YouVersion
Pictograma căutare

2 Petru 2:12-22

2 Petru 2:12-22 BINT09

Dar aceştia, defăimând ce nu cunosc, vor şi pieri în stricăciunea lor, ca nişte animale necuvântătoare, sortite din fire să fie prinse şi omorâte, – culegând rău pentru rău, răsplata nedreptăţii – deoarece îşi găsesc plăcerea în a se destrăbăla în plină zi, fiind nişte lepre şi lichele care se delectează cu ademenirile lor, în timp ce se ospătează împreună cu voi, cu ochii scăpărând după desfrânare şi nesătui de păcat, ademenind sufletele nestatornice. Ei au inima deprinsă cu lăcomia, sunt fii ai blestemului, care au părăsit calea dreaptă şi s-au rătăcit, luând-o pe calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit răsplata nedreptăţii şi a fost mustrat pentru călcarea de lege, când animalul necuvântător i-a vorbit cu glas omenesc, punând capăt nebuniei profetului. Aceştia sunt izvoare seci, neguri mânate de furtună, cărora le-a fost păstrată bezna adâncă. Rostind vorbe trufaşe şi deşarte, ei, în poftele trupului lor, îi ademenesc la destrăbălări pe cei care abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. Le promit libertatea în timp ce ei înşişi sunt sclavii stricăciunii – fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte. Dar dacă, după ce au scăpat de spurcăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, se încurcă iar în ele şi sunt învinşi, atunci starea lor de pe urmă ajunge mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le-a fost încredinţată. Lor li se potriveşte, cu adevărat, proverbul: „Câinele se întoarce la vărsătura lui” şi „scroafa scăldată se întoarce la noroiul mocirlei ei”.