Marcu 10
10
Desfacerea căsătoriei
1După ce a sfârșit Iisus,
Să spună ce avea de spus,
S-a strămutat, din Galileea,
Și a venit să stea-n Iudeea,
Peste Iordan. A fost urmat
De multă gloată. El le-a dat
Învățătura Lui. Veniră
2Și Farisei, de-L ispitiră;
Ei, pe Iisus, L-au întrebat,
Dacă-i permis, unui bărbat,
Ca soața, să își părăsească.
3Când au sfârșit ei să vorbească,
Iisus le-a zis: „Voi n-ați citit,
Ceea ce Moise-a poruncit?”
4„Ba da, căci noi le știm pe toate!
Moise a zis că soțul poate,
Soția, să își părăsească,
Dar, mai întâi, să-i dăruiască
O carte, pentru despărțire –
Deci, un înscris, spre-a lumii știre.”
5„Doar pentru voi”, Iisus le-a zis,
„Astă poruncă, Moise-a scris,
Căci aveți inima-mpietrită.
6Dar când a fost lumea zidită,
„Domnul, o parte bărbătească,
Făcu, și una femeiască.
7De-aceea, omul va lăsa,
Pe tatăl și pe mama sa,
De soața lui să se lipească,
8Și-un singur trup s-alcătuiască.”
9Deci, ascultați cuvântul Meu:
Ceea ce Domnul Dumnezeu
A-mpreunat, să nu despartă
Omul, voind o altă soartă!”
10În casă, când intră Iisus,
Asupra celor ce s-au spus,
De ucenici, fost-a-ntrebat.
11Iisus, acest răspuns, le-a dat:
„Cel cari nevasta-și părăsește,
Ca să-și ia alta, preacurvește;
12Și soața o să preacurvească,
De soțul o să-și părăsească.”
Copilașii
13Niște copii au fost aduși
Și-apoi, în față, I-au fost duși,
Să-și pună, mâna, peste ei.
Dar ucenicii, pe acei
Care, copiii, au adus,
Certatu-i-au. Atunci, Iisus,
14Pe ucenici, S-a mâniat
Și-a zis, privindu-i supărat:
„Lăsați copiii, nu-i opriți! –
La Mine, copilași, veniți! –
Fiindcă a cerurilor
Împărăție e a lor.
15Împărăția Domnului,
Nu va fi dată omului,
Decât atunci când va să știe
Precum e un copil să fie,
Și-asemeni lui, să o primească.
Altfel, nu o s-o dobândească
Și nu va intra-n veci, în ea,
Oricât de mult, omul ar vrea.”
16El, pe copii, i-a-mbrățișat
Și-apoi i-a binecuvântat.
Tânărul bogat
17Iisus, să plece, a voit,
Când tocmai, iată, s-a ivit
Un tânăr. El a alergat,
În fața Lui s-a închinat
Și-a zis, privindu-L rugător:
„O, bunule Învățător,
Ce trebuie să-ndeplinesc,
Ca viață-n veci, să dobândesc?”
18„De ce Mă numești bun? Mereu,
Singurul Bun, e Dumnezeu.
19Cât despre ce M-ai întrebat,
Poruncile care s-au dat,
Cred că le știi: să nu curvești,
Să nu ucizi, să nu mințești,
Să nu furi și să nu înșeli.
Evită astfel de greșeli,
Și-apoi, părinții să-ți cinstești,
Căci astfel, viață dobândești.”
20Omul a zis, către Iisus:
„Eu am păzit, tot ce mi-ai spus,
Din tinerețe, ne-ncetat.”
21Iisus a mai adăugat,
După ce, țintă, l-a privit:
„De-un lucru doar, mai ești lipsit.
Du-te și vinde tot ce ai,
Și-apoi, la cei săraci, să dai.
Așa, o să-ți aduni, în cer,
Comorile. Atât îți cer!
De n-ai nimic a te mai ține,
Ia-ți crucea, și hai după Mine!”
22Când tânărul a auzit,
Aceste vorbe, a-mpietrit
Și tare s-a mai întristat,
Căci el era foarte bogat.
23Iisus a zis, către ai Lui:
„Greu îi va fi bogatului,
La Domnul, în Împărăție
S-ajungă, ca intrat să fie.”
24Discipolii, uimiți, erau
De toate câte le-auzeau.
Iisus, vorbirea, și-a urmat:
„Greu este, pentru cel bogat,
Care se-ncrede-n bogăție,
Să intre, în Împărăție,
25La Dumnezeu. Mult mai ușor,
Să treacă, li-e cămilelor,
Chiar prin urechea acului,
Decât îi e bogatului
Să intre-n cer, la Dumnezeu –
Bogaților le va fi greu!”
26Când ucenici-au auzit,
Au întrebat: „Dar, mântuit,
Cine va fi?” Atunci Iisus,
27Discipolilor Săi, le-a spus:
„La oameni, ce-i cu neputință,
La Dumnezeu e cu putință.”
Moștenirea vieții veșnice
28Petru a spus, nedumerit:
„Iată că noi am părăsit
Tot ce-am avut, și Te-am urmat.”
29Iisus a zis: „Adevărat
Vouă vă spun, că orișicine,
De părăsește, pentru Mine
Și pentru Evanghelia care
Eu o vestesc azi, tot ce are –
Casă sau frați, mamă sau tată,
Soață, surori, holdă bogată –
30O să primească însutit
Tot ceea ce a părăsit –
Casă sau frați, mamă sau tată,
Soață, surori, holdă bogată.
De prigoniri vor fi-nsoțite
Acestea, și sunt dăruite
Chiar în acest veac, tuturor.
Apoi, în veacul viitor,
Din viața lor vremelnică,
Vor trece-n viață veșnică.
31Mulți, dintre cei dintâi de-acum,
Cei de pe urmă-or fi; precum,
Cei de pe urmă au să vie
Și cei dintâi, ei au să fie.”
Iisus vestește moartea și învierea Sa
32Iisus pornise, precum știm,
Cu-ai Săi, către Ierusalim,
Iar ucenici-nspăimântați,
Pășeau, în urmă-I, tulburați.
El, pe cei doișpe, i-a chemat,
În juru-I și le-a arătat
Pe înțeles, în vorbe simple,
Ce va urma să I se-ntâmple:
33„Iată” – le-a zis – „curând sosim,
Cu bine, la Ierusalim.
Acolo, Fiul omului,
Mergând după menirea Lui,
Pe mâinile preoților
Și ale cărturarilor,
Trebuie ca să nimerească.
La moarte, au să-L osândească
Aceștia, în mânia lor,
Și Îl vor da neamurilor.
34Ele au să-L batjocorească,
Iar după ce-au să-L chinuiască,
El, omorât, are să fie,
Dar, în trei zile, o să-nvie.”
Cererea fiilor lui Zebedei
35Fii lui Zebedei veniră –
Ioan și Iacov – și-I vorbiră:
„Învățătorule, noi vrem,
Acum, ceva să Îți cerem.”
36„Și ce anume, doriți voi?” –
Zise Iisus. „Voim ca noi” –
37Au răspuns ei – „să putem sta,
La dreapta și la stânga Ta,
Când Tu, în slavă, ai să fii
Înveșmântat, și ai să vii.”
38El spuse: „Voi nu știți ce vreți!
Al Meu pahar, puteți să-l beți?
Iar botezați, vă întreb Eu,
Puteți fi cu botezul Meu,
Cu care fi-voi botezat?”
39„Putem!”– I-au zis. „Adevărat”–
Spuse Iisus – „și voi veți bea
Paharul Meu, și veți avea
Parte și de al Meu botez,
Căci ăsta este al vost’ crez.
40Dar cinstea ce-o pretindeți voi –
Să stați în juru-Mi amândoi,
La dreapta și la stânga Mea –
Nu o primește cine vrea.
Această cinste-i dăruită
Celui ce-i este pregătită.”
41Cei zece, când au auzit
Ceea ce frații au dorit,
Îndată s-au înfuriat.
42Iisus, atuncea, i-a chemat
Și-a zis: „Precum voi bine știți,
Cârmuitorii cei vestiți
Ai tuturor Străinilor,
Domină, prin puterea lor,
Asupră-le. Însă, la noi,
43Nu vreau ca să văd, între voi,
Așa ceva. Acela care
Dorește a fi cel mai mare,
Acela trebuie să știe
Ca sluga tuturor să fie.
44De-asemenea, cine dorește
A fi întâiul, trebuiește
Să fie robul orișicui;
45Pentru că Fiul omului
Nu a venit spre-a fi slujit,
Ci El, pe alții, i-a servit
Și pentru mulți – viața Sa – are
S-o dea spre-a lor răscumpărare.”
Orbul Bartimeu
46Din Ierihon, când a ieșit
Iisus – de gloată însoțit –
Văzu un orb – un cerșetor –
Cerând pomană tuturor.
El se chemase Bartimeu
Și era fiul lui Timeu.
47Simțindu-L, pe Iisus, că vine,
Strigat-a: „Ai milă de mine,
Fiu al lui David!” Mulți au vrut
48Să îl oprească. N-au putut,
Oricât s-au străduit, a-l ține.
„Iisuse, ai milă de mine!
Fiu al lui David, îndurare!” –
Continua să strige tare.
49Iisus, din drumu-I, S-a oprit
Și, alor Săi, le-a poruncit:
„Aduceți-l, pe orb, aici!”
Îndată, câțiva ucenici
Au mers la orb zicând: „N-ai teamă!
Te scoală, căci Iisus te cheamă!”
50El, straiul și l-a aruncat
Și, la Iisus, a alergat.
51„Să-Mi spui dar, ce dorești să fac”,
Zise Iisus, „să-ți fiu pe plac?”
„Rabuni” – orbul I-a răspuns –
„Din bezna mea, de nepătruns,
Mă scoate! Dăruie-mi vederea,
Căci doar la Tine e puterea!”
52Iisus a zis: „Mergi liniștit!
Credința ta, te-a mântuit!”
Când a sfârșit de cuvântat,
Orbul acel și-a căpătat
Vederea, iar apoi, s-a dus,
Grăbit, pe urma lui Iisus.
Selectat acum:
Marcu 10: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
