Ezechiel 1:4-28

Am privit; și am văzut un vânt violent care venea dinspre Nord. Aducea cu el un nor mare care strălucea în jurul lui; și împreună cu el veneau fulgere care luminau. În mijloc, chiar în centrul focului, era ceva ca metalul lustruit. În centrul lui exista ceva care semăna cu patru ființe umane. Fiecare ființă avea patru fețe și patru aripi. Picioarele lor erau drepte, iar talpa picioarelor lor era asemănătoare copitei unui vițel și strălucea ca bronzul lustruit. Sub aripile lor, pe fiecare dintre cele patru părți, era câte o mână de om. Toate cele patru ființe aveau fețe și aripi. Ele se atingeau una de alta cu aripile, astfel încât nu se întorceau în timp ce mergeau; ci când se deplasau, fiecare se orienta mergând înainte. Despre fețele lor pot spune că pe partea cu care mergeau înainte, fiecare ființă avea câte o fizionomie de om. În partea dreaptă, fiecare dintre cele patru ființe avea o față de leu. În partea stângă, fiecare dintre cele patru ființe avea o față de vițel. Pe partea din spate a (capului) lor, fiecare dintre cele patru ființe avea o față de vultur. Așa erau fețele lor. Aripile le erau întinse în sus. Fiecare ființă avea două aripi cu care atingea aripile celor de lângă ea; și alte două aripi cu care își acoperea corpul. Fiecare dintre cele patru ființe mergea înainte. Ele mergeau în direcția în care le îndruma spiritul să meargă, fără să devieze din mersul lor. La exterior, aceste ființe erau ca niște cărbuni aprinși și semănau cu niște torțe care se deplasau printre celelalte ființe. Strălucirea lor era ca a focului; și din (acel) foc ieșeau străfulgerări. Ființele fugeau și se întorceau cu rapiditatea (apariției) fulgerului. În timp ce priveam la acele ființe, am observat că pe pământ, în apropierea fiecăreia, era câte o roată. Existau în total patru roți – câte una pentru fiecare față. Aspectul roților și felul cum erau lucrate semăna cu strălucirea crisolitului. Toate cele patru roți erau asemănătoare. Fiecare dintre ele părea să fie o roată în mijlocul altei roți. Când mergeau, ele se puteau deplasa în toate cele patru direcții, fără să își schimbe traiectoria în mers. Obezile lor erau înalte și în același timp inspirau oroare – pentru că erau pline de ochi în jurul celor patru ființe. Când mergeau ființele, mergeau și roțile lângă ele; iar când se ridicau ele de la pământ, se ridicau și roțile. Ființele mergeau acolo unde le solicita spiritul să meargă. Se deplasau în direcția în care le îndruma spiritul să meargă; iar roțile se ridicau și li se alăturau – pentru că spiritul acelor ființe era în roți. Când mergeau ființele, când se opreau sau când se ridicau de la pământ, împreună cu ele erau mereu și roțile – pentru că spiritul ființelor era în acele roți. Deasupra capetelor celor patru ființe era ceva ca o suprafață care sclipea magnific asemănător cristalului și care se poziționa la înălțime, deasupra lor. Sub acea suprafață, aripile le stăteau întinse, una spre cealaltă; și fiecare avea câte două aripi cu care se acoperea. Am auzit bătaia aripilor lor când se mișcau. Ea era ca vuietul produs de mari ape. Semăna cu vocea Celui Omnipotent, cu aceea a unui vuiet de furtună și cu a zgomotului produs de o armată. Când se opreau acele ființe (din deplasarea lor), își lăsau aripile în jos. Vuietul se auzea de deasupra suprafeței speciale care era peste capetele lor. Și când ființele se opreau, își lăsau aripile jos. Peste acea suprafață care era deasupra capetelor lor, exista ceva care semăna cu un tron. El avea strălucirea pietrei de safir. Pe acel tron stătea cineva care era asemănător omului. Privind de la partea care părea să fie centura lui în sus, am văzut ceva ca sclipirea metalului lustruit. Era ca un foc închis în jurul lui. Din locul în care părea să fie centura lui în jos, am văzut ceva care semăna cu focul. În jurul lui era o lumină strălucitoare. Sclipirea care era emisă în jur semăna cu aceea a curcubeului din nor într-o zi ploioasă. Așa era gloria lui Iahve. Când am văzut-o, am căzut cu fața spre pământ și am auzit vocea Unuia care vorbea.