Marcu 9
9
1„Adevărat vă spun: din cei
Care-s aici – mulți dintre ei –
În plasa morții, n-au să cadă,
Mai înainte ca să vadă
Împărăția Domnului,
Cum vine, cu puterea Lui.”
Schimbarea la față
2S-au scurs, de la astă-ntâmplare,
Vreo șase zile, după care,
Iisus, la Sine, a luat
Trei ucenici și S-a urcat
Pe-un munte-nalt. L-au însoțit
Petru și Iacov, și-a venit
Apoi, Ioan, fratele lui.
Iisus, pe vârful muntelui,
Înfățișarea și-a schimbat.
O altă față, Și-a luat,
3Iar hainele I s-au albit –
Strălucitoare-au devenit,
Încât, un alb asemeni lor,
N-a scos, nicicând, vreun-nălbitor.
4Ilie li s-a arătat,
Cu Moise, iar cei doi au stat,
Pe rând, de vorbă, cu Iisus.
5Petru, luând cuvântu-a spus:
„Învățătorule, e bine
Să fim aici. Eu, pentru Tine
Și pentru Moise și Ilie,
Fac trei colibi, ca să vă fie
6Drept adăpost.” A cuvântat
Așa, fiind înspăimântat,
De toate câte le-a văzut,
Căci, ce să spună, n-a știut.
7Un nor, atuncea, a venit,
Cu umbra i-a acoperit,
Și-un glas s-a auzit din nor,
Înfiorând pe muritor:
„El Îmi e Fiul Preaiubit!
În El, plăcerea, Mi-am găsit,
Iar voi, de El, să ascultați!”
8Când cei trei ucenici, speriați,
Priviră-n jur, n-au mai zărit
Pe nimeni, și s-au liniștit,
Căci doar Iisus era cu ei.
9Au coborât, iar celor trei,
Iisus le-a zis, ca nu cumva,
Să spună iar, la cineva,
Tot ceea ce s-a întâmplat,
Până când fi-va ridicat,
Din moarte, Fiul omului.
10Ei n-au mai spus dar, nimănui,
Însă, mereu, s-au întrebat –
Lucrul acesta – ce-a-nsemnat,
Ce fel de vorbe-acele sânt,
Despre-nvierea din mormânt.
11Toi ucenicii, la Iisus,
Au mers și-o întrebare-au pus:
„Ne spune, de ce cărturarii –
Și-asemeni lor, și toți mai marii –
Mereu zic că, întâi, Ilie
E cel cari trebuie să vie?”
12Iisus a zis: „E-adevărat,
Că de Ilie, așezat,
Va trebui – totul – să fie;
Și tot așa Scriptura scrie,
Că fi-va Fiul omului,
Deposedat de slava Lui,
Batjocorit și defăimat,
De suferințe încercat.
13Acum, deși nimeni nu știe,
Aflați că a venit Ilie –
Însă, ei nu l-au cunoscut
Și au făcut, cu el, ce-au vrut,
Purtându-se în așa fel,
Cum scris fusese despre el.”
Vindecarea unui îndrăcit
14Când de pe munte-au revenit,
Pe ucenici, i-au regăsit
Înconjurați de mult popor.
Din rândul cărturarilor,
Mulți au venit și-i ascultau
Și întrebări, apoi, puneau.
15Norodul, când văzu că vine
Iisus, fugi să I se-nchine.
16El zise: „Despre ce vorbiți,
Cu ucenicii? Ce voiți,
Ca să aflați?” Atunci, un ins
17Ieși în față, înadins,
Zicând: „Al meu fiu, nu e bine;
De-aceea, l-am adus la Tine.
Copilul este îndrăcit;
De un duh rău e stăpânit.
18Când îl apucă, îl trântește
Jos, la pământ, și-l tăvălește;
De spume, gura îi e plină,
Dinți-i scrâșnesc, capu-i se-nclină,
Trupul – puțin – îi mai zvâcnește
Și-apoi, Doamne, înțepenește.
Pe ucenici, eu i-am rugat
Să-l vindece. Au încercat
Zadarnic, căci n-au reușit.”
19Iisus, atuncea, a vorbit:
„O, neam necredincios și rău!
Cât voi mai sta în sânul tău?!
Cât să te sufăr Eu? Ei bine,
Copilul, să-l aduci la Mine!”
20Părintele iute-a adus,
Copilu-n fața lui Iisus.
Duhul, de cum L-a observat,
Jos, la pământ, l-a aruncat
Și-apoi, l-a frământat cumplit,
Până când spume s-au ivit,
Umplând gura copilului.
21Iisus i-a zis tatălui lui:
„De câtă vreme-așa îi vine?”
„De când era micuț, îl ține
Această boală” – el a spus.
22„De multe ori, duhul l-a dus,
Să-l piardă. În foc, l-a zvârlit
Și-n apă, însă, n-a pierit.
Acuma, am venit la Tine.
Te rog, milă, să ai de mine!
De vrei, și dacă poți, cumva,
Îndură-Te și fă ceva!”
23Iisus răspunse: „Zici: „De poți…”
Totu-i posibil, pentru toți
Aceia care au credință!
Nimic nu e cu neputință!”
24Atunci, de lacrimi, înecat,
Sărmanul tată a strigat:
„Cred Doamne! Știu că-i cu putință!
Ajută, a mea, necredință!”
25Când toți veniră-n jurul Său,
Iisus mustră acel duh rău:
„Duh mut și surd, ieși, imediat,
Afară, din acest băiat!”
