YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 6

6
Înmulțirea pâinilor
1Iisus plecă, după aceea;
Trecând marea, din Galileea,
Ajunse-n alta – în cea care
E, a Tiberiadei, mare.
2O gloată mare L-a-nsoțit,
Văzând cum i-a tămăduit
Pe suferinzi, semne făcând,
Pe toată lumea minunând.
3Iisus, pe munte, S-a urcat,
De ucenicii Săi, urmat.
4Era în preajma Paștelor,
Spre praznicul Iudeilor.
5Iisus, spre gloată, a privit
Și-apoi, lui Filip, i-a vorbit:
„De unde, oare, cumpărăm,
Pâine, mulțimii, să o dăm?”
6Domnul așa a întrebat,
Fiindcă doar l-a încercat,
Pe Filip, pentru că știa,
Ce fel de gânduri, el avea.
7Filip a zis, privind la ei:
„Pâine, de două sute lei,
De vom lua, la aste guri,
N-ajunge – chiar de, firmituri,
O să le dăm, la fiecare –
Căci gloata este foarte mare.”
8Alt ucenic, Andrei numit –
Frate cu Petru – a vorbit:
9„Este, aici, un băiețel.
Are cinci pâini, de orz – la el –
Și doi pești; însă, ce sunt toate
Aceste lucruri, pentru gloate?”
10Atunci, a zis Domnul Hristos:
„Puneți, pe oameni, să stea jos!”
O iarbă, deasă, învelea,
Acel tăpșan. Gloata ședea,
Pe jos, precum i se spusese.
Mulțimea care se strânsese
Și-nfometată-atunci era,
Cinci mii de inși – cam – număra.
11Iisus, pâinile, le-a luat,
Ochii – spre cer – Și-a ridicat,
Iar după ce a mulțumit
Lui Dumnezeu, le-a împărțit
La ucenici, ca să le dea,
Mulțimii care, jos, ședea.
La fel, cu peștii, a făcut,
Dând fiecărui, cât a vrut.
12După ce toți s-au săturat,
Pe ucenici, i-a îndemnat:
„Strângeți fărâmele rămase.”
13Douăsprezece coșuri – rase –
Cu firmituri, au ridicat,
Când sfârși gloata, de mâncat.
14Oameni-acei, când au văzut,
Minunea care s-a făcut
Atunci – sub ochii lor – au spus,
În acest fel, despre Iisus:
„Este proroc, cu-adevărat!
E Cel ce-n lume-i așteptat!”
15Iisus, gândul, le-a cunoscut
Și, pentru că El a știut
Că vor – cu sila – imediat,
Să-L ia, spre-a-L face Împărat,
Pe dată, de la ei, S-a dus,
Urcând singur, în munte, sus.
Iisus umblă pe mare
16Primele umbre de-nserare
Au coborât, când, înspre mare,
Discipolii se îndreptară
17Și, o corabie, cătară.
Ei au pornit, din nou, la drum,
Mergând înspre Capernaum.
Se-ntunecase, dar Iisus,
La ucenici, nu S-a mai dus.
18Un vânt furios porni să bată,
Iar marea era-ntărâtată.
19Treizeci de stadii, au vâslit –
Sau două’șicinci – când au zărit,
Din ceață, cum Iisus apare,
Venind spre ei, umblând pe mare.
Toți ucenicii s-au speriat,
20Însă, Iisus a cuvântat,
Acoperind valuri și vânt:
„Să nu vătămați, căci Eu sânt!”
21Ei, în corabie-au voit
Să-L ia, iar El, când S-a suit,
Corabia ajunse-ndat’
La locul spre care-au plecat.
Pâinea vieții
22Norodul, cari pe țărm rămase,
La malul mării observase
Doar o corabie, că sta,
Iar ucenicii, pe-aceasta
Se îmbarcară și s-au dus –
Doar ei numai – fără Iisus.
23Când zorii zilei se iviră,
Alte corăbii mai sosiră,
De la Tiberiada. Ele –
Toate corăbiile-acele –
Liman găsiră și-ancorară
Lângă-acel loc, unde, c-o seară
Mai înainte, a mâncat
Mulțimea și s-a săturat,
După ce Domnu-a mulțumit,
Lui Dumnezeu. Cei ce-au venit,
24Nu-L mai găsiră, pe Iisus,
Nici pe discipoli. Ei s-au dus,
Din nou, la mare; s-au urcat
Iar, în corăbii și-au plecat,
Grăbiți, către Capernaum,
Să-L afle, pe Iisus, pe drum.
