Ezechiel 1:4-28
Ezechiel 1:4-28 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și m-am uitat și, iată, un vârtej de vânt venea din nord, un nor mare și un foc înfășurându-se în el însuși și o strălucire era în jurul lui și din mijlocul lui ceva asemănător culorii chihlimbarului, din mijlocul focului. De asemenea din mijlocul lui ieșea asemănarea a patru făpturi vii. Și aceasta era înfățișarea lor, aveau asemănarea unui om. Și fiecare avea patru fețe și fiecare avea patru aripi. Și picioarele lor erau picioare drepte; și talpa picioarelor lor era ca talpa piciorului unui vițel; și scânteiau precum culoarea aramei lustruite. Și aveau mâini de om sub aripile lor la cele patru laturi ale lor; și acestea patru aveau fețele lor și aripile lor. Aripile lor erau legate una de cealaltă; ele nu se întorceau când mergeau; mergeau fiecare drept înainte. Cât despre asemănarea fețelor lor, acestea patru aveau fața unui om și fața unui leu, pe partea dreaptă; și acestea patru aveau fața unui bou pe partea stângă; acestea patru de asemenea aveau fața unei acvile. Astfel erau fețele lor; și aripile lor erau întinse în sus; două aripi ale fiecăreia erau legate una de cealaltă și două le acopereau trupurile. Și mergeau fiecare drept înainte; oriunde îi era dat duhului să meargă, mergeau; și nu se întorceau când mergeau. Cât despre asemănarea făpturilor vii, înfățișarea lor era asemenea unor cărbuni de foc arzând și asemenea înfățișării lămpilor; focul se urca și cobora printre făpturile vii și era strălucitor și din foc ieșeau fulgere. Și făpturile vii alergau și se întorceau ca înfățișarea unei străluciri a fulgerului. Acum, pe când priveam făpturile vii, iată, o roată pe pământ lângă făpturile vii, cu cele patru fețe ale lor. Înfățișarea roților și lucrarea lor era asemenea culorii berilului; și acestea patru aveau o singură asemănare; și înfățișarea lor și lucrarea lor erau ca și cum ar fi o roată în mijlocul unei roți. Când mergeau, mergeau pe toate cele patru laturi ale lor și nu se întorceau când mergeau. Cât despre cercurile lor, ele erau atât de înalte încât erau înspăimântătoare; și cercurile lor erau pline de ochi de jur împrejurul celor patru. Și când făpturile vii mergeau, roțile mergeau lângă ele; și când făpturile vii erau înălțate de la pământ, roțile erau înălțate. Oriunde îi era dat duhului să meargă, mergeau, într-acolo îi era dat duhului lor să meargă; și roțile erau înălțate în fața lor, pentru că duhul făpturilor vii era în roți. Când acelea mergeau, acestea mergeau; și când acelea stăteau, acestea stăteau; și când acelea erau înălțate de la pământ, roțile erau înălțate în fața lor, pentru că duhul făpturilor vii era în roți. Și asemănarea întinderii deasupra capetelor făpturilor vii era precum culoarea unui cristal înfricoșător întins peste capetele lor, deasupra. Și sub întindere erau aripile lor întinse, una către cealaltă; fiecare avea două, care acopereau de partea aceasta și fiecare avea două, care acopereau de partea aceea, trupurile lor. Și când ele mergeau, am auzit vuietul aripilor lor, ca vuietul unor ape mari, ca vocea Celui Atotputernic, vocea unei vorbiri, ca zgomotul unei oștiri; când stăteau în picioare, își lăsau în jos aripile. Și era o voce de pe întinderea care era peste capetele lor, când stăteau în picioare și își lăsau în jos aripile. Și deasupra întinderii care era peste capetele lor, era asemănarea unui tron, ca înfățișarea unei pietre de safir; și deasupra asemănării tronului era o asemănare ca înfățișarea unui om deasupra acestuia. Și am văzut, precum culoarea chihlimbarului, ca înfățișarea unui foc înăuntrul de jur împrejur, de la înfățișarea coapselor lui drept în sus și de la înfățișarea coapselor lui drept în jos, am văzut ca și cum ar fi înfățișarea focului; și avea o strălucire de jur împrejur. Ca înfățișarea curcubeului care este în nor în ziua cu ploaie, astfel era înfățișarea strălucirii de jur împrejur. Aceasta era înfățișarea asemănării gloriei DOMNULUI. Și, când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ și am auzit o voce a unuia care vorbea.
