2 Petru 2:12-22
2 Petru 2:12-22 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Dar aceștia, ca dobitoace fără rațiune din fire, făcute pentru a fi prinse și nimicite, vorbesc rău despre cele ce nu înțeleg; și vor pieri complet în propria lor corupție; Și vor primi plata nedreptății ca unii care socotesc o plăcere să se destrăbăleze în timpul zilei. Pete și cusururi sunt ei, chefuind în propriile lor înșelăciuni în timp ce sărbătoresc împreună cu voi, Având ochii plini de adulter și neputându-se opri de la păcat; seducând suflete nestatornice, având o inimă antrenată în practici lacome; copii blestemați, Care au părăsit calea dreaptă și s-au rătăcit, urmând calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata nedreptății, Dar a fost mustrat pentru nelegiuirea sa, măgărița necuvântătoare, vorbind cu vocea omului, a oprit nebunia profetului. Aceștia sunt fântâni fără apă, nori purtați de furtună, cărora negura întunericului le este rezervată pentru totdeauna. Căci ei, vorbind cuvinte umflate ale deșertăciunii, seduc prin poftele cărnii, prin multă desfrânare, pe cei ce, într-adevăr, au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. În timp ce le promit libertate, ei înșiși sunt robi ai corupției; fiindcă de către cel ce este cineva învins, de acela este și dus în robie. Căci, scăpând de stricăciunile lumii prin cunoașterea Domnului și Salvatorului Isus Cristos, dacă sunt din nou încurcați în acestea și învinși, starea lor de pe urmă este mai rea decât cea dintâi. Fiindcă ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la sfânta poruncă ce le-a fost dată. Dar li s-a întâmplat conform cu adevăratul proverb: Câinele se întoarce la vărsătura lui, și scroafa scăldată, la tăvăleala ei în mocirlă.
2 Petru 2:12-22 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Dar aceştia, defăimând ce nu cunosc, vor şi pieri în stricăciunea lor, ca nişte animale necuvântătoare, sortite din fire să fie prinse şi omorâte, – culegând rău pentru rău, răsplata nedreptăţii – deoarece îşi găsesc plăcerea în a se destrăbăla în plină zi, fiind nişte lepre şi lichele care se delectează cu ademenirile lor, în timp ce se ospătează împreună cu voi, cu ochii scăpărând după desfrânare şi nesătui de păcat, ademenind sufletele nestatornice. Ei au inima deprinsă cu lăcomia, sunt fii ai blestemului, care au părăsit calea dreaptă şi s-au rătăcit, luând-o pe calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit răsplata nedreptăţii şi a fost mustrat pentru călcarea de lege, când animalul necuvântător i-a vorbit cu glas omenesc, punând capăt nebuniei profetului. Aceştia sunt izvoare seci, neguri mânate de furtună, cărora le-a fost păstrată bezna adâncă. Rostind vorbe trufaşe şi deşarte, ei, în poftele trupului lor, îi ademenesc la destrăbălări pe cei care abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. Le promit libertatea în timp ce ei înşişi sunt sclavii stricăciunii – fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte. Dar dacă, după ce au scăpat de spurcăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, se încurcă iar în ele şi sunt învinşi, atunci starea lor de pe urmă ajunge mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le-a fost încredinţată. Lor li se potriveşte, cu adevărat, proverbul: „Câinele se întoarce la vărsătura lui” şi „scroafa scăldată se întoarce la noroiul mocirlei ei”.
2 Petru 2:12-22 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Dar aceștia, ca dobitoace fără rațiune din fire, făcute pentru a fi prinse și nimicite, vorbesc rău despre cele ce nu înțeleg; și vor pieri complet în propria lor corupție; Și vor primi plata nedreptății ca unii care socotesc o plăcere să se destrăbăleze în timpul zilei. Pete și cusururi sunt ei, chefuind în propriile lor înșelăciuni în timp ce sărbătoresc împreună cu voi, Având ochii plini de adulter și neputându-se opri de la păcat; seducând suflete nestatornice, având o inimă antrenată în practici lacome; copii blestemați, Care au părăsit calea dreaptă și s-au rătăcit, urmând calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata nedreptății, Dar a fost mustrat pentru nelegiuirea sa, măgărița necuvântătoare, vorbind cu vocea omului, a oprit nebunia profetului. Aceștia sunt fântâni fără apă, nori purtați de furtună, cărora negura întunericului le este rezervată pentru totdeauna. Căci ei, vorbind cuvinte umflate ale deșertăciunii, seduc prin poftele cărnii, prin multă desfrânare, pe cei ce, într-adevăr, au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. În timp ce le promit libertate, ei înșiși sunt robi ai corupției; fiindcă de către cel ce este cineva învins, de acela este și dus în robie. Căci, scăpând de stricăciunile lumii prin cunoașterea Domnului și Salvatorului Isus Cristos, dacă sunt din nou încurcați în acestea și învinși, starea lor de pe urmă este mai rea decât cea dintâi. Fiindcă ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la sfânta poruncă ce le-a fost dată. Dar li s-a întâmplat conform cu adevăratul proverb: Câinele se întoarce la vărsătura lui, și scroafa scăldată, la tăvăleala ei în mocirlă.
