum era. Împreună cu El mai erau și alte bărci. Atunci s-a stârnit o furtună puternică și valurile au început să se izbească de barcă, astfel încât barca era deja aproape plină cu apă. Isus era în partea din spate a bărcii, dormind pe o pernă. Ei L-au trezit și I-au spus: ‒ Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim? Atunci El, ridicându-Se, a mustrat vântul și a zis mării: ‒ Taci! Liniștește-te! Vântul s-a oprit și s-a făcut o liniște mare. Apoi le-a zis: ‒ De ce sunteți fricoși? Tot n-aveți credință? Ei s-au temut foarte tare și-și ziceau unii altora: ‒ Cine este Acesta, de-L ascultă până și vântul și marea?
Marcu 4:1-41 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Isus a început iarăși să învețe pe norod lângă mare. Fiindcă se adunase foarte mult norod la El, S-a suit și a șezut într-o corabie, pe mare; iar tot norodul stătea pe țărm lângă mare. Apoi a început să-i învețe multe lucruri în pilde; și, în învățătura pe care le-o dădea, le spunea: „Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene. Pe când semăna, o parte din sămânță a căzut lângă drum: au venit păsările și au mâncat-o. O altă parte a căzut pe un loc stâncos, unde n-avea mult pământ: a răsărit îndată, pentru că n-a dat de un pământ adânc, dar, când a răsărit soarele, s-a pălit și, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, au înecat-o și n-a dat rod. O altă parte a căzut în pământ bun: a dat rod, care se înălța și creștea; și au adus una treizeci, alta șaizeci și alta o sută.” Apoi a zis: „Cine are urechi de auzit să audă.” Când a fost singur, cei ce erau în jurul Lui, împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre pilde. „Vouă”, le-a zis El, „v-a fost dat să cunoașteți taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile sunt înfățișate în pilde, pentru ca, măcar că privesc, să privească și să nu vadă și, măcar că aud, să audă și să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu și să li se ierte păcatele.” El le-a mai zis: „Nu înțelegeți pilda aceasta? Cum veți înțelege atunci toate celelalte pilde? Semănătorul seamănă Cuvântul. Cei înfățișați prin sămânța căzută lângă drum sunt aceia în care este semănat Cuvântul, dar, după ce l-au auzit, vine Satana îndată și ia Cuvântul semănat în ei. Tot așa, cei înfățișați prin sămânța căzută în locurile stâncoase sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la o vreme și, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. Alții sunt cei înfățișați prin sămânța căzută între spini; aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, dar năvălesc în ei grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor și poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul și-l fac astfel neroditor. Alții, apoi, sunt înfățișați prin sămânța căzută în pământ bun. Aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc și fac rod: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.” El le-a mai zis: „Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniță sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeșnic? Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nimic tăinuit care nu va ieși la lumină. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.” El le-a mai zis: „Luați seama la ce auziți. Cu ce măsură veți măsura, vi se va măsura și vi se va da și mai mult. Căci, celui ce are, i se va da; dar, de la cel ce n-are, se va lua și ce are.” El a mai zis: „Cu Împărăția lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânța în pământ; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. Pământul rodește singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic și, când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerișul.” El a mai zis: „Cu ce vom asemăna Împărăția lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfățișa? Se aseamănă cu un grăunte de muștar, care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate semințele de pe pământ, dar, după ce a fost semănat, crește și se face mai mare decât toate zarzavaturile și face ramuri mari, așa că păsările cerului își pot face cuiburi la umbra lui.” Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-L priceapă. Nu le vorbea deloc fără pildă, dar, când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile. În aceeași zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă.” După ce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care Se afla și așa cum era. Împreună cu El mai erau și alte corăbii. S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, așa că mai că se umplea corabia. Și El dormea la cârmă, pe căpătâi. Ucenicii L-au deșteptat și I-au zis: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?” El S-a sculat, a certat vântul și a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat și s-a făcut o liniște mare. Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credință?” I-a apucat o mare frică și ziceau unii către alții: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul, și marea?”