Ezechiel 1
1
I. INTRODUCERE#1,0 V. 1-3 par să cuprindă două introduceri distincte, puse una lângă alta. Prima (2-3a), impersonală, vestește conținutul Cărții lui Ezechièl și precizează data primei viziuni a profetului (anul al cincilea al deportării lui Ioiachín este 593/592 î.C.); cealaltă (v. 1) era, probabil, unită cu viziunea carului Domnului, pe vremea când nu-și găsise locul actual în carte. Data („anul al treizecilea”) este greu de interpretat. Unii o corectează cu „anul al treisprezecelea al deportării lui Ioiachín”, adică 585 î.C., alții cred că este vorba de vârsta lui Ezechièl, vârstă la care își începea activitatea sacerdotală, așa cum era stabilit pentru leviți: Num 4,23 (30 de ani); 8,23 (25 de ani).
1În anul al treizecilea, în [ziua] a patra a lunii a cincea, eu eram în mijlocul deportaților, lângă râul Chebár#1,1 Probabil este același care este numit Nil și care pornea de pe malul stâng al Eufràtului, puțin la nord de Babilòn, în direcția Nippùr, și se vărsa din nou în Eufràt, aproape de Wakà. În această zonă s-au găsit urme ale prezenței evreilor angajați într-un fel de bancă comercială din sec. V î.C., numită „a celor din Muràsu”.. S-au deschis cerurile#1,1 În celelalte viziuni ale gloriei, templul – locuința pământească – este folosit drept cadru al întâlnirii cu Domnul. De data aceasta, viziunea îi apare lui Ezechièl în cer, întrucât se află în țara Babilònului. Aceste indicații topografice dau sensul mesajului lui Ezechièl: departe de sanctuarul de la Ierusalím, deportații nu sunt departe de Domnul, căci din înălțimea locuinței sale cerești domnește asupra întregului pământ. Așadar, este aproape de poporul său împrăștiat printre neamuri. și eu am avut#1,1 Lit.: „am văzut”. viziuni#1,1 Prezentă și în Ieremía, unde este de proporții mai modeste și întotdeauna este explicată prin cuvinte (Ier 1,11-15 etc.), viziunea dobândește la Ezechièl dimensiuni grandioase, așa încât elimină în mod progresiv comentariul verbal (Ez 47,1-12). Mai vastă și mai complexă, lăsând spațiu imaginației și inimii, viziunea reflectă mai bine decât cuvintele transcendența sublimă a misterului pe care Dumnezeu îl lasă să se întrevadă și care rămâne în sine inexprimabil. ale lui Dumnezeu. 2În [ziua] a cincea a lunii – era anul al cincilea al deportării regelui Ioiachín – 3a fost cuvântul Domnului către Ezechiél, fiul lui Buzí, preotul, în țara caldéilor, lângă râul Chebár. Și mâna Domnului a fost acolo asupra lui#1,3 Prin această expresie, în Cartea lui Ezechièl, sunt indicate unele extaze sau viziuni mai importante (Ez 1,3; 3,14.22; 8,1; 33,22; 37,1; 40,1). Se mai găsește de două ori în istoriile profeților (1Rg 18,45; 2Rg 3,15-16)..
Viziunea carului Domnului#1,4 Viziunea este destinată cu certitudine deportaților din Babilòn. Unele detalii rămân obscure, dar semnificația generală este clară: este vorba de „mobilitatea” spirituală a lui Yhwh, care nu este legat de templul din Ierusalím, ci poate să-i însoțească pe credincioșii săi chiar și în exil.
4Am văzut și, iată, un vânt vijelios venea de la nord, un nor mare, un foc și o strălucire#1,4 Lit.: „ca ochiul” (cf. și Ez 1,7.16.22.27). care se înlănțuiau de jur-împrejurul lui, iar în mijlocul lui era ca înfățișarea metalului topit în mijlocul focului. 5În mijlocul lui era ceva asemănător cu patru ființe și fiecare avea înfățișarea asemănătoare cu omul#1,5 Această descriere a „ființelor” este influențată de imaginile murale, motivele decorative și sculpturile pe care profetul le-a văzut fie în Palestína, fie mai ales în țara deportării.. 6Fiecare avea patru fețe și fiecare dintre ele avea patru aripi. 7Picioarele lor erau drepte, iar talpa picioarelor lor era ca talpa piciorului unui vițel, strălucitoare ca bronzul lustruit. 8Aveau mâini de om sub aripile lor, în cele patru laturi, și toate cele patru aveau fețele lor și aripile lor. 9Aripile lor se atingeau una de alta și nu se răsuceau când mergeau; fiecare mergea drept înainte. 10Asemănarea fețelor lor era ca fețele de om: [toate] cele patru [ființe] aveau o față de leu la dreapta lor, [toate] patru aveau fețe de bou la stânga și [toate] patru aveau fețe de vultur#1,10 Aceste animale amintesc de Karíbu din Asíria (al căror nume corespunde cu cel al heruvimilor de la arca alianței, cf. Ex 25,18 șu), ființe cu cap de om, trup de leu, picioare de taur și aripi de vultur, ale căror statui străjuiau palatele din Babilòn. Acești servitori ai zeilor păgâni sunt legați aici de carul Dumnezeului lui Israèl: expresie vie a transcendenței Domnului. Cele „patru ființe” din Apocalips (Ap 4,7-8 etc.) reiau caracteristicile celor patru animale din Ezechièl. Tradiția creștină a făcut din ele simbolurile celor patru evangheliști.. 11Fețele lor și aripile lor erau despărțite de sus: fiecare avea două care se uneau și fiecare avea două care le acopereau trupul. 12Fiecare mergea drept înainte, într-acolo unde le făcea vântul#1,12 Multe versiuni traduc acest termen aici cu: „Duhul” sau „un duh”. să meargă; mergeau și nu se întorceau din mersul lor.