2 Petru 2:12-22 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Dar aceștia, ca niște animale necuvântătoare, sortite prin firea lor să fie prinse și nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor merge la pierzare tocmai prin stricăciunea lor și își vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor. Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua‑n amiaza mare. Ca niște întinați și spurcați, plini de înșelăciune, se pun pe chefuit când se ospătează împreună cu voi. Ochii le scapără după femei adultere și nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt niște blestemați! După ce au părăsit calea cea dreaptă, s‑au rătăcit și au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata nelegiuirii. Dar a fost mustrat pentru fărădelegea lui: o măgăriță, o necuvântătoare, a vorbit cu glas omenesc și a pus frâu nebuniei profetului. Oamenii aceștia sunt fântâni fără apă, neguri purtate de vifor: lor le este păstrată bezna de nepătruns. Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic și, folosind poftele cărnii, îi momesc în desfrânări pe cei ce abia au scăpat de oamenii care trăiesc în rătăcire. Le promit libertatea, în timp ce ei înșiși sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit. Astfel, dacă, după ce au scăpat de murdăriile lumii, prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, se împotmolesc iarăși și sunt biruiți de ele, starea lor de pe urmă ajunge mai rea decât cea dintâi. Era mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății decât ca, după ce au cunoscut‑o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le‑a fost dată. Cu ei s‑a întâmplat ce spune, pe bună dreptate, proverbul: câinele s‑a întors la ce vărsase și „scroafa spălată s‑a dus iar să se tăvălească în mocirlă”.
2 Petru 2:12-22 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Dar aceștia, ca niște dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse și nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăși stricăciunea lor și își vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor. Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua-n amiaza mare. Ca niște întinați și spurcați, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când ospătează împreună cu voi. Le scapără ochii de preacurvie și nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt niște blestemați. După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit și au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii, dar a fost mustrat aspru pentru călcarea lui de lege: o măgăriță necuvântătoare, care a început să vorbească cu glas omenesc, a pus frâu nebuniei prorocului. Oamenii aceștia sunt niște fântâni fără apă, niște nori alungați de furtună: lor le este păstrată negura întunericului. Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, îi momesc cu poftele cărnii și cu desfrânări pe cei ce de-abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înșiși sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit. Într-adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăși și sunt biruiți de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată. Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” și: „Scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăși în mocirlă.”
2 Petru 2:12-22 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Dar acești oameni sunt ca niște animale fără rațiune care acționează doar din instinct și care se nasc pentru a fi prinse și omorâte… Ei ridiculizează lucrurile pe care nu le cunosc; și vor fi distruși exact ca acele animale, suportând astfel consecințele faptelor lor nedrepte. Plăcerea lor constă în satisfacerea dorințelor sexuale într-un mod păcătos (chiar și) în timpul zilei. Apoi își permit să participe la mesele voastre de dragoste în timp ce sunt murdăriți de aceste păcate. Ochii lor sunt folosiți permanent pentru a comite adulter și nu încetează să păcătuiască. Îi duc în eroare pe cei instabili și au inima învățată cu lăcomia. Ei sunt niște (oameni) blestemați! Au abandonat „drumul corect” și s-au rătăcit umblând pe acela pe care a mers Balaam, fiul lui Beor, căruia i-a plăcut recompensa primită pentru nedreptate. Dar din cauza neascultării lui, a primit reproșuri de la o măgăriță care a vorbit cu voce omenească… Și astfel, ea a stopat nebunia acestui profet! Acei oameni sunt ca niște izvoare de apă seci și ca niște nori pe care furtuna îi face să se deplaseze (haotic). Pentru ei a fost păstrat un loc în cel mai profund întuneric. Aceștia vorbesc arogant și atrag spre depravare și în păcatele naturii umane decăzute, pe cei care abia au ieșit de sub influența celor rătăciți. Le promit libertatea, în timp ce chiar ei sunt sclavii depravării (morale) – pentru că fiecare este sclavul lucrului de care este dominat. Acești oameni au scăpat (cândva) de murdăria morală a lumii, prin faptul că au cunoscut pe Stăpânul și Salvatorul nostru Isus Cristos. Dar pentru că revin la lucrurile pe care le abandonaseră, ajung să fie dominați de ele; și situația lor ajunge la final mai rea decât a fost la început. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut „drumul dreptății”, decât să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată după ce l-au cunoscut. Ce s-a întâmplat cu ei, se afirmă în proverbul care spune: „Câinele s-a întors la ce a vărsat!” și „Scroafa spălată s-a întors să se tăvălească din nou în noroi.”