Ezechiel 1:4-28 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
M-am uitat și iată că a venit de la miazănoapte un vânt năprasnic, un nor gros și un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieșea din mijlocul focului. Tot în mijloc se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfățișare avea o asemănare omenească. Fiecare din ele avea patru fețe și fiecare avea patru aripi. Picioarele lor erau drepte, și talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui vițel; și scânteiau ca arama lustruită. Sub aripi, de cele patru părți ale lor, aveau niște mâini de om; și toate patru aveau fețe și aripi. Aripile lor erau prinse una de alta. Și când mergeau, nu se întorceau în nicio parte, ci fiecare mergea drept înainte. Cât despre chipul fețelor lor, era așa: înainte, toate aveau o față de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o față de leu; la stânga lor, toate patru aveau câte o față de bou; iar înapoi, toate patru aveau câte o față de vultur. Aripile fiecăreia erau întinse în sus, așa că două din aripile lor ajungeau până la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile. Fiecare mergea drept înainte, și anume încotro le mâna duhul să meargă, într-acolo mergeau; iar în mersul lor nu se întorceau în nicio parte. În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca niște cărbuni de foc aprinși, care ardeau; și ceva ca niște făclii umbla încoace și încolo printre aceste făpturi vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare, și din el ieșeau fulgere. Făpturile vii însă, când alergau și se întorceau, erau ca fulgerul. Mă uitam la aceste făpturi vii, și iată că pe pământ, în afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru fețe ale lor. Înfățișarea acestor roți și materialul din care erau făcute păreau de crisolit, și toate patru aveau aceeași întocmire. Înfățișarea și alcătuirea lor erau de așa fel, încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roți. Când mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor; și nu se întorceau deloc în mersul lor. Aveau niște obezi de o înălțime înspăimântătoare, și pe obezile lor cele patru roți erau pline cu ochi de jur împrejur. Când mergeau făpturile vii, mergeau și roțile pe lângă ele; și când se ridicau făpturile vii de la pământ, se ridicau și roțile. Unde le mâna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul; și împreună cu ele se ridicau și roțile, căci duhul făpturilor vii era în roți. Când mergeau făpturile vii, mergeau și roțile; când se opreau ele, se opreau și roțile; când se ridicau de pe pământ, se ridicau și roțile; căci duhul făpturilor vii era în roți. Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere a cerului, care semăna cu cristalul strălucitor și se întindea în aer sus, peste capetele lor. Sub cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, și mai aveau fiecare câte două aripi care le acopereau trupurile. Când umblau, am auzit vâjâitul aripilor lor ca vâjâitul unor ape mari și ca glasul Celui Atotputernic. Când mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oștiri, iar când se opreau, își lăsau aripile în jos. Și venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor, iar când se opreau, își lăsau aripile în jos. Deasupra cerului care era peste capetele lor era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care ședea pe el. Am mai văzut iarăși o lucire de aramă lustruită, ca niște foc, înăuntrul căruia era omul acesta și care strălucea de jur împrejur; de la chipul rărunchilor lui până sus și de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc, și de jur împrejur era înconjurat cu o lumină strălucitoare. Ca înfățișarea curcubeului care stă în nor într-o zi de ploaie, așa era și înfățișarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ și am auzit glasul Unuia care vorbea.
Ezechiel 1:4-28 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Am privit; și am văzut un vânt violent care venea dinspre Nord. Aducea cu el un nor mare care strălucea în jurul lui; și împreună cu el veneau fulgere care luminau. În mijloc, chiar în centrul focului, era ceva ca metalul lustruit. În centrul lui exista ceva care semăna cu patru ființe umane. Fiecare ființă avea patru fețe și patru aripi. Picioarele lor erau drepte, iar talpa picioarelor lor era asemănătoare copitei unui vițel și strălucea ca bronzul lustruit. Sub aripile lor, pe fiecare dintre cele patru părți, era câte o mână de om. Toate cele patru ființe aveau fețe și aripi. Ele se atingeau una de alta cu aripile, astfel încât nu se întorceau în timp ce mergeau; ci când se deplasau, fiecare se orienta mergând înainte. Despre fețele lor pot spune că pe partea cu care mergeau înainte, fiecare ființă avea câte o fizionomie de om. În partea dreaptă, fiecare dintre cele patru ființe avea o față de leu. În partea stângă, fiecare dintre cele patru ființe avea o față de vițel. Pe partea din spate a (capului) lor, fiecare dintre cele patru ființe avea o față de vultur. Așa erau fețele lor. Aripile le erau întinse în sus. Fiecare ființă avea două aripi cu care atingea aripile celor de lângă ea; și alte două aripi cu care își acoperea corpul. Fiecare dintre cele patru ființe mergea înainte. Ele mergeau în direcția în care le îndruma spiritul să meargă, fără să devieze din mersul lor. La exterior, aceste ființe erau ca niște cărbuni aprinși și semănau cu niște torțe care se deplasau printre celelalte ființe. Strălucirea lor era ca a focului; și din (acel) foc ieșeau străfulgerări. Ființele fugeau și se întorceau cu rapiditatea (apariției) fulgerului. În timp ce priveam la acele ființe, am observat că pe pământ, în apropierea fiecăreia, era câte o roată. Existau în total patru roți – câte una pentru fiecare față. Aspectul roților și felul cum erau lucrate semăna cu strălucirea crisolitului. Toate cele patru roți erau asemănătoare. Fiecare dintre ele părea să fie o roată în mijlocul altei roți. Când mergeau, ele se puteau deplasa în toate cele patru direcții, fără să își schimbe traiectoria în mers. Obezile lor erau înalte și în același timp inspirau oroare – pentru că erau pline de ochi în jurul celor patru ființe. Când mergeau ființele, mergeau și roțile lângă ele; iar când se ridicau ele de la pământ, se ridicau și roțile. Ființele mergeau acolo unde le solicita spiritul să meargă. Se deplasau în direcția în care le îndruma spiritul să meargă; iar roțile se ridicau și li se alăturau – pentru că spiritul acelor ființe era în roți. Când mergeau ființele, când se opreau sau când se ridicau de la pământ, împreună cu ele erau mereu și roțile – pentru că spiritul ființelor era în acele roți. Deasupra capetelor celor patru ființe era ceva ca o suprafață care sclipea magnific asemănător cristalului și care se poziționa la înălțime, deasupra lor. Sub acea suprafață, aripile le stăteau întinse, una spre cealaltă; și fiecare avea câte două aripi cu care se acoperea. Am auzit bătaia aripilor lor când se mișcau. Ea era ca vuietul produs de mari ape. Semăna cu vocea Celui Omnipotent, cu aceea a unui vuiet de furtună și cu a zgomotului produs de o armată. Când se opreau acele ființe (din deplasarea lor), își lăsau aripile în jos. Vuietul se auzea de deasupra suprafeței speciale care era peste capetele lor. Și când ființele se opreau, își lăsau aripile jos. Peste acea suprafață care era deasupra capetelor lor, exista ceva care semăna cu un tron. El avea strălucirea pietrei de safir. Pe acel tron stătea cineva care era asemănător omului. Privind de la partea care părea să fie centura lui în sus, am văzut ceva ca sclipirea metalului lustruit. Era ca un foc închis în jurul lui. Din locul în care părea să fie centura lui în jos, am văzut ceva care semăna cu focul. În jurul lui era o lumină strălucitoare. Sclipirea care era emisă în jur semăna cu aceea a curcubeului din nor într-o zi ploioasă. Așa era gloria lui Iahve. Când am văzut-o, am căzut cu fața spre pământ și am auzit vocea Unuia care vorbea.
Ezechiel 1:4-28 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Când m-au uitat, eu am zărit, Din miazănoapte c-a venit Un vânt năpraznic, un nor gros Și-un snop de foc vijelios, Ce răspândea, fără-ncetare, În jurul său, lumină mare. În al ei mijloc se vădea A fi ceva care lucea, Putând a fi asemuită Cu o aramă lustruită, Ieșind din para focului, Aflându-se deasupra lui. În mijloc, încă, se vedeau Patru făpturi cari vii erau. Și aduceau, la-nfățișare, C-o omenească arătare. Toate făpturile acele, Cu patru fețe fost-au ele; Și patru aripi mai vădeau – De-asemenea – că mai aveau. Picioare drepte au avut, Iar talpa lor mi s-a părut Că e precum piciorul cel Pe cari îl are un vițel. Ca și arama lustruită, Era lumina răspândită De către ele, căci luceau Necontenit și scânteiau. Pe cele patru laturi care Aripi avut-au fiecare, Și niște mâini – de om – erau. Ele, sub aripi, se aflau. Făpturile – am mai văzut – Cum că și fețe au avut. Aripile prinse erau, Una de alta. Când mergeau, Toate făpturile acele Nu se-ntorceau, pentru că ele, Drept înainte, o țineau. Iată ce chipuri ele-aveau: În față, chip de om, mereu; În dreapta, chipul unui leu; În stânga, chip de bou apoi; Și chip de vultur, înapoi. Aripile se dovedeau Cum că întinse-n sus erau, Astfel încât două din ele Se întindeau până la cele Care erau apropiate, Aflânduse-n vecinătate, Iar alte două-au folosit, Corpul, pentru a-și fi-nvelit. Drept înainte, fiecare Mergea mereu, în felu-n care Duhul, să meargă, le făcea. Nici una nu se întorcea Nici într-o parte când mergeau, Ci înainte, drept, țineau. În mijlocul făpturilor, Ceva ce-i asemănător Doar cu cărbunii cei încinși Care de flăcări sunt cuprinși, În jur, lumină, răspândea. Apoi, ceva asemenea Precum ar fi niște făclii, Printre acele făpturi vii, Se tot mișcau, fără-ncetare. Focul dădea lumină mare Și-apoi, din el, se mai vedeau Cum fulgere în jur țâșneau. Făpturile-au pornit apoi, Și-au alergat iar, înapoi. Când s-au întors, s-au dovedit, Iuți – ca un fulger – negreșit. Jos, pe pământ, eu am văzut Cum că făpturile-au avut – La fiecare față dată – Câte o roată, așezată. Înfățișarea roților – Precum și materialul lor, Din cari ele s-au întocmit – Păreau a fi de hrisolit. Acele patru roți erau Asemenea, căci se vădeau Aidoma la-nfățișare Și tot la fel la îmbinare. Ele erau deosebite, Căci astfel fost-au întocmite, Încât construcția lor, toată, Părea să fie roată-n roată, Pentru că roata se vădea A fi-n mijlocul alteia. Atunci când roțile mergeau, Pe patru laturi alergau Și-n goana lor din loc în loc, Ele nu se-ntorceau deloc. Obezi aveau roțile, cari Se dovedeau nespus de mari. Aste obezi, deosebite, De ochi erau acoperite. Făpturile, când se mișcau, Și roțile se învârteau, Iar când zburau, roțile-acele Zburau alăturea de ele. Duhul e cel care ducea Făpturile, unde voia, Și toate roțile acele Se ridicau, mereu, cu ele, Căci duhul care le-a mânat, În roți fusese așezat. Făpturile, când se mișcau, Și roțile le însoțeau. Apoi când ele s-au oprit Și roțile-au încremenit, Iar când făpturile-au zburat Și roțile s-au ridicat, Căci în mijlocul roților, Era duhul făpturilor. Peste făpturi, mi se părea A fi ceva asemenea Întinsului cerurilor, Ca un cristal strălucitor Ce se afla în aer, sus, Deasupra capetelor pus. Aripile ce le aveau Făpturile, drepte stăteau Sub ceru-acela care, pus Fusese, în partea de sus. Două din ele-au folosit, Corpul, pentru a-și fi-nvelit. Făpturile, când se mișcau, Aripile le vâjâiau, Asemeni unor ape cari Se dovedeau nespus de mari, Și precum glasul cel pe care Atotputernicul îl are. Când se mișcau, neîndoios, Vuiet scoteau, gălăgios, Precum răsună-n largul firii Vuietul groaznic al oștirii. Făpturile, când se opreau, În jos, aripile-și lăsau. Vuietul ce se auzea, Din cerul cel întins, pornea – Ce se afla în aer, sus, De-asupra capetelor pus. Făpturile, când se opreau, În jos, aripile-și lăsau. Deasupra cerului de sus, Peste-ale lor capete pus, Era ceva ce mi-a părut, Din piatră de safir, făcut Și m-am gândit că o să fie Un fel de scaun de domnie. Un chip de om, am mai văzut Că pe-acel scaun a șezut. Omul pe care l-am zărit, În strălucire învelit Era. Lumina răspândită Părea aramă lustruită. De la rărunchii chipului, În sus, până la capul lui Și de asemeni ne-ndoios, De la rărunchii lui, în jos, Eu am zărit – în acel loc Din jurul lui – un fel de foc, Ce răspândea, fără-ncetare, Jur împrejur, lumină mare. Lumina ‘ceea se vădea Cum că era asemenea Cu-n curcubeu ce stă să iasă De după nori, în zi ploioasă. Așa e chipul cel pe care Doar slava Domnului îl are. Când astă slavă am văzut, Jos, la pământ, eu am căzut Și-apoi un glas am auzit, Al Unuia care-a vorbit.
