Isaia 65
65
Răsplătirile Domnului
1„Gata ca să răspund eram
Și să M-arăt, Mă pregăteam,
Celor cari nu M-au întrebat
Și care nu M-au căutat.
„Iată-Mă! Iată-Mă!” – spuneam,
Mergând ‘naintea unui neam
Cari nu știa cine sunt Eu
Și nu chema Numele Meu.
2Mâinile Mele, răbdător,
Mi le-am întins spre un popor
Cari răzvrătit s-a arătat
Și pe căi rele a umblat,
Purtat de gândurile lui,
Fără de frica Domnului!
3Spre un popor care-Mi stârnește
Mânie, căci el dăruiește
Jertfe-n grădini și-apoi se duce,
Tămâie, pentru a aduce,
Ca să o ardă ăst popor,
Pe-acoperișul caselor.
4Spre un popor cari se vădește
Că în morminte locuiește
Și cari în peșteri se-aciuiează
Atuncea când se înserează,
Având în strachină bucate
Cari știut e că-s necurate
Și care, carnea de porc încă,
E dovedit că o mănâncă,
5Dar totuși, îndrăznește-apoi,
Să zică: „Dă-te înapoi
Și nu te-apropia, căci sânt –
După cum vezi – un popor sfânt!”…
Aceste lucruri sunt un fum
În ale Mele nări, acum.
Sunt precum focul întețit
Și arde-apoi, necontenit!
6Iată ce-am hotărât, în Mine:
„Găsesc cu cale, că e bine
Ca să nu tac. Mă repezesc
Asupră-le și-i pedepsesc.
7Pentru nelegiuirea care
A săvârșit-o fiecare,
Pentru ceea ce-au făptuit
Ai voști’ părinți, când au trăit –
Care pe munți-nalți s-au dus,
Unde tămâie au adus
Și care M-au batjocorit
Pe înălțimi, necontenit –
O să le fie măsurată
O plată binemeritată,
Pentru tot ceea ce-au făcut
În vremea care a trecut.”
8„Domnul, în acest fel, vorbește:
„Atunci când zeamă se găsește
Într-un ciorchine și se zice:
„Nu-l nimici! Să nu se strice,
Căci precum vede fiecare,
În el e-o binecuvântare”,
La fel voi face pentru cei
Cari se vădesc drept robi ai Mei,
Pentru că Eu, mult, îi iubesc
Și nu vreau, tot, să nimicesc.
9Căci o sămânță, Eu socot,
Apoi, din Israel să scot.
Din Iuda, un moștenitor
Voi scoate și stăpânitor
Am să-l așez, în munții Mei.
În țară am să-i pun pe cei
Care-Mi sunt robi, căci i-am ales
Și dintre neamuri i-am cules.
10Saronul o să fie dat,
Loc pentru oi, de pășunat.
Voi face ca valea Acor
Culcuș să fie-al boilor.
Le dau pentru poporul Meu
Care Mă caută, mereu.
11Pe voi – cei care Îl lăsați
Pe Domnul vostru sau uitați
De Numele Cel Sfânt al Meu
Și-o masă-ntindeți, tot mereu,
Norocului#65:11 În text, Norocul se vădește,Precum că „Gad”, se mai numește;, iar Sorți#65:11 Iar pentru Soartă-i potrivitȘi Meni, de-a fi folosit.-n dar,
Spre cinste-i umpleți un pahar –
12Vă voi sorti ca să pieriți,
Fiind de sabie loviți
Și în genunchi aveți să stați
Atunci când fi-veți judecați,
Căci Eu sunt Cel cari am chemat,
Însă voi nu M-ați ascultat.
Eu sunt Cel care v-a vorbit,
Dar să răspundeți n-ați voit,
Făcând ce-i rău în fața Mea
Și alegând ce nu-Mi plăcea.”
13De-aceea, Domnul Dumnezeu
Vorbit-a-n acest fel: „Mereu,
Ai Mei robi – iată – sunt hrăniți,
Dar voi aveți să flămânziți.
În timp ce robii Mei vor bea,
Parte de sete veți avea.
Când ei avea-vor bucurie,
Vouă rușine-o să vă fie.
14„Ai Mei robi – iată – vor cânta,
Căci inima le va sălta
De veselie și plăcere,
Iar voi striga-veți, de durere.
În suflete, o s-o simțiți
Și veți boci, adânc mâhniți,
În duhurile voastre-apoi.
15Vă veți lăsa numele – voi –
Ca un blestem, pentru acei
Cari se vădesc aleși ai Mei,
Și-anume: „Vă va omorî
Domnul, când Se va pogorî”,
Iar robilor Săi, de pe lume,
El le va dărui alt nume.
16Acela care va căta
Și se va binecuvânta
În țară, trebuie să știe
Precum că el are să fie,
În Domnul, binecuvântat;
Iar cel ce se va fi jurat
În țară, trebuie să știe
Cum că jurat are să fie
Pe Domnul adevărului;
Toate ale poporului
Vechi suferințe îndurate,
În acel timp, vor fi uitate
Și nu am să le mai privesc.”
17„Iată că Eu am să zidesc
Și ceruri noi și-un nou pământ.
Astfel, de toate câte sânt
Astăzi pe lume, nimenea,
Aminte, nu va mai putea
Ca să-și aducă mai apoi.
18Ci bucuroși o să fiți voi,
Căci parte doar de veselie,
O să aveți, pe veșnicie,
Când veți vedea tot ce voi face.
Ierusalimu-l voi preface
În nesfârșită veselie
Și-al său popor, în bucurie.
19Eu Însumi, voi veni la voi
Și la Ierusalim apoi,
Am să Mă veselesc, mereu,
Alături de poporul Meu.
N-au să se-audă plânsete,
Acolo, și nici țipete.
20În el, n-au să se mai găsească
Copii, puțin să viețuiască.
Bătrâni nu se vor fi găsit
Cari anii să nu-și fi-mplinit.
Acela care, bunăoară,
La ani o sută o să moară,
Tânăr va fi – neîndoios –
Și-i blestemat ca păcătos.
21Poporul case-o să zidească,
În care o să locuiască.
Vii va sădi acest popor
Și va mânca roadele lor.
22Nu vor zidi casele-acele,
Ca să stea alți-apoi, în ele.
Nici vii nu au ca să sădească
Și alții să le folosească,
Pentru că-ntregul Meu popor,
Asemenea copacilor
Va viețui și bucuros
Are a fi, neîndoios,
De lucrul care a știut,
Cu mâna lui, să-l fi făcut.
23Degeaba n-au să mai muncească
Și nu au să mai zămislească
Copii, pe care-apoi, în țară,
Să-i vadă cum au să le piară,
Ci o sămânță vor fi – iată –
De Domnul binecuvântată
Și împreună vor putea,
Cu ai lor fii, de a ședea.
24Le voi răspunde, de îndat’,
‘Nainte de-a Mă fi chemat
Și-am să-i ascult, necontenit,
‘Nainte de a fi sfârșit
Ceea ce vrut-au să Îmi spună!
25Lupul și mielul, împreună,
Vor paște iarba câmpului.
Leul, asemeni boului,
O să mănânce paie, până
Va fi sătul. Numai țărână,
În vremea ‘ceea – veți vedea –
Drept hrană, șerpii vor avea.
Atunci va fi un timp de pace,
Căci nici un rău nu se va face
Și nu va fi vreo vătămare
Pe muntele Meu sfânt și mare.
Așa va fi, căci – negreșit –
Domnul e Cel care-a vorbit.”
Selectat acum:
Isaia 65: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca