Ioan 6:1-40
Ioan 6:1-40 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
După acestea, Iisus a plecat pe ţărmul celălalt al Mării Galileii, care este numită şi Marea Tiberiadei. Îl urma o mulţime mare, fiindcă vedeau semnele pe care le săvârşea cu cei bolnavi. Iisus s-a suit pe munte şi acolo s-a aşezat jos cu ucenicii Lui. Paştele, sărbătoarea iudeilor, era aproape. Iisus a ridicat ochii şi a văzut că o mare mulţime venea spre El. Şi i-a spus lui Filip: „De unde vom cumpăra pâine să mănânce aceştia?” Dar spunea aceasta ca să-l încerce, căci El ştia ce urma să facă. Filip I-a răspuns: „Pâine de două sute de dinari nu le-ar fi de ajuns ca să primească fiecare măcar câte puţin.” Unul dintre ucenicii Lui, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a spus: „Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti, dar ce înseamnă acestea pentru atât de mulţi?” Iisus a spus: „Puneţi-i pe oameni să se aşeze.” În acel loc era multă iarbă. Aşadar s-au aşezat; bărbaţii, cam cinci mii la număr. Iisus a luat pâinile şi, după ce a adus mulţumire, le-a împărţit celor aşezaţi şi la fel şi din peşti, cât au voit. După ce s-au săturat, le-a spus ucenicilor: „Adunaţi fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.” Au strâns deci şi au umplut douăsprezece coşuri cu fărâmituri care rămăseseră de la cei care mâncaseră din cele cinci pâini de orz. Iar oamenii care văzuseră semnul pe care îl făcuse spuneau: „Într-adevăr acesta este profetul care trebuia să vină în lume.” Dar Iisus, ştiind că vor să vină să Îl ia cu de-a sila să Îl facă rege, a plecat iar pe munte, singur. Când a venit seara, ucenicii Lui au coborât la mare şi, după ce s-au urcat în barcă, mergeau de partea cealaltă a mării, spre Capernaum. Se făcuse deja întuneric şi Iisus nu venise încă la ei. Şi marea era agitată, fiindcă bătea un vânt puternic. Iar după ce au vâslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, L-au văzut pe Iisus umblând pe mare şi venind aproape de barcă, şi s-au speriat. Dar Iisus le-a spus: „Eu sunt, nu vă temeţi.” Şi, când au vrut să Îl ia în barcă, îndată au şi ajuns la ţărmul spre care se îndreptau. A doua zi, mulţimea, care stătea de partea cealaltă a mării, a văzut că acolo nu era decât o corăbioară şi că Iisus nu se urcase cu ucenicii Lui în barcă, ci doar ucenicii Lui plecaseră. Au venit şi alte bărci din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră pâinea când adusese El mulţumire Domnului. Aşadar când a văzut mulţimea că Iisus nu este acolo şi nici ucenicii Lui, s-au suit în bărci şi au venit la Capernaum, căutându-L pe Iisus. Şi găsindu-L dincolo de mare, I-au spus: „Rabbi, când ai ajuns aici?” Iisus le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun: voi Mă căutaţi nu fiindcă aţi văzut semne, ci fiindcă aţi mâncat pâine şi v-aţi săturat. Să nu lucraţi pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne pentru viaţa veşnică, pe care v-o va da Fiul Omului, căci Dumnezeu Tatăl L-a pecetluit pe El.” I-au spus aşadar: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?” Iisus le-a răspuns: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în Cel pe care El L-a trimis.” I-au spus deci: „Ce semn faci Tu ca să vedem şi să credem în Tine? Ce lucrări săvârşeşti? Părinţii noştri au mâncat mană în deşert, după cum stă scris: Le-a dat să mănânce pâine din cer .” Atunci Iisus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată, căci pâinea lui Dumnezeu este cea care coboară din cer şi dă viaţă lumii.” Aşadar I-au spus: „Doamne, dă-ne întotdeauna această pâine!” Iisus le-a spus: „Eu sunt pâinea vieţii. Cel care vine la Mine nu va flămânzi şi cel care crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar v-am spus că M-aţi văzut şi nu credeţi. Toţi cei pe care Mi-i dă Tatăl vor veni la Mine, iar pe cel care vine la Mine nu-l voi scoate afară, fiindcă Eu nu am coborât din cer ca să fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis. Şi aceasta este voia Celui care M-a trimis, să nu pierd nimic din ce Mi-a dat, ci să-l învii în ziua din urmă. Aceasta este voia Tatălui Meu: oricine Îl vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică, iar Eu îl voi învia în ziua din urmă.”