Ezechiel 1:4-28 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Am văzut și, iată, un vânt vijelios venea de la nord, un nor mare, un foc și o strălucire care se înlănțuiau de jur-împrejurul lui, iar în mijlocul lui era ca înfățișarea metalului topit în mijlocul focului. În mijlocul lui era ceva asemănător cu patru ființe și fiecare avea înfățișarea asemănătoare cu omul. Fiecare avea patru fețe și fiecare dintre ele avea patru aripi. Picioarele lor erau drepte, iar talpa picioarelor lor era ca talpa piciorului unui vițel, strălucitoare ca bronzul lustruit. Aveau mâini de om sub aripile lor, în cele patru laturi, și toate cele patru aveau fețele lor și aripile lor. Aripile lor se atingeau una de alta și nu se răsuceau când mergeau; fiecare mergea drept înainte. Asemănarea fețelor lor era ca fețele de om: [toate] cele patru [ființe] aveau o față de leu la dreapta lor, [toate] patru aveau fețe de bou la stânga și [toate] patru aveau fețe de vultur. Fețele lor și aripile lor erau despărțite de sus: fiecare avea două care se uneau și fiecare avea două care le acopereau trupul. Fiecare mergea drept înainte, într-acolo unde le făcea vântul să meargă; mergeau și nu se întorceau din mersul lor. Asemănarea ființelor era ca înfățișarea cărbunilor de foc aprinși, ca înfățișarea făcliilor care umblau între ființe. Focul strălucea și din foc ieșeau fulgere. Ființele fugeau și se întorceau ca înfățișarea fulgerului. M-am uitat și, iată, era o roată pe pământ lângă ființe, în cele patru părți. Înfățișarea roților și lucrătura lor erau ca strălucirea crisolitului; fiecare dintre cele patru avea o singură asemănare, iar înfățișarea lor și lucrătura lor erau ca și cum ar fi o roată în mijlocul altei roți. Când mergeau, mergeau pe cele patru laturi ale lor și nu se întorceau din mersul lor. Obezile lor erau înalte și înspăimântătoare: obezile erau pline de ochi de jur împrejurul celor patru. Când ființele mergeau, mergeau și roțile lângă ele, iar când ființele se ridicau de la pământ, se ridicau și roțile. Oriunde le făcea vântul să meargă, acolo mergeau duse de vânt, iar roțile se ridicau alături de ele, pentru că suflarea ființei era în roți. Când [ființele] mergeau, mergeau [și roțile], iar când stăteau, stăteau [și ele]; când se ridicau de la pământ, erau ridicate și roțile alături de ele, căci suflarea ființei era în roți. Pe capetele ființei era asemănarea unei întinderi ca strălucirea gheții înfricoșătoare, întinsă peste capetele lor din înălțime. Sub întindere, aripile lor erau drepte, una către cealaltă: fiecare avea două care acopereau o parte și două care acopereau [cealaltă] parte a corpurilor lor. Am auzit zgomotul aripilor lor ca vuietul apelor multe, ca glasul Celui Atotputernic: când mergeau, era ca zgomotul unei mulțimi, ca zarva unei tabere; când stăteau, își lăsau aripile jos. Era un vuiet deasupra întinderii care era deasupra capetelor lor. Când stăteau, își lăsau aripile jos. Deasupra întinderii care era peste capetele lor era înfățișarea unei pietre de safir, asemănarea unui tron; deasupra asemănării tronului era asemănarea înfățișării unui om, pe el, deasupra. Apoi am văzut ca strălucirea metalului topit, ca înfățișarea unui foc înlăuntrul lui; am văzut de jur împrejur, de la înfățișarea coapselor în sus și de la înfățișarea coapselor în jos, ca înfățișarea unui foc; și strălucirea lui era de jur împrejur. Era ca înfățișarea curcubeului care este în nori într-o zi ploioasă, așa era înfățișarea strălucirii sale de jur împrejur; aceasta era înfățișarea asemănării gloriei Domnului. Când am văzut, am căzut la pământ și am auzit un glas care vorbea.
