YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 6:1-40

Ioan 6:1-40 VBRC2020

După acestea, Isus a trecut pe malul [celălalt] al Mării Galiléii sau a Tiberiádei. Îl urma o mulțime mare, pentru că văzuse semnele pe care le făcuse cu bolnavii. Isus a urcat pe munte și s-a așezat acolo împreună cu discipolii lui. Iar Paștele, sărbătoarea iudeilor, era aproape. Ridicându-și ochii și văzând că o mulțime mare venea la el, Isus i-a zis lui Fílip: „De unde vom cumpăra pâini ca aceștia să mănânce?”. Însă spunea aceasta punându-l la încercare; de fapt, el știa ce avea să facă. Fílip i-a răspuns: „Nu le-ar ajunge pâine de două sute de dinári ca să ia fiecare câte puțin”. Unul dintre discipolii lui, Andrei, fratele lui Símon Petru, i-a zis: „Este aici un copilaș care are cinci pâini de orz și doi peștișori. Însă ce sunt acestea pentru atâția?”. Isus a zis: „Faceți-i pe oameni să se așeze!”. În locul acela era multă iarbă. Așadar, s-au așezat bărbații, în număr cam de cinci mii. Isus a luat pâinile și, mulțumind, le-a dat celor așezați; la fel și din peștișori, cât a voit [fiecare]. Când s-au săturat, le-a spus discipolilor săi: „Adunați bucățile rămase, ca să nu se piardă nimic!”. Așadar, au adunat și au umplut douăsprezece coșuri cu bucăți care au rămas de la cei ce mâncaseră din cele cinci pâini de orz. Văzând semnul pe care îl făcuse, oamenii spuneau: „Cu adevărat, acesta este profetul care vine în lume!”. Așadar, cunoscând că au să vină și să-l ia cu forța ca să-l facă rege, Isus s-a retras din nou pe munte, el singur. Când s-a înserat, discipolii lui au coborât la mare și, urcându‑se într-o barcă, au venit dincolo de mare, la Cafárnaum. Se făcuse deja întuneric, iar Isus încă nu venise la ei. Marea era agitată, pentru că sufla un vânt puternic. Când au ajuns la douăzeci și cinci – treizeci de stádii, l-au văzut pe Isus umblând pe mare și fiind aproape de barcă. I-a cuprins frica, dar el le-a zis: „Eu sunt. Nu vă temeți!”. Atunci au voit să-l ia în barcă și îndată barca a ajuns la țărmul spre care se îndreptau. A doua zi, mulțimea care stătea pe țărmul [celălalt] al mării a văzut că nu era acolo decât o barcă mică și că Isus nu plecase în barcă cu discipolii săi, ci numai discipolii plecaseră. Alte bărci din Tiberiáda au venit aproape de locul unde mâncaseră pâinea pe care o binecuvântase Domnul. Așadar, când a văzut mulțimea că nici Isus, nici discipolii lui nu sunt acolo, s-au urcat și ei în bărci și au venit la Cafárnaum căutându-l pe Isus. Găsindu-l pe țărmul [celălalt] al mării, i-au spus: „Rabbí, când ai ajuns aici?”. Isus a răspuns și le‑a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat. Lucrați nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viața veșnică pe care v-o va da Fiul Omului; căci pe el l-a însemnat Dumnezeu Tatăl cu sigiliul [său]”. Atunci i-au zis: „Ce să facem ca să săvârșim faptele lui Dumnezeu?”. Isus a răspuns și le-a zis: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeți în cel pe care l-a trimis el!”. Iar ei i-au spus: „Ce semn faci tu ca să vedem și să credem în tine? Ce înfăptuiești? Părinții noștri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: «Le-a dat să mănânce pâine din cer»”. Atunci Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl meu vă va da pâinea din cer, cea adevărată. Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer și dă viață lumii”. Ei i-au zis: „Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta!”. Isus le‑a spus: „Eu sunt pâinea vieții. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame și celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată. Dar eu v-am spus: «M-ați văzut și nu credeți». Tot ce-mi dă Tatăl va veni la mine, iar pe cel care vine la mine nu-l voi da afară, căci m‑am coborât din cer nu ca să fac voința mea, ci voința celui care m‑a trimis; și aceasta este voința celui care m-a trimis: să nu se piardă nimeni dintre cei pe care mi i-a dat de la el, ci să-i învii în ziua de pe urmă. Pentru că aceasta este voința Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul și crede în el să aibă viața veșnică. Iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă”.

Citește Ioan 6