2 Petru 2:12-22 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Aceștia, însă, vreau să știți, Că pot a fi asemuiți Cu niște dobitoace care N-au minte și-astfel, fiecare, Din fire chiar, au fost sortite, Prinse a fi și nimicite; Pentru că au batjocorit Ce nu cunosc, vor fi pierit În însăși stricăciunea lor; Plata nelegiuirilor, Au s-o primească, negreșit, Pentru tot ce au săvârșit. Căci iată, fericirea lor: A se deda plăcerilor, Oricând, oriunde – fiecare – Chiar ziua, în amiaza mare. La fel ca niște întinați Și-asemeni ca niște spurcați, Pe chefuit, ei se pornesc, Chiar și atunci când se găsesc Cu voi, la mesele numite „De dragoste”, de ei gătite. De preacurvie, ne-ncetat, Ochii, mereu, le-au scăpărat Și astfel – de păcătuit – Că-s nesătui, s-au dovedit. Ei, tot mereu, în mreaja lor, Momi-vor sufletul celor Cari, nestatornici, au să fie. În inimi, au doar lăcomie, Pentru că ei – dragii mei frați – Sunt numai niște blestemați! După ce ei au părăsit, Drumul cel drept, au rătăcit, Urmând a lui Balaam cărare – Cel cari pe Bosor, tată-l are – Și cari, mai mult iubit-a, iată, Doar a fărădelegii plată. Dar n-a scăpat – se înțelege; Pentru călcarea lui de lege, Aspru, Balaam a fost mustrat, Atuncea când a cuvântat O măgăriță-n graiul lui. Vorbind cu glasul omului, Ea a adus, pe astă cale, Sfârșitul nebuniei sale. Oameni-aceștia, fântâni, sânt, Adânc săpate în pământ, În care, apa nu se-adună. Ca norii sunt, duși de furtună, Căci pentru ei, a fost păstrată Doar negura întunecată. Ei, cu trufie, glăsuiesc, Lucruri deșarte, și momesc – Cu ajutorul poftelor Cărnii și-a desfrânărilor – Pe-acei care s-au ridicat, Care de-abia, doar, au scăpat De cei cari, după glasul firii, Trăiesc pe calea rătăcirii. Ei, slobozenia, o promit, Cu toate că, robi, s-au vădit, Ai stricăciunii; fiecare E rob acelui lucru, care Ajuns-a de l-a stăpânit, De el, fiind apoi, robit. Și este foarte-adevărat, Că toți cei care au scăpat De-ntinăciunea lumii lor, Atunci când, pe Mântuitor – Pe Domnul nost’, Hristos Iisus, L-au cunoscut – și-apoi s-au dus, Iarăși, de unde au venit – În lume – și s-au poticnit Iar, în întinăciunea ei, Fiind robiți oameni-acei, Acuma, vor avea o stare, Mai rea decât acea pe care, Ei au avut-o – țineți minte! – Fiind, în lume, mai ‘nainte. Era mai bine, pentru ei – Deci pentru oamenii acei – Să fi rămas cum s-au născut, Fără ca să fi cunoscut Calea neprihănirii dar, Decât să se întoarcă iar – După ce cale-au cunoscut-o – La starea care au avut-o, Fiind, în ăst fel, lepădată Porunca sfântă, ce-a fost dată. Exact precum a cuvântat Vechea zicală, s-a-ntâmplat, Cu acești oameni: „Înapoi, Se-ntoarse câinele apoi, La ceea ce el a vărsat”, Sau „În mocirlă a intrat, Ca să se tăvălească, iată, Scroafa care a fost spălată”.”