Ezechiel 1:4-28 Noua Traducere Românească (NTR)
M-am uitat și iată că un vânt năprasnic venea dinspre nord: era un nor mare și un foc strălucitor care scânteia de jur împrejur. La mijloc, în mijlocul focului, era ceva ca metalul lustruit. În mijlocul lui se afla ceva asemănător cu patru ființe vii, a căror înfățișare era ca înfățișarea unui om. Fiecare avea câte patru fețe și câte patru aripi. Picioarele lor erau drepte, iar talpa picioarelor lor era asemenea copitei unui vițel, strălucind ca bronzul lustruit. Sub aripile lor, pe fiecare din cele patru părți, se afla câte o mână de om. Toate cele patru ființe vii aveau fețe și aripi. Aripile lor se atingeau una pe alta, astfel încât nu se răsuceau în mers, ci, când mergeau, fiecare mergea drept înainte. Înfățișarea fețelor lor era astfel: în partea dinainte, fiecare avea o față de om; în partea dreaptă, cele patru aveau o față de leu; în partea stângă, cele patru aveau o față de bou, iar în partea din spate, cele patru aveau o față de vultur. Așa arătau fețele lor. Aripile le erau întinse în sus; fiecare avea două aripi, cu care atingea aripile celor de lângă ea, și alte două aripi cu care își acoperea trupul. Fiecare mergea drept înainte: mergeau într-acolo unde le arăta duhul să meargă, iar în mersul lor, nu se întorceau. Asemănarea ființelor vii, înfățișarea lor, era ca niște cărbuni de foc aprinși, ca asemănarea unor torțe; focul umbla încoace și încolo printre ființele vii. Focul avea strălucire și din foc ieșeau fulgere. Ființele vii alergau și se întorceau, ca înfățișarea fulgerului. Mă uitam la aceste ființe vii și, iată că, pe pământ, în dreptul fiecărei ființe vii cu patru fețe, se afla câte o roată. Înfățișarea roților și lucrătura lor era ca aspectul crisolitului. Cele patru aveau aceeași asemănare; înfățișarea și lucrătura lor era asemenea unei roți în mijlocul altei roți. În timpul deplasării, ele puteau merge în toate cele patru direcții, fără să-și schimbe direcția în timpul mersului. Obezile lor erau înalte și stârneau teamă; obezile celor patru erau pline de ochi de jur împrejur. Când mergeau ființele vii, mergeau și roțile pe lângă ele, iar când se ridicau ființele vii de la pământ, se ridicau și roțile. Ele mergeau în direcția în care intenționa duhul să meargă, acolo unde dorea duhul să meargă, iar roțile se ridicau alături de ele, deoarece duhul ființelor vii era în roți. Când ele mergeau, mergeau și acestea; când ele se opreau, se opreau și acestea; iar când ele se ridicau de la pământ, se ridicau și roțile odată cu ele, deoarece duhul făpturilor era în roți. Deasupra capetelor acestor ființe vii se afla ceva asemănător unei întinderi de cristal strălucitor, care se răspândea în înălțime, deasupra capetelor lor. Dedesubtul întinderii, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre cealaltă, iar alte două aripi acopereau trupurile lor. Când porneau, am auzit zgomotul aripilor lor ca vuietul unor ape mari, ca glasul Celui Atotputernic, ca vuietul unei furtuni, ca zgomotul unei tabere cu ostași. Când ele se opreau, aripile lor se lăsau în jos. Și s-a auzit un glas de deasupra întinderii care era deasupra capetelor lor; când ele s-au oprit, aripile lor s-au lăsat în jos. În partea de sus a întinderii care era deasupra capetelor lor, se afla ceva precum înfățișarea pietrei de safir, în asemănarea unui tron, iar deasupra acestei asemănări de tron, în partea de sus, se afla cineva a cărui asemănare era ca înfățișarea unui om. De la ceea ce părea a fi brâul său, în sus, am văzut ceva ca sclipirea metalului lustruit, ca un foc închis de jur împrejur, iar de la ceea ce părea a fi brâul său, în jos, am văzut ceva ca înfățișarea focului. De jur împrejurul lui era o lumină strălucitoare. Asemenea curcubeului din nor în ziua ploioasă, așa era înfățișarea strălucirii de jur împrejur. Ea era înfățișarea asemănării gloriei DOMNULUI. Când am văzut-o, m-am aruncat cu fața la pământ și am auzit glasul Unuia Care vorbea.
