YouVersion
Pictograma căutare

Ezechiel 1

1
1Și s-a întâmplat în anul al treizecilea, în luna a patra, în a cincea zi a lunii, pe când eram printre captivii de lângă râul Chebar, cerurile s-au deschis și am văzut viziuni ale lui Dumnezeu.
2În a cincea zi a lunii, care era anul al cincilea al captivității împăratului Ioiachin,
3Cuvântul DOMNULUI a venit anume la preotul Ezechiel, fiul lui Buzi, în țara caldeenilor lângă râul Chebar; și mâna DOMNULUI a fost acolo asupra lui.
4Și m-am uitat și, iată, un vârtej de vânt venea din nord, un nor mare și un foc înfășurându-se în el însuși și o strălucire era în jurul lui și din mijlocul lui ceva asemănător culorii chihlimbarului, din mijlocul focului.
5De asemenea din mijlocul lui ieșea asemănarea a patru făpturi vii. Și aceasta era înfățișarea lor, aveau asemănarea unui om.
6Și fiecare avea patru fețe și fiecare avea patru aripi.
7Și picioarele lor erau picioare drepte; și talpa picioarelor lor era ca talpa piciorului unui vițel; și scânteiau precum culoarea aramei lustruite.
8Și aveau mâini de om sub aripile lor la cele patru laturi ale lor; și acestea patru aveau fețele lor și aripile lor.
9Aripile lor erau legate una de cealaltă; ele nu se întorceau când mergeau; mergeau fiecare drept înainte.
10Cât despre asemănarea fețelor lor, acestea patru aveau fața unui om și fața unui leu, pe partea dreaptă; și acestea patru aveau fața unui bou pe partea stângă; acestea patru de asemenea aveau fața unei acvile.
11Astfel erau fețele lor; și aripile lor erau întinse în sus; două aripi ale fiecăreia erau legate una de cealaltă și două le acopereau trupurile.
12Și mergeau fiecare drept înainte; oriunde îi era dat duhului să meargă, mergeau; și nu se întorceau când mergeau.
13Cât despre asemănarea făpturilor vii, înfățișarea lor era asemenea unor cărbuni de foc arzând și asemenea înfățișării lămpilor; focul se urca și cobora printre făpturile vii și era strălucitor și din foc ieșeau fulgere.
14Și făpturile vii alergau și se întorceau ca înfățișarea unei străluciri a fulgerului.
15Acum, pe când priveam făpturile vii, iată, o roată pe pământ lângă făpturile vii, cu cele patru fețe ale lor.
16Înfățișarea roților și lucrarea lor era asemenea culorii berilului; și acestea patru aveau o singură asemănare; și înfățișarea lor și lucrarea lor erau ca și cum ar fi o roată în mijlocul unei roți.
17Când mergeau, mergeau pe toate cele patru laturi ale lor și nu se întorceau când mergeau.
18Cât despre cercurile lor, ele erau atât de înalte încât erau înspăimântătoare; și cercurile lor erau pline de ochi de jur împrejurul celor patru.
19Și când făpturile vii mergeau, roțile mergeau lângă ele; și când făpturile vii erau înălțate de la pământ, roțile erau înălțate.
20Oriunde îi era dat duhului să meargă, mergeau, într-acolo îi era dat duhului lor să meargă; și roțile erau înălțate în fața lor, pentru că duhul făpturilor vii era în roți.
21Când acelea mergeau, acestea mergeau; și când acelea stăteau, acestea stăteau; și când acelea erau înălțate de la pământ, roțile erau înălțate în fața lor, pentru că duhul făpturilor vii era în roți.
22Și asemănarea întinderii deasupra capetelor făpturilor vii era precum culoarea unui cristal înfricoșător întins peste capetele lor, deasupra.
23Și sub întindere erau aripile lor întinse, una către cealaltă; fiecare avea două, care acopereau de partea aceasta și fiecare avea două, care acopereau de partea aceea, trupurile lor.
24Și când ele mergeau, am auzit vuietul aripilor lor, ca vuietul unor ape mari, ca vocea Celui Atotputernic, vocea unei vorbiri, ca zgomotul unei oștiri; când stăteau în picioare, își lăsau în jos aripile.
25Și era o voce de pe întinderea care era peste capetele lor, când stăteau în picioare și își lăsau în jos aripile.
26Și deasupra întinderii care era peste capetele lor, era asemănarea unui tron, ca înfățișarea unei pietre de safir; și deasupra asemănării tronului era o asemănare ca înfățișarea unui om deasupra acestuia.
27Și am văzut, precum culoarea chihlimbarului, ca înfățișarea unui foc înăuntrul de jur împrejur, de la înfățișarea coapselor lui drept în sus și de la înfățișarea coapselor lui drept în jos, am văzut ca și cum ar fi înfățișarea focului; și avea o strălucire de jur împrejur.
28Ca înfățișarea curcubeului care este în nor în ziua cu ploaie, astfel era înfățișarea strălucirii de jur împrejur. Aceasta era înfățișarea asemănării gloriei DOMNULUI. Și, când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ și am auzit o voce a unuia care vorbea.

Selectat acum:

Ezechiel 1: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate