Marcu 11
11
Intrarea în Ierusalim
1Către Ierusalim, mergea
Iisus. Încet, Se-apropia,
De-ale Betaniei hotare –
Lângă Betfaghe – iar în zare,
Lucea piscul impunător
Al Muntelui Măslinilor.
Doi ucenici, El a chemat
2Și-a zis: „Veți merge, imediat,
În satul din ‘naintea noastră.
Iată care-i menirea voastră:
Decum, în sat, o să pășiți,
De-ndată o să și găsiți
Un măgăruș care-i legat.
Pe el, nimeni n-a-ncălecat,
Până acum. Voi îl luați,
Și-apoi, la Mine, vă-nturnați.
3Dacă se va-ntâmpla, cumva,
Și-o să vă-ntrebe cineva,
„Ce faceți?”, spre a lui știință,
Veți spune: „Are trebuință
Domnul, de el, dar – mai apoi –
Îl va trimite înapoi.”
4Cei doi, îndată, au pornit,
Iar măgărușul l-au găsit,
La un sătean, în bătătură,
Lângă o ușă-n cotitură,
Chiar lângă drum. L-au dezlegat,
Iar când să plece, i-a-ntrebat
5Unul din cei care ședeau
Acolo, și la ei priveau:
„Ce faceți? De ce-l dezlegați?
De ce voiți să îl luați?”
6Ei au răspuns cum li s-a zis,
Iar omu-acela le-a permis
Ca să îl ia. Apoi, l-au dus,
7În fața Domnului Iisus
Și, hainele, și-au așezat,
Pe el. Iisus l-a-ncălecat,
8Pornind la drum. Mulți au făcut,
Din a lor straie, așternut,
În fața Lui. Alții tăiau
Ramuri, din câmp, și-mpodobeau
Drumul Învățătorului.
9Cei ce mergeau ‘naintea Lui –
Precum și cei care-L urmau –
De bucurie plini, strigau:
„Osana! Binecuvântat
E Cel ce ni S-a arătat,
Care-n Numele Domnului,
Sosește-acum! Osana Lui!
10Să fie binecuvântată
Împărăția ce se-arată!
A lui David împărăție,
Azi, binecuvântată, fie!
Osana-n ‘naltul cerului!
Osana! Slavă Domnului!”
11Ierusalimul L-a primit,
În prag de seară, primenit –
De arșița dogoritoare –
Prin dulce-a vântului, suflare.
Iisus, în Templu, a intrat
Și, din priviri, a cercetat
Tot ce acolo se găsea;
Dar întunericul creștea
Și-atuncea, cu cei doisprezece,
Iisus a hotărât să plece
Către Betania și-apoi,
În zori, să vină înapoi.
Smochinul blestemat
12Când, din Betania-au pornit,
În zori, Iisus a flămânzit.
13El, de departe, a văzut,
Un mic smochin ce a crescut
Chiar lângă firul drumului.
A căutat, în frunza lui,
Gândind, vreo roadă, să găsească,
Și foamea, să Își potolească.
Însă, nimic nu a găsit,
Căci n-a fost timpul de rodit.
14Atunci, cuvântul, a luat
Și, pe smochin, l-a blestemat:
„Acum, în veacul care vine,
Și-n vecii vecilor, din tine –
Din rod, din ale tale fructe –
Nimeni să nu se mai înfrupte!”
Toți ucenici-au auzit
Blestemul ce a fost rostit.
15Când la Ierusalim sosiră,
Ei, către Templu, se grăbiră.
Iisus, în Templu, a intrat
Și, mânios, i-a alungat
Pe cei care negoț făceau;
S-a dus la cei ce bani schimbau,
Și mesele le-a răvășit;
Apoi, privirea, Și-a oprit,
Pe cei ce vindeau porumbei.
Furios, S-a îndreptat spre ei,
Și-ale lor bănci, le-a răsturnat.
16Pe nimenea n-a mai lăsat,
Cu vase-n Templu. La sfârșit,
Celor prezenți, El le-a vorbit:
17„Nu știți ce, în Scripturi, se spune?
„O casă, pentru rugăciune,
E casa Mea – e un loc sfânt,
Al tuturor, de pe pământ.
Dar voi sunteți aceia cari,
O peșteră, pentru tâlhari,
Din ea, acuma, ați făcut!”
18Aceste vorbe n-au plăcut
Preoților cei mai de seamă,
Și nici vorbirea, fără teamă,
A lui Iisus, nu le-a priit;
De-aceea, ei s-au sfătuit,
Cu cărturarii, și-ncercau
Să-L prindă, însă, se temeau
De furia norodului,
Vrăjit de-nvățătura Lui.
19Când înserarea se-așternea,
Iisus, cetatea, părăsea.
Puterea credinței
20În zori, când iarăși au trecut
Înspre cetate, au văzut –
Discipolii – cum s-a uscat
Smochinul, ce-a fost blestemat,
C-o zi în urmă, de Iisus.
21Petru și-a amintit și-a spus:
„Învățătorule, privește
Acel smochin mic, care crește
Acolo! Ieri, l-ai blestemat,
Iar azi – sărmanul – s-a uscat!”
22Iisus le-a zis atunci: „Mereu,
S-aveți credință-n Dumnezeu!
23Când cineva e ne-ndoit
În al său crez, și-a poruncit,
Chiar muntelui – plin de credință –
„În mare, fugi!”, cu neputință
Este de-a nu fi ascultat! –
Crezând, chiar muntele-i mutat.
De-n inimă nu s-a-ndoit,
A căpătat lucrul dorit.
24Vă spun, că lucrul ce-l cereți –
Când vă rugați – să și credeți
Că, deja, l-ați și căpătat,
Căci astfel, el vă va fi dat.
25Când în picioare vă rugați,
Întotdeauna să iertați
Pe cei ce v-au greșit. Astfel,
Cu voi, va proceda la fel,
Și Tatăl vostru Cel Ceresc,
Iertând pe cei care-I greșesc.
26Dar dacă voi nu veți ierta,
Pe alții, nu veți căpăta
Iertare, de la al vost’ Tată –
N-o s-o obțineți, niciodată.”
Puterea lui Iisus
27Iisus, în Templu, a intrat.
Îndată, fost-a asaltat,
De mulți bătrâni și cărturari
Și-apoi de preoții cei mari.
28S-au strâns, în jurul lui Iisus,
Și-o întrebare, ei I-au pus:
„Cu ce putere-ai săvârșit
Totul? De unde ai primit,
Acea putere? Să ne spui!”
29Iisus a zis, la rândul Lui:
„Vă pun, și Eu, o întrebare,
Iar dacă o să fiți în stare
Să-Mi dați răspuns, atunci și Eu,
Am să răspund, la rândul Meu.
30Deci, iată ce am să vă cer:
Botezul lui Ioan, din cer,
Sau de la oameni, a venit?”
31Ei, între ei, au șușotit:
„Dacă, „din cer”, Îi vom răspunde,
Va zice: „De-ați știut de unde
E el, de ce nu l-ați crezut?”
32Acum, cu toții am văzut
Că gloata l-a crezut proroc,
Pe-acel Ioan. Deci, nu e loc
Să spunem, că botezul lui
Vine din partea omului.
33Mai bine – ca să nu greșim –
Îi vom răspunde că „nu știm!”
„Nu știți? Atunci, la rândul Meu” –
Zise Iisus – „nu spun nici Eu,
Cu ce putere am făcut
Toate pe câte le-ați văzut!”
Selectat acum:
Marcu 11: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