Ezechiel 1:4-28 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
M-am uitat și iată că au venit de la miazănoapte un vânt năprasnic, un nor gros și un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieșea din mijlocul focului. Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfățișare avea o asemănare omenească. Fiecare din ele avea patru fețe și fiecare avea patru aripi. Picioarele lor erau drepte și talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui vițel și scânteiau ca niște aramă lustruită. Sub aripi, de cele patru părți ale lor, aveau niște mâini de om și toate patru aveau fețe și aripi. Aripile lor erau prinse una de alta. Și când mergeau, nu se întorceau în nicio parte, ci fiecare mergea drept înainte. Cât despre chipul fețelor lor, era așa: înainte, toate aveau o față de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o față de leu; la stânga lor, toate patru aveau câte o față de bou, iar înapoi, toate patru aveau câte o față de vultur. Aripile fiecăreia erau întinse în sus, așa că două din aripile lor ajungeau până la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile. Fiecare mergea drept înainte, și anume încotro le mâna duhul să meargă, într-acolo mergeau, iar în mersul lor nu se întorceau în nicio parte. În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca niște cărbuni de foc aprinși, care ardeau, și ceva ca niște făclii umbla încoace și încolo printre aceste făpturi vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare și din el ieșeau fulgere. Făpturile vii însă, când alergau și se întorceau, erau ca fulgerul. Mă uitam la aceste făpturi vii și iată că pe pământ, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru fețe ale lor. Înfățișarea acestor roți și materialul din care erau făcute păreau de crisolit și toate patru aveau aceeași întocmire. Înfățișarea și alcătuirea lor erau de așa fel, încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roți. Când mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor și nu se întorceau deloc în mersul lor. Aveau niște obezi de o înălțime înspăimântătoare și, pe obezile lor, cele patru roți erau pline cu ochi de jur împrejur. Când mergeau făpturile vii, mergeau și roțile pe lângă ele și, când se ridicau făpturile vii de la pământ, se ridicau și roțile. Unde le mâna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul, și împreună cu ele se ridicau și roțile, căci duhul făpturilor vii era în roți. Când mergeau făpturile vii, mergeau și roțile; când se opreau ele, se opreau și roțile; când se ridicau de pe pământ, se ridicau și roțile; căci duhul făpturilor vii era în roți. Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere a cerului, care semăna cu cristalul strălucitor și se întindea în aer sus, peste capetele lor. Sub cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, și mai aveau, fiecare, câte două aripi, care le acopereau trupurile. Când umblau, am auzit vâjâitul aripilor lor ca vâjâitul unor ape mari și ca glasul Celui Atotputernic. Când mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oștiri, iar când se opreau, își lăsau aripile în jos. Și venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor, iar când se opreau își lăsau aripile în jos. Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care ședea pe el. Am mai văzut iarăși o lucire de aramă lustruită, ca niște foc, înăuntrul căruia era omul acesta și care strălucea de jur împrejur; de la chipul rărunchilor lui până sus și de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc și, de jur împrejur, era înconjurat cu o lumină strălucitoare. Ca înfățișarea curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie, așa era și înfățișarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ și am auzit glasul Unuia care vorbea.