2 Petru 2:12-22 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Dar aceștia, ca niște animale fără minte, sortite din fire capturării și pieirii, defăimând cele ce nu cunosc, vor pieri de aceeași pieire ca și ele, îndurând nedreptatea ca plată a nedreptății. Ei consideră o fericire destrăbălarea în plină zi; murdari și infami, ei își găsesc desfătarea în seducțiile lor când petrec cu voi. Le curg ochii după desfrânate și nu se satură de păcat; seduc sufletele șovăitoare; inima lor este deprinsă la lăcomie. Copii blestemați! Părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit urmând calea lui Balaám al lui Bosór, care s-a lăsat ademenit de plata unei nelegiuiri, dar a fost mustrat pentru fapta sa nelegiuită: un animal de povară, mut, vorbind cu grai omenesc, a oprit nebunia profetului. Aceștia sunt fântâni fără apă, nori purtați de furtună; lor le este păstrată bezna întunericului, pentru că debitând vorbe umflate și goale, ei ademenesc, prin poftele desfrânate ale trupului, pe cei care abia fugiseră de cei ce trăiesc în rătăcire, promițându-le libertatea, pe când ei sunt sclavi ai corupției, pentru că cineva este sclavul aceluia de care este învins. Într-adevăr, dacă, după ce au fugit de întinările lumii prin cunoașterea Domnului nostru și a Mântuitorului Isus Cristos, sunt din nou înlănțuiți și învinși de acestea, starea de pe urmă devine pentru ei mai rea decât cea dintâi. Căci ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese încredințată. Cu ei s-a întâmplat ca în proverbul adevărat
2 Petru 2:12-22 Noua Traducere Românească (NTR)
Însă acești oameni, asemenea viețuitoarelor fără rațiune – care acționează din instinct, fiind născute să fie prinse și nimicite – blasfemiind ceea ce nu cunosc, vor fi nimiciți în însăși stricăciunea lor, suferind astfel răsplata pentru nedreptatea lor. Ei consideră cheful din timpul zilei o plăcere și sunt ca niște pete și ca niște metehne, chefuind în înșelătoriile lor atunci când se ospătează împreună cu voi. Au ochii plini de adulter, sunt nesătui după păcat, momesc sufletele instabile, inima le este deprinsă la lăcomie, sunt niște copii ai blestemului. Au părăsit calea cea dreaptă și s-au rătăcit, urmând calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit răsplata nedreptății. Dar a fost mustrat pentru fărădelegea lui: o măgăriță, ființă necuvântătoare, i-a vorbit cu glas omenesc și a împiedicat nebunia profetului. Aceștia sunt niște izvoare secate, niște cețuri duse de furtună. Pentru ei a fost păstrat întunericul beznă. Căci ei rostesc lăudăroșenii deșarte și îi momesc cu poftele firii pământești și cu depravări pe cei ce tocmai au scăpat de oamenii care trăiesc în rătăcire. Le promit libertatea, în timp ce ei înșiși sunt sclavi ai stricăciunii. Căci de ceea ce este învins cineva, de aceea este și înrobit. Într-adevăr, dacă, după ce au scăpat de murdăriile lumii prin cunoașterea Domnului nostru și Mântuitorului Isus Cristos, aceștia se încurcă din nou în ele și sunt învinși, starea lor din urmă devine mai rea decât cea dintâi. Căci era mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății, decât să fi cunoscut-o și apoi să se întoarcă de la porunca sfântă care le-a fost încredințată. Ceea ce li s-a întâmplat lor arată că este adevărat proverbul care spune: „Câinele se întoarce la voma lui“ și „Scroafa, după ce este spălată, se tăvălește în noroi“.
2 Petru 2:12-22 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Dar aceștia, ca niște dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse și nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăși stricăciunea lor și își vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor. Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua-n amiaza mare. Ca niște întinați și spurcați, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când ospătează împreună cu voi. Le scapără ochii de preacurvie și nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt niște blestemați! După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit și au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii. Dar a fost mustrat aspru pentru călcarea lui de lege: o măgăriță necuvântătoare, care a început să vorbească cu glas omenesc, a pus frâu nebuniei prorocului. Oamenii aceștia sunt niște fântâni fără apă, niște nori alungați de furtună: lor le este păstrată negura întunericului. Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc cu poftele cărnii și cu desfrânări pe cei ce de-abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înșiși sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit. În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăși și sunt biruiți de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată. Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” și „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăși în mocirlă”.