Ioan 6:1-40 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
După acestea, Isus s-a dus dincolo de marea Galileii, care este marea Tiberiadei. Și o mare mulțime îl urma pentru că vedeau miracolele lui pe care le făcea peste cei ce erau bolnavi. Și Isus a urcat pe munte și acolo s-a așezat cu discipolii săi. Și paștele, sărbătoarea iudeilor, era aproape. Atunci Isus, ridicând ochii și văzând că o mare mulțime a venit la el, i-a spus lui Filip: De unde să cumpărăm pâine, ca aceștia să mănânce? Și spunea aceasta ca să îl încerce, fiindcă el știa ce avea să facă. Filip i-a răspuns: Pâine de două sute de dinari nu le este suficientă, ca fiecare din ei să ia câte puțin. Unul dintre discipolii săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, i-a spus: Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi peștișori; dar ce sunt acestea la atâția? Și Isus a spus: Faceți oamenii să se așeze. Și în locul acela era multă iarbă. Atunci bărbații s-au așezat, în număr de aproape cinci mii. Și Isus a luat pâinile și după ce a adus mulțumiri, le-a împărțit discipolilor, iar discipolii celor ce ședeau jos; la fel și din pești cât au dorit. După ce s-au săturat, Isus le-a spus discipolilor săi: Adunați frânturile care rămân, ca nu cumva ceva să se piardă. Așadar, au adunat și au umplut douăsprezece coșuri cu frânturile celor cinci pâini de orz care au rămas în plus celor ce au mâncat. Atunci oamenii aceia, când au văzut miracolul pe care îl făcuse Isus, au spus: Într-adevăr acesta este profetul ce trebuia să vină în lume. De aceea Isus, știind că sunt gata să vină să îl ia cu forța să îl facă împărat, s-a dus din nou pe munte, numai el singur. Iar când s-a făcut seară, discipolii lui au coborât la mare. Și s-au urcat într-o corabie și au trecut marea spre Capernaum. Și deja se făcuse întuneric și Isus tot nu venise la ei. Și marea s-a întărâtat pentru că sufla un vânt puternic. Și după ce au vâslit cam douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, ei îl văd pe Isus umblând pe mare și apropiindu-se de corabie, și s-au temut. Dar el le-a spus: Eu sunt; nu vă temeți. Atunci cu voie bună l-au primit în corabie; și îndată corabia a sosit la țărmul spre care mergeau. A doua zi, când mulțimea care stătea de cealaltă parte a mării a văzut că acolo nu era nicio altă corabie decât aceea în care se urcaseră discipolii lui, și că Isus nu intrase cu discipolii lui în corabie, ci discipolii plecaseră singuri cu ea; (Dar din Tiberiada au venit alte corăbii aproape de locul unde mâncaseră pâinea, după ce Domnul mulțumise). Când a văzut așadar mulțimea că nici Isus, nici discipolii lui nu erau acolo, au urcat și ei în corăbii și au venit la Capernaum, căutând pe Isus. Și când l-au găsit de cealaltă parte a mării, i-au spus: Rabi, când ai venit aici? Isus le-a răspuns și a zis: Adevărat, adevărat vă spun: Voi mă căutați nu pentru că ați văzut miracolele, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat. Lucrați nu pentru mâncarea care piere, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viața veșnică pe care Fiul omului v-o va da; fiindcă pe el l-a sigilat Dumnezeu Tatăl. Atunci i-au spus: Ce să facem ca să putem lucra faptele lui Dumnezeu? Isus a răspuns și le-a zis: Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeți în acela pe care l-a trimis el. De aceea i-au spus: Așadar ce semn faci tu, ca să vedem și să te credem? Ce lucrezi tu? Părinții noștri au mâncat mană în pustie; așa cum este scris: Le-a dat pâine din cer să mănânce. Atunci Isus le-a spus: Adevărat, adevărat vă spun: Nu Moise v-a dat acea pâine din cer, ci Tatăl meu vă dă adevărata pâine din cer. Fiindcă pâinea lui Dumnezeu este cel care se coboară din cer și dă viață lumii. Atunci i-au spus: Doamne, dă-ne totdeauna această pâine. Și Isus le-a spus: Eu sunt pâinea vieții; cine vine la mine nu va flămânzi niciodată; și cine crede în mine, nicidecum nu va înseta niciodată. Dar v-am spus că: M-ați și văzut și tot nu credeți. Tot ce îmi dă Tatăl va veni la mine; și pe cel ce vine la mine nicidecum nu îl voi arunca afară; Pentru că am coborât din cer nu ca să fac voia mea, ci voia celui ce m-a trimis. Și aceasta este voia Tatălui ce m-a trimis, ca din tot ce mi-a dat să nu pierd nimic, ci să îl înviez în ziua de apoi. Și aceasta este voia celui ce m-a trimis, ca oricine care vede pe Fiul și crede în el, să aibă viață veșnică; și eu îl voi învia în ziua de apoi.
Ioan 6:1-40 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
După aceea, Isus S‑a dus dincolo de Marea Galileei, adică a Tiberiadei. O mare mulțime Îl urma, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi. Isus S‑a suit pe munte și stătea acolo cu ucenicii Săi. Paștele, sărbătoarea iudeilor, era aproape. Isus Și‑a ridicat ochii și, când a văzut că o mare mulțime vine spre El, i‑a zis lui Filip: „De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceștia?” Spunea lucrul acesta ca să‑l încerce, pentru că știa ce avea să facă. Filip i‑a răspuns: „Dacă am cumpăra pâini de două sute de dinari, tot n‑ar ajunge nici cât să capete fiecare puțintel din ele.” Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I‑a zis: „Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești, dar ce sunt acestea la atâția?” Isus a zis: „Puneți‑i pe oameni să se așeze!” În locul acela era multă iarbă. Așadar, s‑au așezat, numărul bărbaților fiind de aproape cinci mii. Isus a luat pâinile și, după ce a adus mulțumire, le‑a împărțit [ucenicilor, iar ucenicii le‑au împărțit] celor ce se așezaseră; de asemenea, și din pești cât au vrut. Când s‑au săturat, Isus le‑a zis ucenicilor Săi: „Strângeți bucățile rămase, ca să nu se piardă nimic!” Le‑au adunat deci și au umplut douăsprezece coșuri cu bucăți rămase de la cele cinci pâini de orz, care au prisosit celor ce mâncaseră. Oamenii aceia, când au văzut semnul pe care‑l făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este Profetul care urma să vină în lume.” Isus, fiindcă știa că vor veni să‑L ia cu de‑a sila ca să‑L facă rege, S‑a retras iarăși pe munte, numai El singur. Când s‑a înserat, ucenicii Lui s‑au coborât la mare. S‑au suit într‑o barcă și s‑au pornit să treacă marea, spre Capernaum. (Se întunecase, și Isus încă nu venise la ei.) Sufla un vânt puternic, și marea era agitată. După ce au vâslit cam douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, L‑au văzut pe Isus umblând pe mare și apropiindu‑Se de barcă. Și s‑au înfricoșat. Dar El le‑a zis: „Eu Sunt; nu vă temeți!” Voiau să‑L ia în barcă, iar barca a sosit îndată la locul spre care mergeau. A doua zi, mulțimea care rămăsese de cealaltă parte a mării a băgat de seamă că acolo nu mai era decât o barcă și că Isus nu Se suise cu ucenicii Săi în barcă, ci ucenicii plecaseră singuri. Au sosit și alte bărci din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul adusese mulțumire. Când au văzut cei din mulțime că nici Isus, nici ucenicii Săi nu erau acolo, s‑au suit și ei în bărci și s‑au dus la Capernaum să‑L caute pe Isus. Când L‑au găsit, dincolo de mare, I‑au zis: „ Rabbí , când ai ajuns aici?” Drept răspuns, Isus le‑a zis: „Adevărat, adevărat vă spun: Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâini și v‑ați săturat. Lucrați nu pentru mâncarea care piere, ci pentru mâncarea care dăinuie în viața veșnică și pe care v‑o va da Fiul Omului, căci pe El L‑a pecetluit Tatăl, Dumnezeu!” Ei I‑au zis: „Ce să facem ca să înfăptuim lucrările lui Dumnezeu?” Isus le‑a răspuns: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeți în Acela pe care L‑a trimis El.” Ei I‑au zis: „Ce semn faci tu ca să‑l vedem și să credem în tine? Ce lucrezi tu? Părinții noștri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: Pâine din cer le‑a dat să mănânce. ” Isus le‑a zis: „Adevărat, adevărat vă spun: nu Moise v‑a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine din cer, căci Pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer și dă viață lumii.” „Doamne”, I‑au zis ei, „dă‑ne totdeauna această pâine!” Isus le‑a zis: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nicidecum nu va flămânzi, și cine crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar v‑am spus că M‑ați și văzut, și nu credeți. Tot ce‑Mi dă Tatăl va ajunge la Mine, și pe cel ce vine la Mine nicidecum nu‑l voi izgoni afară, căci M‑am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M‑a trimis. Și aceasta este voia Celui ce M‑a trimis: să nu pierd pe niciunul din cei pe care Mi i‑a dat El, ci să‑i înviez în ziua de apoi. Aceasta este voia Tatălui Meu: ca oricine Îl vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.”
Ioan 6:1-40 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
După aceea Isus S-a dus dincolo de Marea Galileei, numită Marea Tiberiadei. O mare gloată mergea după El, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi. Isus S-a suit pe munte și ședea acolo cu ucenicii Săi. Paștele, praznicul iudeilor, era aproape. Isus Și-a ridicat ochii și a văzut că o mare gloată vine spre El. Și i-a zis lui Filip: „De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceștia?” – Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că știa ce are de gând să facă. – Filip i-a răspuns: „Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei n-ar ajunge ca fiecare să capete puțintel din ele.” Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis: „Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești, dar ce sunt acestea la atâția?” Isus a zis: „Spuneți-le oamenilor să șadă jos!” În locul acela era multă iarbă. Oamenii au șezut jos, în număr de aproape cinci mii. Isus a luat pâinile, I-a mulțumit lui Dumnezeu, le-a împărțit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărțit celor ce ședeau jos; de asemenea, le-a dat și din pești cât au voit. După ce s-au săturat, Isus le-a zis ucenicilor Săi: „Strângeți firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic!” Le-au adunat deci și au umplut douăsprezece coșuri cu firimiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toți. Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este prorocul cel așteptat în lume.” Isus, fiindcă știa că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăși la munte, numai El singur. Când s-a înserat, ucenicii Lui s-au coborât la marginea mării. S-au suit într-o corabie și treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, și Isus tot nu venise la ei. Sufla un vânt puternic și marea era întărâtată. După ce au vâslit cam douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, Îl văd pe Isus umblând pe mare și apropiindu-Se de corabie. Și s-au înfricoșat. Dar Isus le-a zis: „Eu sunt, nu vă temeți!” Voiau deci să-L ia în corabie. Și corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau. Norodul, care rămăsese de cealaltă parte a mării, băgase de seamă că acolo nu era decât o corabie și că Isus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea. A doua zi sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul Îi mulțumise lui Dumnezeu. Când au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s-au suit și ele în corăbiile acestea și s-au dus la Capernaum să-L caute pe Isus. Când L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: „Învățătorule, când ai venit aici?” Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâinile acelea și v-ați săturat! Lucrați nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viața veșnică și pe care v-o va da Fiul Omului; căci Tatăl, adică Însuși Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.” Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu?” Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El.” „Ce semn faci Tu deci”, I-au zis ei, „ca să-l vedem și să credem în Tine? Ce lucrezi Tu? Părinții noștri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: «Le-a dat să mănânce pâine din cer.»” Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer, căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer și dă lumii viața!” „Doamne”, I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pâine!” Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; și cine crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar v-am spus că M-ați și văzut, și tot nu credeți. Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; și pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară; căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Și voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l învii în ziua de apoi. Voia Tatălui Meu este ca oricine Îl vede pe Fiul și crede în El să aibă viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.”
Ioan 6:1-40 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Apoi Isus S-a dus pe celălalt mal al Mării Galileeii care se mai numea și Marea Tiberiadei. După El venea o mare mulțime de oameni, pentru că vedea minunile pe care le făcea cu cei bolnavi. Isus a urcat pe munte împreună cu discipolii Săi și stătea acolo. Se apropia timpul Paștelor, care era sărbătoarea iudeilor. Isus a văzut venind spre El o mare mulțime de oameni. Atunci a zis lui Filip: „De unde vom cumpăra pâini ca să mănânce toți aceștia?” I-a pus această întrebare ca să îl testeze; pentru că (oricum) știa ce intenționa să facă. Filip I-a răspuns: „Din pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de dinari, nu ar putea ajunge nici câte puțin pentru fiecare dintre ei!” Andrei, frate cu Simon Petru și care era unul dintre discipolii Săi, I-a zis: „Există aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești. Dar ce reprezintă acestea pentru atâți oameni?” Isus a zis: „Spuneți oamenilor să stea jos.” În acea zonă era multă iarbă, pe care s-au așezat aproape cinci mii de bărbați. Isus a luat pâinile, I-a mulțumit lui Dumnezeu și le-a împărțit discipolilor care la rândul lor, le-au împărțit celor care stăteau jos. În mod asemănător, le-a dat și din pești cât a dorit fiecare. După ce s-au săturat, Isus a zis discipolilor Săi: „Strângeți tot ce a rămas, ca să nu se piardă nimic.” După ce au mâncat toți, au adunat resturile de la cele cinci pâini de orz (inițiale) și au umplut cu ele douăsprezece coșuri. Când au văzut ce minune făcuse Isus, acei oameni ziceau: „Suntem siguri că acesta este Profetul care urma să apară în lume!” Pentru că știa despre intenția lor de a-L face rege cu forța, Isus S-a dus din nou pe munte singur. Când s-a înserat, discipolii Lui au venit la marginea mării. Apoi au urcat într-o barcă și traversau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase și Isus încă nu venise la ei. Sufla cu intensitate semnificativă un vânt care agita marea. După ce au vâslit aproximativ douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, L-au văzut pe Isus umblând pe mare și apropiindu-Se de barcă. Atunci s-au speriat. Dar Isus le-a zis: „Eu sunt! Nu vă temeți!” Doreau deci să Îl ia în barcă și au ajuns în scurt timp în locul spre care se deplasau. Mulțimea de oameni care rămăsese pe celălalt mal, observase că acolo era numai o barcă și că Isus nu urcase în ea împreună cu discipolii Săi, ci că ei plecaseră singuri cu ea. A doua zi sosiseră alte bărci din Tiberiada în apropiere de locul unde mâncaseră ei pâinea după ce Isus Îi mulțumise lui Iahve. Când au văzut mulțimile de oameni că nici Isus și nici discipolii Lui nu erau acolo, s-au urcat în acele bărci și s-au dus la Capernaum ca să Îl caute. Când L-au găsit pe celălalt mal, I-au zis: „Învățătorule, când ai venit aici?” Isus le-a răspuns: „Vă asigur că Mă căutați nu pentru că v-au impresionat minunile pe care le-ați văzut, ci pentru că ați mâncat până v-ați săturat din acele pâini! Lucrați nu pentru mâncarea care se alterează, ci pentru aceea care rămâne pentru viața eternă și pe care v-o va da Fiul Omului; pentru că El a fost marcat cu sigiliul Tatălui care este Însuși Dumnezeu.” Ei I-au zis: „Ce să facem ca să realizăm lucrările pe care ni le cere Dumnezeu?” Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care Dumnezeu dorește să o faceți, este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El.” Ei L-au întrebat: „Prin ce minune ne poți demonstra că avem motive să credem în Tine? Ce vei face? Strămoșii noștri au mâncat mană în deșert, așa cum este scris: «Le-a dat să mănânce pâine din cer.»” Isus le-a zis: „Vă asigur că nu Moise v-a dat adevărata pâine din cer; ci ea vă este dată de Tatăl Meu. Pâinea lui Dumnezeu este aceea care coboară din cer și care oferă lumii viața.” Ei I-au zis: „Doamne, dă-ne mereu această pâine!” Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine, nu va ajunge flămând niciodată; și cine crede în Mine, nu va fi niciodată însetat. Dar v-am precizat că deja M-ați văzut; și tot nu credeți. Toți cei pe care mi-i dă Tatăl, vor ajunge la Mine. Și nu voi da afară pe nimeni dintre cei care vin la Mine! Am coborât din cer ca să fac nu ce vreau Eu, ci să satisfac dorința Celui care M-a trimis. Iar El dorește să nu pierd pe nimeni dintre toți cei pe care Mi i-a dat, ci să îi învii la sfârșit(ul lumii). Dorința Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul și crede în El, să aibă viața eternă; iar Eu, în ziua de la sfârșit, îl voi învia.”
Ioan 6:1-40 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Iisus plecă, după aceea; Trecând marea, din Galileea, Ajunse-n alta – în cea care E, a Tiberiadei, mare. O gloată mare L-a-nsoțit, Văzând cum i-a tămăduit Pe suferinzi, semne făcând, Pe toată lumea minunând. Iisus, pe munte, S-a urcat, De ucenicii Săi, urmat. Era în preajma Paștelor, Spre praznicul Iudeilor. Iisus, spre gloată, a privit Și-apoi, lui Filip, i-a vorbit: „De unde, oare, cumpărăm, Pâine, mulțimii, să o dăm?” Domnul așa a întrebat, Fiindcă doar l-a încercat, Pe Filip, pentru că știa, Ce fel de gânduri, el avea. Filip a zis, privind la ei: „Pâine, de două sute lei, De vom lua, la aste guri, N-ajunge – chiar de, firmituri, O să le dăm, la fiecare – Căci gloata este foarte mare.” Alt ucenic, Andrei numit – Frate cu Petru – a vorbit: „Este, aici, un băiețel. Are cinci pâini, de orz – la el – Și doi pești; însă, ce sunt toate Aceste lucruri, pentru gloate?” Atunci, a zis Domnul Hristos: „Puneți, pe oameni, să stea jos!” O iarbă, deasă, învelea, Acel tăpșan. Gloata ședea, Pe jos, precum i se spusese. Mulțimea care se strânsese Și-nfometată-atunci era, Cinci mii de inși – cam – număra. Iisus, pâinile, le-a luat, Ochii – spre cer – Și-a ridicat, Iar după ce a mulțumit Lui Dumnezeu, le-a împărțit La ucenici, ca să le dea, Mulțimii care, jos, ședea. La fel, cu peștii, a făcut, Dând fiecărui, cât a vrut. După ce toți s-au săturat, Pe ucenici, i-a îndemnat: „Strângeți fărâmele rămase.” Douăsprezece coșuri – rase – Cu firmituri, au ridicat, Când sfârși gloata, de mâncat. Oameni-acei, când au văzut, Minunea care s-a făcut Atunci – sub ochii lor – au spus, În acest fel, despre Iisus: „Este proroc, cu-adevărat! E Cel ce-n lume-i așteptat!” Iisus, gândul, le-a cunoscut Și, pentru că El a știut Că vor – cu sila – imediat, Să-L ia, spre-a-L face Împărat, Pe dată, de la ei, S-a dus, Urcând singur, în munte, sus. Primele umbre de-nserare Au coborât, când, înspre mare, Discipolii se îndreptară Și, o corabie, cătară. Ei au pornit, din nou, la drum, Mergând înspre Capernaum. Se-ntunecase, dar Iisus, La ucenici, nu S-a mai dus. Un vânt furios porni să bată, Iar marea era-ntărâtată. Treizeci de stadii, au vâslit – Sau două’șicinci – când au zărit, Din ceață, cum Iisus apare, Venind spre ei, umblând pe mare. Toți ucenicii s-au speriat, Însă, Iisus a cuvântat, Acoperind valuri și vânt: „Să nu vătămați, căci Eu sânt!” Ei, în corabie-au voit Să-L ia, iar El, când S-a suit, Corabia ajunse-ndat’ La locul spre care-au plecat. Norodul, cari pe țărm rămase, La malul mării observase Doar o corabie, că sta, Iar ucenicii, pe-aceasta Se îmbarcară și s-au dus – Doar ei numai – fără Iisus. Când zorii zilei se iviră, Alte corăbii mai sosiră, De la Tiberiada. Ele – Toate corăbiile-acele – Liman găsiră și-ancorară Lângă-acel loc, unde, c-o seară Mai înainte, a mâncat Mulțimea și s-a săturat, După ce Domnu-a mulțumit, Lui Dumnezeu. Cei ce-au venit, Nu-L mai găsiră, pe Iisus, Nici pe discipoli. Ei s-au dus, Din nou, la mare; s-au urcat Iar, în corăbii și-au plecat, Grăbiți, către Capernaum, Să-L afle, pe Iisus, pe drum. Dup-o-ndelungă căutare – Găsindu-L, dincolo de mare – O întrebare-au vrut a-I pune: „Învățătorule, ne spune, Când ai venit?” El S-a uitat La ei și-a zis: „Adevărat, Vă spun, că voi Mă căutați, Nu pentru că vreți să aflați Semne din cer – ieri le-ați văzut; Însă, ceea ce va plăcut, Pâinea a fost, ce Eu v-am dat, Din care, voi v-ați săturat. Nu pentru hrana pieritoare Lucrați, ci pentru-acea mâncare Ce, pe vecie, va rămâne Și-n viață veșnică vă ține. De Fiul omului vi-e dată, Acea hrană, căci al Său Tată – Deci Dumnezeu – cu-adevărat, Cu-a Sa putere, L-a-nsemnat.” Ei ziseră: „Iată, noi vrem – Însă, ne spune – ce putem, Să facem – pentru că nu știm – Cum am putea să-ndeplinim, Lucrările lui Dumnezeu?” Iisus răspunse: „Nu e greu, Lucrarea Domnului nu-i mare: El cere, de la fiecare, Să creadă-n Cel ce e trimis, De El, la voi.” Cu toți I-au zis: „Ce semne faci Tu? Să vedem, De vrei, în Tine, să credem! Tu ce lucrezi? Precum se știe, Părinții noștri – în pustie – Au mâncat mană – cum e scris – Precum, știm bine, că s-a zis: „Pâine, din cer, ei au mâncat”.” Iisus a zis: „Adevărat Vă spun, că nu Moise e cel Ce v-a dat pâine, ci Acel Cari vă dă pâine-adevărată – Din ceruri – este al Meu Tată. Căci pâinea, de la Dumnezeu, Din cer, pogoară – vă spun Eu – Și numai ea dă, lumii, viață. Ascultați dar, de-a Mea povață.” „Doamne”, I-au zis ei, „Te rugăm, Dă-ne-astă pâine, s-o mâncăm, Întotdeauna”, iar Iisus, Rotind privirile, le-a spus: „Pâine a vieții, Eu sunt! Eu Venit-am, de la Dumnezeu! Adevărat vă spun, căci cine Dorește a veni la Mine – Și va voi să Mă găsească – În veci, n-o să mai flămânzească. Celui ce crede – să se știe! – Sete, nicicând, n-o să-i mai fie. V-am spus că voi M-ați și văzut, Dar – de crezut – nu M-ați crezut. Tot ceea ce-Mi dă Tatăl Meu, La Mine va ajunge; Eu Primesc, cu drag, pe orișicine Voiește a veni la Mine; Și nimeni nu e izgonit Afară, căci Eu n-am venit – Din ceruri – să fac voia Mea, Ci să fac voia Celuia Ce M-a trimis aici. Vă zic, Că El nu vrea să pierd, nimic, Din ce Mi-a dat ca să păstrez, Ci vrea doar, să îl înviez, Când va fi ziua de apoi. Încă ceva, să mai știți voi: Tatăl Meu vrea, celui ce vede Pe Fiul și-apoi – în El – crede, Veșnică viață, să îi dea; Pe-acela, îl voi învia, În ziua de apoi.” Erau
Ioan 6:1-40 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
După acestea, Isus a trecut pe malul [celălalt] al Mării Galiléii sau a Tiberiádei. Îl urma o mulțime mare, pentru că văzuse semnele pe care le făcuse cu bolnavii. Isus a urcat pe munte și s-a așezat acolo împreună cu discipolii lui. Iar Paștele, sărbătoarea iudeilor, era aproape. Ridicându-și ochii și văzând că o mulțime mare venea la el, Isus i-a zis lui Fílip: „De unde vom cumpăra pâini ca aceștia să mănânce?”. Însă spunea aceasta punându-l la încercare; de fapt, el știa ce avea să facă. Fílip i-a răspuns: „Nu le-ar ajunge pâine de două sute de dinári ca să ia fiecare câte puțin”. Unul dintre discipolii lui, Andrei, fratele lui Símon Petru, i-a zis: „Este aici un copilaș care are cinci pâini de orz și doi peștișori. Însă ce sunt acestea pentru atâția?”. Isus a zis: „Faceți-i pe oameni să se așeze!”. În locul acela era multă iarbă. Așadar, s-au așezat bărbații, în număr cam de cinci mii. Isus a luat pâinile și, mulțumind, le-a dat celor așezați; la fel și din peștișori, cât a voit [fiecare]. Când s-au săturat, le-a spus discipolilor săi: „Adunați bucățile rămase, ca să nu se piardă nimic!”. Așadar, au adunat și au umplut douăsprezece coșuri cu bucăți care au rămas de la cei ce mâncaseră din cele cinci pâini de orz. Văzând semnul pe care îl făcuse, oamenii spuneau: „Cu adevărat, acesta este profetul care vine în lume!”. Așadar, cunoscând că au să vină și să-l ia cu forța ca să-l facă rege, Isus s-a retras din nou pe munte, el singur. Când s-a înserat, discipolii lui au coborât la mare și, urcându‑se într-o barcă, au venit dincolo de mare, la Cafárnaum. Se făcuse deja întuneric, iar Isus încă nu venise la ei. Marea era agitată, pentru că sufla un vânt puternic. Când au ajuns la douăzeci și cinci – treizeci de stádii, l-au văzut pe Isus umblând pe mare și fiind aproape de barcă. I-a cuprins frica, dar el le-a zis: „Eu sunt. Nu vă temeți!”. Atunci au voit să-l ia în barcă și îndată barca a ajuns la țărmul spre care se îndreptau. A doua zi, mulțimea care stătea pe țărmul [celălalt] al mării a văzut că nu era acolo decât o barcă mică și că Isus nu plecase în barcă cu discipolii săi, ci numai discipolii plecaseră. Alte bărci din Tiberiáda au venit aproape de locul unde mâncaseră pâinea pe care o binecuvântase Domnul. Așadar, când a văzut mulțimea că nici Isus, nici discipolii lui nu sunt acolo, s-au urcat și ei în bărci și au venit la Cafárnaum căutându-l pe Isus. Găsindu-l pe țărmul [celălalt] al mării, i-au spus: „Rabbí, când ai ajuns aici?”. Isus a răspuns și le‑a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat. Lucrați nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viața veșnică pe care v-o va da Fiul Omului; căci pe el l-a însemnat Dumnezeu Tatăl cu sigiliul [său]”. Atunci i-au zis: „Ce să facem ca să săvârșim faptele lui Dumnezeu?”. Isus a răspuns și le-a zis: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeți în cel pe care l-a trimis el!”. Iar ei i-au spus: „Ce semn faci tu ca să vedem și să credem în tine? Ce înfăptuiești? Părinții noștri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: «Le-a dat să mănânce pâine din cer»”. Atunci Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl meu vă va da pâinea din cer, cea adevărată. Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer și dă viață lumii”. Ei i-au zis: „Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta!”. Isus le‑a spus: „Eu sunt pâinea vieții. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame și celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată. Dar eu v-am spus: «M-ați văzut și nu credeți». Tot ce-mi dă Tatăl va veni la mine, iar pe cel care vine la mine nu-l voi da afară, căci m‑am coborât din cer nu ca să fac voința mea, ci voința celui care m‑a trimis; și aceasta este voința celui care m-a trimis: să nu se piardă nimeni dintre cei pe care mi i-a dat de la el, ci să-i învii în ziua de pe urmă. Pentru că aceasta este voința Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul și crede în el să aibă viața veșnică. Iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă”.
Ioan 6:1-40 Noua Traducere Românească (NTR)
După acestea, Isus a plecat pe celălalt mal al Mării Galileei, adică Marea Tiberiadei. O mare mulțime de oameni Îl urma, pentru că vedea semnele pe care le făcea peste cei bolnavi. Isus a urcat pe munte și S-a așezat acolo cu ucenicii Lui. Paștele, sărbătoarea iudeilor, era aproape. Când Isus Și-a ridicat ochii și a văzut că vine la El o mare mulțime de oameni, l-a întrebat pe Filip: ‒ De unde să cumpărăm pâini, ca să mănânce oamenii aceștia? Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, căci El știa ce urmează să facă. Filip I-a răspuns: ‒ Pâinile pe care le putem cumpăra cu două sute de denari nu le sunt de ajuns nici măcar ca să primească fiecare câte puțin! Unul dintre ucenicii Lui, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis: ‒ Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești. Dar ce sunt acestea la atât de mulți? Isus a zis: ‒ Puneți oamenii să se așeze! În locul acela era multă iarbă. Prin urmare, oamenii s-au așezat, ei fiind în număr de aproape cinci mii. Atunci Isus a luat pâinile și, după ce a mulțumit, le-a împărțit celor ce se așezaseră. De asemenea, le-a dat și din pești cât au vrut. Când s-au săturat, le-a zis ucenicilor Săi: ‒ Adunați firimiturile rămase, ca să nu se piardă nimic. Le-au adunat deci și au umplut douăsprezece coșnițe cu firimiturile de la cele cinci pâini de orz, firimituri pe care le lăsaseră cei ce mâncaseră. Când au văzut oamenii acest semn pe care l-a făcut El, au zis: „Într-adevăr, Acesta este Profetul Care urma să vină în lume!“. Atunci Isus, știind că au de gând să vină să-L ia cu forța ca să-L facă rege, S-a retras din nou înspre munte, doar El singur. Când s-a lăsat seara, ucenicii Lui au coborât la mare, s-au urcat într-o barcă și au pornit să traverseze marea spre Capernaum. Se făcuse deja întuneric și Isus încă nu venise la ei, iar marea devenea agitată, pentru că sufla un vânt puternic. După ce au vâslit cam douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, L-au văzut pe Isus umblând pe mare și apropiindu-Se de barcă, și li s-a făcut frică. El însă le-a zis: „Eu sunt! Nu vă temeți!“. Atunci ei au dorit să-L ia în barcă. Și barca a ajuns imediat la țărmul spre care se îndreptau. În ziua următoare, mulțimea care stătuse pe celălalt mal al mării a văzut că acolo nu era decât o singură barcă și că Isus nu Se urcase în barcă cu ucenicii Săi, ci ucenicii plecaseră singuri. De asemenea, și alte bărci din Tiberiada sosiseră aproape de locul unde mâncaseră pâinea, după ce Domnul adusese mulțumiri. Când cei din mulțime au văzut că nici Isus, nici ucenicii Lui nu sunt acolo, s-au urcat ei înșiși în bărci și s-au dus la Capernaum ca să Îl caute pe Isus. Când L-au găsit, de cealaltă parte a mării, I-au zis: ‒ Rabbi , când ai venit aici? Isus le-a răspuns și a zis: ‒ Adevărat, adevărat vă spun că voi Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat. Lucrați nu pentru mâncarea care se strică, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viața veșnică și pe care v-o va da Fiul Omului. Căci pe El Și-a pus pecetea Dumnezeu Tatăl! Atunci ei L-au întrebat: ‒ Ce să facem ca să înfăptuim lucrările lui Dumnezeu? Isus a răspuns și le-a zis: ‒ Lucrarea lui Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe Care L-a trimis El. Drept urmare, ei L-au întrebat: ‒ Ce semn faci Tu, deci, ca să-l vedem și să credem în Tine? Ce lucrare faci Tu? Strămoșii noștri au mâncat mană în deșert, așa cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer“. Atunci Isus le-a zis: ‒ Adevărat, adevărat vă spun că nu Moise v-a dat pâinea din Cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine din Cer. Căci Pâinea lui Dumnezeu este Cel Care coboară din Cer și dă lumii viață. Ei I-au zis: ‒ Domnule, dă-ne întotdeauna această pâine! Isus le-a răspuns: ‒ Eu sunt Pâinea vieții. Cel ce vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată! Dar v-am spus că M-ați văzut, și nu credeți. Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine, iar pe cel ce vine la Mine nu-l voi alunga niciodată afară. Căci M-am coborât din Cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui Ce M-a trimis. Și voia Celui Ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de pe urmă. Căci voia Tatălui Meu este ca oricine Îl vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică, iar Eu Îl voi învia în ziua de pe urmă.
Ioan 6:1-40 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
După aceea, Isus S-a dus dincolo de Marea Galileii, numită Marea Tiberiadei. O mare gloată mergea după El, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi. Isus S-a suit pe munte și ședea acolo cu ucenicii Săi. Paștele, praznicul iudeilor, erau aproape. Isus Și-a ridicat ochii și a văzut că o mare gloată vine spre El. Și a zis lui Filip: „De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceștia?” Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că știa ce are de gând să facă. Filip i-a răspuns: „Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei n-ar ajunge ca fiecare să capete puțintel din ele.” Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis: „Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești, dar ce sunt acestea la atâția?” Isus a zis: „Spuneți oamenilor să șadă jos.” În locul acela era multă iarbă. Oamenii au șezut jos, în număr de aproape cinci mii. Isus a luat pâinile, a mulțumit lui Dumnezeu, le-a împărțit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărțit celor ce ședeau jos; de asemenea, le-a dat și din pești cât au voit. După ce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: „Strângeți firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.” Le-au adunat deci și au umplut douăsprezece coșuri cu firimiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toți. Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este prorocul cel așteptat în lume.” Isus, fiindcă știa că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăși la munte, numai El singur. Când s-a înserat, ucenicii Lui s-au coborât la marginea mării. S-au suit într-o corabie și treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, și Isus tot nu venise la ei. Sufla un vânt puternic și marea era întărâtată. După ce au vâslit cam douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblând pe mare și apropiindu-Se de corabie. Și s-au înfricoșat. Dar Isus le-a zis: „Eu sunt, nu vă temeți!” Voiau deci să-L ia în corabie. Și corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau. Norodul, care rămăsese de cealaltă parte a mării, băgase de seamă că acolo nu era decât o corabie și că Isus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea. A doua zi, sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul mulțumise lui Dumnezeu. Când au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s-au suit și ele în corăbiile acestea și s-au dus la Capernaum să caute pe Isus. Când L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: „Învățătorule, când ai venit aici?” Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâinile acelea și v-ați săturat. Lucrați nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viața veșnică și pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică Însuși Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.” Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu?” Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El.” „Ce semn faci Tu deci”, I-au zis ei, „ca să-l vedem și să credem în Tine? Ce lucrezi Tu? Părinții noștri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: ‘Le-a dat să mănânce pâine din cer.’” Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer, căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer și dă lumii viața.” „Doamne”, I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pâine.” Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar v-am spus că M-ați și văzut și tot nu credeți. Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine și pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară, căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Și voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.”