13Asemănarea ființelor era ca înfățișarea cărbunilor de foc aprinși, ca înfățișarea făcliilor care umblau între ființe. Focul strălucea și din foc ieșeau fulgere. 14Ființele fugeau și se întorceau ca înfățișarea fulgerului.
15M-am uitat și, iată, era o roată#1,15 Existau, în sanctuarele vechi, care folosite pentru diferite scopuri: transportul victimelor, spălarea ofrandelor etc. Unul de acest tip a fost găsit în Cípru și este alcătuit dintr-un cadru la care sunt montate patru roți și o structură peste acest cadru, decorată cu animale fantastice. Carul curios prezentat de Ezechièl nu este lipsit de analogii cu acest obiect (cf. Ez 10,9-13). pe pământ lângă ființe, în cele patru părți. 16Înfățișarea roților și lucrătura lor erau ca strălucirea crisolitului; fiecare dintre cele patru avea o singură asemănare, iar înfățișarea lor și lucrătura lor erau ca și cum ar fi o roată în mijlocul altei roți. 17Când mergeau, mergeau pe cele patru laturi ale lor și nu se întorceau din mersul lor. 18Obezile lor erau înalte și înspăimântătoare: obezile erau pline de ochi de jur împrejurul celor patru. 19Când ființele mergeau, mergeau și roțile lângă ele, iar când ființele se ridicau de la pământ, se ridicau și roțile. 20Oriunde le făcea vântul să meargă, acolo mergeau duse de vânt, iar roțile se ridicau alături de ele, pentru că suflarea ființei era în roți. 21Când [ființele] mergeau, mergeau [și roțile], iar când stăteau, stăteau [și ele]; când se ridicau de la pământ, erau ridicate și roțile alături de ele, căci suflarea ființei era în roți. 22Pe capetele ființei era asemănarea unei întinderi ca strălucirea gheții înfricoșătoare, întinsă peste capetele lor din înălțime. 23Sub întindere, aripile lor erau drepte, una către cealaltă: fiecare avea două care acopereau o parte și două care acopereau [cealaltă] parte a corpurilor lor.
24Am auzit zgomotul aripilor lor ca vuietul apelor multe, ca glasul Celui Atotputernic: când mergeau, era ca zgomotul unei mulțimi, ca zarva unei tabere; când stăteau, își lăsau aripile jos. 25Era un vuiet deasupra întinderii care era deasupra capetelor#1,25 În textul ebraic, sufixul pronominal este o dată la feminin și o dată la masculin. Oscilația nu este datorată motivelor gramaticale, ci artistice, iar pronumele, chiar dacă își schimbă genul, se referă la același obiect: ființele de la tronul divin. lor. Când stăteau, își lăsau aripile jos.
26Deasupra întinderii care era peste capetele lor era înfățișarea unei pietre de safir, asemănarea unui tron; deasupra asemănării tronului era asemănarea înfățișării unui om, pe el, deasupra.
27Apoi am văzut ca strălucirea metalului topit, ca înfățișarea unui foc înlăuntrul lui; am văzut de jur împrejur, de la înfățișarea coapselor în sus și de la înfățișarea coapselor în jos, ca înfățișarea unui foc; și strălucirea lui era de jur împrejur. 28Era ca înfățișarea curcubeului#1,28 Lit.: „arcului”; cf. Gen 9,14.16. care este în nori într-o zi ploioasă, așa era înfățișarea strălucirii sale de jur împrejur; aceasta era înfățișarea asemănării gloriei Domnului#1,28 Dumnezeu se manifestă în istorie. Înseși pedepsele despre care vorbește profetul în toată cartea, la fel ca și restaurarea Israèlului, îl scot în lumină pe Dumnezeu. Manifestarea tipică a lui Dumnezeu, totuși, este cea din teofaniile cultuale pe care Pentateùhul și Ezechièl, care este preot, o exprimă prin termenul tehnic: „gloria Domnului” (cf. Ex 24,15-17; Ps 97). Preotul Ezechièl, deși este în afara templului, are parte de teofanie. Aceasta vrea să indice că nu mai sunt posibile teofaniile în templu și că cei deportați sunt chiar mai norocoși decât cei rămași în țară: nu sunt abandonați de Dumnezeu, deși acesta își abandonează templul.. Când am văzut, am căzut la pământ#1,28 Lit.: „pe fața mea”. și am auzit un glas care vorbea. #Ap 19,11 #8,3; 11,24; 40,2 #3,14; 37,1; 40,1 #Is 6,1-7; Ap 4 #10,8.21 #2Rg 6,24-27 #Ex 19,18; Ps 97,4 #Ex 24,10; Ap 4,2 șu. #Is 6,1; Dan 7,9
Selectat acum:
Ezechiel 1: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași