Ezechiel 1:4-28

Am văzut și, iată, un vânt vijelios venea de la nord, un nor mare, un foc și o strălucire care se înlănțuiau de jur-împrejurul lui, iar în mijlocul lui era ca înfățișarea metalului topit în mijlocul focului. În mijlocul lui era ceva asemănător cu patru ființe și fiecare avea înfățișarea asemănătoare cu omul. Fiecare avea patru fețe și fiecare dintre ele avea patru aripi. Picioarele lor erau drepte, iar talpa picioarelor lor era ca talpa piciorului unui vițel, strălucitoare ca bronzul lustruit. Aveau mâini de om sub aripile lor, în cele patru laturi, și toate cele patru aveau fețele lor și aripile lor. Aripile lor se atingeau una de alta și nu se răsuceau când mergeau; fiecare mergea drept înainte. Asemănarea fețelor lor era ca fețele de om: [toate] cele patru [ființe] aveau o față de leu la dreapta lor, [toate] patru aveau fețe de bou la stânga și [toate] patru aveau fețe de vultur. Fețele lor și aripile lor erau despărțite de sus: fiecare avea două care se uneau și fiecare avea două care le acopereau trupul. Fiecare mergea drept înainte, într-acolo unde le făcea vântul să meargă; mergeau și nu se întorceau din mersul lor. Asemănarea ființelor era ca înfățișarea cărbunilor de foc aprinși, ca înfățișarea făcliilor care umblau între ființe. Focul strălucea și din foc ieșeau fulgere. Ființele fugeau și se întorceau ca înfățișarea fulgerului. M-am uitat și, iată, era o roată pe pământ lângă ființe, în cele patru părți. Înfățișarea roților și lucrătura lor erau ca strălucirea crisolitului; fiecare dintre cele patru avea o singură asemănare, iar înfățișarea lor și lucrătura lor erau ca și cum ar fi o roată în mijlocul altei roți. Când mergeau, mergeau pe cele patru laturi ale lor și nu se întorceau din mersul lor. Obezile lor erau înalte și înspăimântătoare: obezile erau pline de ochi de jur împrejurul celor patru. Când ființele mergeau, mergeau și roțile lângă ele, iar când ființele se ridicau de la pământ, se ridicau și roțile. Oriunde le făcea vântul să meargă, acolo mergeau duse de vânt, iar roțile se ridicau alături de ele, pentru că suflarea ființei era în roți. Când [ființele] mergeau, mergeau [și roțile], iar când stăteau, stăteau [și ele]; când se ridicau de la pământ, erau ridicate și roțile alături de ele, căci suflarea ființei era în roți. Pe capetele ființei era asemănarea unei întinderi ca strălucirea gheții înfricoșătoare, întinsă peste capetele lor din înălțime. Sub întindere, aripile lor erau drepte, una către cealaltă: fiecare avea două care acopereau o parte și două care acopereau [cealaltă] parte a corpurilor lor. Am auzit zgomotul aripilor lor ca vuietul apelor multe, ca glasul Celui Atotputernic: când mergeau, era ca zgomotul unei mulțimi, ca zarva unei tabere; când stăteau, își lăsau aripile jos. Era un vuiet deasupra întinderii care era deasupra capetelor lor. Când stăteau, își lăsau aripile jos. Deasupra întinderii care era peste capetele lor era înfățișarea unei pietre de safir, asemănarea unui tron; deasupra asemănării tronului era asemănarea înfățișării unui om, pe el, deasupra. Apoi am văzut ca strălucirea metalului topit, ca înfățișarea unui foc înlăuntrul lui; am văzut de jur împrejur, de la înfățișarea coapselor în sus și de la înfățișarea coapselor în jos, ca înfățișarea unui foc; și strălucirea lui era de jur împrejur. Era ca înfățișarea curcubeului care este în nori într-o zi ploioasă, așa era înfățișarea strălucirii sale de jur împrejur; aceasta era înfățișarea asemănării gloriei Domnului. Când am văzut, am căzut la pământ și am auzit un glas care vorbea.