26Duhul, precum i-a poruncit
Iisus, afară a ieșit
Cu țipete-nfiorătoare.
A zgâlțâit copilul, tare,
Și la pământ l-a aruncat,
Ca mort, palid și nemișcat.
Mulți dintre cei care-au privit
Scena, au zis că „a murit!”
27Dar, când, de mână, l-a luat
Iisus, copilul s-a sculat,
Fiind, acuma, sănătos,
Căci duhul îi fusese scos.
28Iisus, în casă, a intrat,
De ucenicii Săi, urmat.
„Doamne, de ce, noi nu putem
Pe dracu-acesta, să-l scoatem?” –
Discipoli-ntrebară-n cor.
El zise ucenicilor:
29„Dracul acesta, mut, a fost
Un soi ce iese doar cu post,
Cu rugăciuni, cu stăruință –
Deci, trebuie s-aveți credință.”
Iisus vestește moartea și învierea Sa
30Iisus plecă din partea ‘ceea,
Trecând, cu-ai Săi, prin Galileea.
Ei nu au spus că vor să plece,
Să nu se afle că El trece
Pe-acolo, și să Îl oprească
Mulțimea; să călătorească,
În liniște, au încercat.
31Pe ucenici, El i-a-nvățat,
Spunând că „Fiul omului,
Deposedat de slava Lui,
Va fi ca orice muritor,
În mâinile oamenilor,
Ucis urmând El ca să fie
Și-a treia zi, apoi, să-nvie.”
32Discipolii nu-nțelegeau
Cuvintele-I, dar nu-ndrăzneau
Să Îl întrebe deslușit,
Fiindcă teama i-a oprit.
Cine este cel mai mare?
33Sosiră, după un lung drum,
Cu bine, la Capernaum.
Când, într-o casă, au intrat,
Iisus, pe-ai Săi, i-a întrebat:
„Să-Mi spuneți, despre ce-ați vorbit,
În timp ce am călătorit?”
34Dar ei tăceau, căci s-au certat,
Din pricină că n-au aflat
Care, din ei, este mai mare.
35Iisus le-a zis: „Acela care,
Primul – din voi – vrea ca să fie,
Acela trebuie să știe
A fi umilul slujitor,
Aflat în slujba tuturor.”
36Un copilaș, chemă Iisus
Și, în al lor mijloc, l-a pus:
37„Dacă vreun copilaș, cândva,
Primit va fi de cineva,
În casă, în Numele Meu,
Acolo voi intra și Eu.
Atunci, în acea casă, vine
Și Cel ce M-a trimis pe Mine.”
Pricinile de păcătuire
38Ioan a zis către Hristos:
„Noi am văzut cum draci a scos,
În al Tău Nume, cineva.
Când am văzut așa ceva –
Și pentru că nu ne-a urmat –
Pe acel om, nu l-am lăsat
Să mai lucreze-n al Tău Nume.”
39Iisus a zis: „Nimeni, pe lume,
De-n al Meu Nume săvârșește
Minuni, de rău, nu Mă vorbește.
Deci, nu-l opriți, ci dați-i pace
Celui ce-astfel de lucruri face!
40Cine-mpotrivă-ne nu-i, voi
Să știți dar, că este cu noi.
41Cine-un pahar, va da să bea –
Cu apă rece – unuia
Din rândul vostru-n al Meu Nume,
Ca ucenici ai Mei în lume,
Omul acel poate să știe,
Că răsplătit are să fie.
42Când cineva o să voiască
Să-i facă să păcătuiască
Pe-acești micuți, cari cred în Mine,
Pentru-acel om este mai bine,
Un bolovan să-i fie prins,
De gât și-apoi, în mare-mpins.
43Când mâna ta, s-a întâmplat,
Ca să te vâre în păcat,
Taie-o! Căci este mult mai bine,
Chiar ciung, în viață, pentru tine,
Decât cu două mâini să cazi
Și-n al gheenei foc să arzi,
44Unde nici viermele nu moare,
Nici flacăra dogoritoare
A focului, nu se va stinge.
45Piciorul, dacă te împinge,
Făcându-te ca în păcat
S-aluneci, taie-l imediat!
Pentru că este mult mai bine,
Chiar șchiop, în viață, pentru tine,
Decât întreg s-ajungi să cazi
În al gheenei foc să arzi,
46Unde nici viermele nu moare,
Nici flacăra dogoritoare
A focului, nu se va stinge.
47La fel, de al tău ochi te-mpinge,
Făcându-te ca în păcat
S-ajungi, îl scoate, imediat!
Căci e mai bine – îți spun Eu –
Ca să ajungi la Dumnezeu
Și-apoi, în cerul Lui, să stai,
Chiar dacă numai un ochi ai,
Decât cu ambii ochi să cazi
În al gheenei foc să arzi,
48Unde nici viermele nu moare,
Iar flacăra dogoritoare
Nu se va stinge niciodat’.
49Oricare om va fi sărat
Cu foc, și orice jertfă are,
Sărată să fie, cu sare.
50Sarea e bună, dar când ea
Pierde puterea ce-o avea,
Încât nu poate să săreze –
Cine o s-o învioreze,
Să-i dea puterea înapoi?
Deci, sare, să aveți, în voi,
Și-n pace, vreau, să viețuiți,
Cât, pe pământ, o să trăiți.”
Selectat acum:
Marcu 9: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