25Dup-o-ndelungă căutare –
Găsindu-L, dincolo de mare –
O întrebare-au vrut a-I pune:
„Învățătorule, ne spune,
Când ai venit?” El S-a uitat
26La ei și-a zis: „Adevărat,
Vă spun, că voi Mă căutați,
Nu pentru că vreți să aflați
Semne din cer – ieri le-ați văzut;
Însă, ceea ce va plăcut,
Pâinea a fost, ce Eu v-am dat,
Din care, voi v-ați săturat.
27Nu pentru hrana pieritoare
Lucrați, ci pentru-acea mâncare
Ce, pe vecie, va rămâne
Și-n viață veșnică vă ține.
De Fiul omului vi-e dată,
Acea hrană, căci al Său Tată –
Deci Dumnezeu – cu-adevărat,
Cu-a Sa putere, L-a-nsemnat.”
28Ei ziseră: „Iată, noi vrem –
Însă, ne spune – ce putem,
Să facem – pentru că nu știm –
Cum am putea să-ndeplinim,
Lucrările lui Dumnezeu?”
29Iisus răspunse: „Nu e greu,
Lucrarea Domnului nu-i mare:
El cere, de la fiecare,
Să creadă-n Cel ce e trimis,
De El, la voi.” Cu toți I-au zis:
30„Ce semne faci Tu? Să vedem,
De vrei, în Tine, să credem!
Tu ce lucrezi? Precum se știe,
31Părinții noștri – în pustie –
Au mâncat mană – cum e scris –
Precum, știm bine, că s-a zis:
„Pâine, din cer, ei au mâncat”.”
32Iisus a zis: „Adevărat
Vă spun, că nu Moise e cel
Ce v-a dat pâine, ci Acel
Cari vă dă pâine-adevărată –
Din ceruri – este al Meu Tată.
33Căci pâinea, de la Dumnezeu,
Din cer, pogoară – vă spun Eu –
Și numai ea dă, lumii, viață.
Ascultați dar, de-a Mea povață.”
34„Doamne”, I-au zis ei, „Te rugăm,
Dă-ne-astă pâine, s-o mâncăm,
35Întotdeauna”, iar Iisus,
Rotind privirile, le-a spus:
„Pâine a vieții, Eu sunt! Eu
Venit-am, de la Dumnezeu!
Adevărat vă spun, căci cine
Dorește a veni la Mine –
Și va voi să Mă găsească –
În veci, n-o să mai flămânzească.
Celui ce crede – să se știe! –
Sete, nicicând, n-o să-i mai fie.
36V-am spus că voi M-ați și văzut,
Dar – de crezut – nu M-ați crezut.
37Tot ceea ce-Mi dă Tatăl Meu,
La Mine va ajunge; Eu
Primesc, cu drag, pe orișicine
Voiește a veni la Mine;
Și nimeni nu e izgonit
38Afară, căci Eu n-am venit –
Din ceruri – să fac voia Mea,
Ci să fac voia Celuia
Ce M-a trimis aici. Vă zic,
39Că El nu vrea să pierd, nimic,
Din ce Mi-a dat ca să păstrez,
Ci vrea doar, să îl înviez,
Când va fi ziua de apoi.
40Încă ceva, să mai știți voi:
Tatăl Meu vrea, celui ce vede
Pe Fiul și-apoi – în El – crede,
Veșnică viață, să îi dea;
Pe-acela, îl voi învia,
În ziua de apoi.” Erau,
41În jurul Său, Și-L ascultau,
Iudei mulți. Când au auzit,
Felul în care a vorbit –
Dar, mai ales, chiar când Iisus,
„A vieții pâine-s Eu”, le-a spus –
Au început ca să cârtească
Și, între ei, să șușotească,
42Zicând: „Nu e Iisus El, oare?
Nu-i, al lui Iosif, fiu? Nu are,
Părinți, aicea? Nu-i știm noi?
Cum poate dar, zice apoi,
„Am coborât din cer”?” Iisus
43Le-a cunoscut gândul și-a spus:
„Nu mai cârtiți! Nimeni nu vine –
44Dacă nu e atras – la Mine,
De Tatăl, care M-a trimis,
La voi, așa cum am mai zis.
Iar Eu, pe-acel, învia-l-voi
Când fi-va ziua de apoi.
45Știți că-n vechime s-a tot zis,
Iar, în proroci, se află scris:
„Cu toții fi-vor învățați,
De Dumnezeu”. Acum, aflați
Că oricine L-a ascultat,
Pe Tatăl Meu, și a luat
Învățăturile Lui, vine,
Ca să Mă caute, pe Mine.
46Vă spun că nimeni, niciodată,
Nu L-a putut vedea, pe Tată,
Afară numai de Acel
Care venit-a, de la El.
Da! Doar Acela L-a văzut
Și numai El L-a cunoscut.
47Adevărat vă zic, căci cine
Are încredere, în Mine,
Va avea viață, tot mereu,
48Pentru că pâinea vieți-s Eu.
49Așa după cum ați aflat,
Părinții voștri au mâncat
Mană-n pustie, și-au murit.
50Dar pâinea care a venit,
Din ceruri, e de așa fel,
Încât, oricine este cel
Ce va mânca din ea, nu moare,
Ci viață veșnică, el are.
51De-aceea, vreau ca să se știe
Că Eu sunt acea pâine vie,
Ce-a pogorât din cer. Cumva,
Dacă mănâncă cineva,
Din ea, va viețui mereu.
Pâinea aceasta-i trupul Meu
Și pentru-a lumii viață-l dau.”
52Iudeii, între ei, cârteau,
Zicând: „Încă-L mai ascultăm?
Ne dă, al Său, trup să-l mâncăm?”
53Iisus a zis: „Adevărat
Vă spun, că dacă n-ați mâncat,
Trupul Fiului omului –
Și n-ați băut sângele Lui –
Nici viață, nu aveți, în voi.
54De-aceea-n ziua de apoi,
Pe-acela am să-l învii Eu,
Care-a mâncat din trupul Meu
Și din al Meu sânge-a băut.
55Acum, vă este cunoscut,
Că trupul Meu, cu-adevărat,
E-o hrană și – cu-adevărat –
Sângele Meu e-o băutură.
56V-am dat această-nvățătură,
Ca voi să știți că acel care
Mănâncă al Meu trup – și are
Să bea al Meu sânge – rămâne
Pentru eternitate-n Mine;
Astfel, în acel om, mereu,
Rămâne-voi, atunci, și Eu.
57După cum Tatăl – care-I viu –
Pe Mine, M-a trimis, să viu
La voi, și precum dovedesc
Că Eu – prin Tatăl Meu – trăiesc,
La fel va fi cu orișicine
Care Mă va mânca, pe Mine:
Prin Mine, are să trăiască.
58Așa e pâinea cea cerească –
Nu e ca mana ce-a hrănit
Pe-ai voști’ părinți, care-au murit.
Cel ce-o mânca pâinea cerească,
De-a pururi are să trăiască.”
59Toate acestea, când s-au spus,
În Capernaum, fu Iisus,
Și-n sinagogă, i-a-nvățat,
Pe toți cei ce L-au căutat.
Unii ucenici Îl părăsesc – Mărturisirea lui Petru
60Auzind vorba Domnului,
Mulți, dintre ucenicii Lui,
Au zis: „Ceea ce a vorbit,
Acum, e de nesuferit.
Aceasta este, prea de tot!
Cari oameni, să o rabde, pot?”
61Iisus, știind că ei cârteau –
Când vorbele Îi ascultau –
A spus: „Oare, a Mea vorbire,
Vă e prilej de poticnire?
62Dacă pe Fiul omului,
Îl veți vedea, la locul Lui,
Urcând, precum a fost ‘nainte?…
63Vă spun dar, să luați aminte,
Că duhul, viață, dăruiește,
Iar carnea nu vă folosește
Chiar la nimic; Cuvântul Meu
E duh și viață, tot mereu.
64Dar, între voi, precum se vede,
Sunt unii care nu pot crede.”
Iisus a spus, aste cuvinte,
Căci a știut, mai dinainte,
Că – între cei prezenți – erau
Unii, care nu Îl credeau.
De-asemeni, El l-a cunoscut
Pe cel, ce-n urmă, L-a vândut.
65Sfârșind apoi, aceste toate,
Mai zise: „Nimenea nu poate,
Veni la Mine, nechemat,
Ci numai dacă i-a fost dat,
De Tatăl Meu.” Când auziră,
66Vorbele Lui, Îl părăsiră
Mulți dintre cei ce L-au urmat,
Până atunci, neîncetat.
67Către cei doisprezece, El
S-a-ntors și a vorbit astfel:
„Iată, că am rămas doar noi.
Nu vreți, ca să plecați, și voi?”
68Când vorbele i-a auzit,
Petru, mirat, a glăsuit:
„Doamne, pe nimeni n-avem noi.
La cine-am merge, înapoi?
Numai La Tine, noi găsim
Veșnica viață. Bine știm
Că numai Tu poți să ne-o dai.
Cuvintele ei, Tu le ai!
69Aceștia toți cred cum cred eu:
Că ești Fiul lui Dumnezeu.
Tu ești Hristosul, negreșit!”
70Iisus, atuncea, le-a vorbit:
„Pe voi – cei doisprezece – Eu
V-am adunat, în jurul Meu.
Deși-am știut bine ce fac,
Totuși, unul – din voi – e drac.”
71Când, în acest fel, a vorbit,
La Iuda, El S-a referit –
La cel care iubea mult banul,
La fiul lui Iscarioteanul –
Cel care parte a făcut,
Din rândul lor, dar L-a vândut.

Selectat acum:

Ioan 6: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te