Marcu 8
8
A doua înmulțire a pâinilor
1În zilele care-au urmat,
Mare norod s-a adunat,
Ca să-L asculte, pe Iisus.
El, ucenicilor, le-a spus:
2„Mi-e milă de această gloată.
S-au împlinit trei zile, iată,
De când aici stau, lângă Mine,
Și n-au mâncat nimic. Nu-i bine,
3Flămânzi, să-i las, a se-nturna
Acasă, căci vor leșina,
Pe drum, de foame. Sunt trudiți –
Mulți, de departe sunt veniți.”
4Discipolii au întrebat:
„Cum va putea fi săturat,
Aici și-acum, acest popor,
În ăst pustiu, neprimitor?”
5„Să-mi spuneți, câte pâini aveți?”
A-ntrebat El. „Șapte.” „Vedeți?
Atuncea, pâinea e destulă –
Ajunge, pentru-a fi sătulă,
Întreaga lume de aici” –
Le-a spus Iisus, la ucenici.
6Apoi, a zis norodului,
Ca fiecare-n locul lui,
Să se așeze pe pământ.
A mulțumit Domnului Sfânt,
Și-n urmă, pâinea, a luat-o,
A frânt-o în bucăți, și-a dat-o
Pe mâna ucenicilor,
Să o împartă la popor.
7Ei mai aveau și câțiva pești.
Când i-a luat și pe acești,
Iisus i-a binecuvântat
Și ucenicilor i-a dat,
Ca să-i împartă și pe ei.
8Astfel, au fost hrăniți toți cei
Aflați acolo; au mâncat
Cu toții și s-au săturat,
Iar coșurile adunate –
Cu firmituri – șapte-au fost toate.
9Cam patru mii de inși mâncară
Atuncea, și se săturară.
Aluatul Fariseilor
10Iisus, de ucenici urmat,
În Dalmanuta a plecat,
Cu o corabie. La ei,
11Veniră niște Farisei,
Care, știindu-i din ‘nainte,
Porniră-o ceartă de cuvinte,
Cerând un semn din cer. Iisus
12A suspinat în Duh și-a spus:
„Un semn, neamul acest voiește,
Dar vă asigur: nu primește!”
13Urcă-n corabie apoi,
Și se întoarse înapoi.
14O pâine-aveau, când au plecat,
Căci ucenicii au uitat,
Alta, să cumpere. Iisus
15Le-a dat în grijă și le-a spus:
„Neîncetat, atenți să fiți:
De-un aluat să vă păziți –
De cel al Fariseilor
16Și-al lui Irod!” În gândul lor,
Discipolii au cugetat:
„Vorbește-așa, căci am uitat –
Cu graba să ne îmbarcăm –
De pâine, ca să cumpărăm.”
17El, însă, gândul le-a citit:
„De ce, la pâine, v-ați gândit?” –
I-a întrebat – „Tot nu puteți,
Ceea ce-am spus, să-nțelegeți?
Vă este inima-mpietrită?
18Vederea voastră e slăbită,
Încât chiar dacă ochi aveți,
Cu toate-acestea, nu vedeți?
Urechi aveți, dar n-auziți!
Cum oare, nu vă amintiți
19Când Eu am frânt cele cinci pâini,
Iar voi – cu ale voastre mâini –
Cinci mii de inși, ați săturat?
Coșuri, câte ați ridicat,
Cu firmituri ce-au mai rămas?”
„Doișpe!” – răspunseră-ntr-un glas
20Discipolii. „V-ați amintit,
Când șapte pâini, am împărțit,
Și cum patru mii de bărbați
Au fost, atuncea, săturați?
Știți câte coșuri ați adus,
Cu firmituri?” „Șapte!” – au spus
21Discipolii din nou. „Vedeți?
Și nici acum, nu-nțelegeți?”
Vindecarea unui orb la Betsaida
22Când, la Betsaida, ei s-au dus,
Un orb, în fața lui Iisus,
A fost pe dată-nfățișat.
Însoțitorii L-au rugat
Să îl atingă. Atunci, El,
23Luându-l pe orbul acel,
De mână, a ieșit din sat.
Apoi, pe ochi, i-a pus scuipat
Și-Și lăsă mâna peste el,
Zicând: „Ce vezi?” Orbul acel
24Răspunse: „Acum, văd ceva…
Văd că se mișcă cineva…
Văd niște oameni mergând… dar,
Copaci parcă ar fi, îmi par.”
25Iisus, mâna, pe ochi, i-a pus,
Și să privească țintă-a spus.
Îndată, fu tămăduit,
Și-a văzut totul, deslușit.
26Iisus, acasă, l-a trimis:
„În sat, să nu intri!” – i-a zis –
„Să nu spui ce s-a întâmplat,
La nimeni!” Apoi, l-a lăsat.
Mărturisirea lui Petru
27Iisus, cu-ai Săi, veni să stea,
La Filip, în Cezarea.
Acolo, El i-a întrebat,
Pe ucenici: „Nu ați aflat,
Ce spune lumea, despre Mine?
Știe norodu-acesta, cine
28Sunt Eu?” „Așa zice poporul:
Că ești Ioan Botezătorul,
Iar alții spun că ești Ilie,
Cel care-i așteptat să vie;
Și foarte mulți, din acest loc,
Consideră că ești proroc.”
29„Voi, însă” – a-ntrebat El iar –
„Voi, cine credeți că sunt, dar?”
„Tu ești Fiul lui Dumnezeu!” –
Petru a zis – „Așa cred eu!
Tu ești Hristosul, negreșit!”
30Atunci, Iisus le-a poruncit,
Să nu mai spună nimănui,
Că El e Fiul Domnului.
Iisus vestește patimile și moartea Sa
31De-atunci, Iisus a început
Ca să le facă cunoscut,
Care e viitorul Lui:
Le-a spus că Fiul omului,
Mult are ca să pătimească
Și că au să-L tăgăduiască
Bătrânii, preoții cei mari –
Cu toți vestiții cărturari –
Și omorât are să fie,
Dar, în trei zile, o să-nvie.
32Iisus, pe față, le-a vorbit,
Când aste lucruri le-a vestit,
Iar Petru-ndată L-a luat,
Deoparte, unde L-a mustrat.
33El, pe discipoli, i-a privit
Și-apoi, lui Petru, i-a vorbit:
„Satano! Înapoia Mea!
Căci gândurile acestea
Nu sunt spre lucrul Domnului,
Ci-s către lucrul omului!”
34Apoi, El, ucenicilor
Și, de asemeni, tuturor
Celor prezenți, le-a spus: „De vrea
Oricine, ca pe urma Mea,
Să meargă, renunțe la Sine,
Să își ia crucea, și pe Mine,
Să Mă urmeze! Pentru că,
Oricine-i cel ce încearcă
35Să-și scape viața, va muri!
Însă acel ce va pieri,
Din a Mea pricină, acel
O s-o câștige, pentru el!
36Care-i folosul omului,
Când toată lumea e a lui,
Dar sufletul și l-a pierdut?
37Sau, oare, ce n-ar fi făcut,
Ca sufletul, să și-l salveze
Și astfel, viața să-și păstreze?
38Rușine, cui îi e, de Mine,
De-al Meu cuvânt, să știe bine,
Că rușina-se-va de el
Și Fiul omului, la fel,
Când, însoțit de sfinții Lui,
Veni-va-n slava Tatălui.”
Selectat acum:
Marcu 8: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
