Isaia 64
64
1„O, dacă Tu ai încerca,
Cerul întreg a-l despica
Și de Te-ai pogorî la noi,
Toți munții s-ar topi apoi,
În fața Ta, ca de un foc
2Ce-aprinde vreascuri și pe loc
Face căldura ca să crească
Și apa ca să clocotească!
Atunci, dușmanii Tăi, din lume,
Au să cunoască al Tău Nume,
Iar neamurile-nspăimântate,
Atunci, vor fi cutremurate!
3Când ai făcut minuni la cari
Nu ne-așteptam, munții cei mari,
În fața Ta, s-au zguduit,
Căci Tu, din ceruri, ai venit.
4Minunile ce le-ai făcut,
Nicicând nu s-au mai fost văzut.
De ele, nu a auzit
Nimeni să se fi povestit,
Căci în afara Ta, vreodată,
N-a fost vreun dumnezeu să poată
A face lucruri de-acest fel,
Pentru cei cari se-ncred în el,
Așa precum Tu ai făcut,
Pentru cei care Te-au crezut.
5Tu ieși ‘naintea celor care
Îndeplinesc, fără-ncetare,
Dreptatea, urmărind – mereu –
Doar căile lui Dumnezeu
Și-și amintesc, neîncetat,
De Tine. Dar Te-ai mâniat,
Pentru că am păcătuit.
Vom suferi, necontenit?
Sau, poate, milă o să ai
Și mântuire-o să ne dai?
6Toți am ajuns niște spurcați.
Suntem cu toții, necurați.
Despre-ale noastre fapte bune,
Ajuns-am ca să putem spune
Că sunt precum un strai mânjit.
Ca frunzele ne-am ofilit
Și de nelegiuiri apoi,
Ca și de vânt duși suntem noi.
7Nu este nimeni cari se teme
De Tine, Numele să-Ți cheme.
Nimeni nu e să se trezească,
De Tine să se alipească.
De-aceea, Ți-ai ascuns apoi,
Fața și nu mai știi de noi,
Încât ne lași ca să pierim
În răul ce îl săvârșim.”
8Cu toate-acestea Doamne – iată –
Tu ești Cel care ne e Tată.
Tu ești olar, noi suntem lut,
Iar Tu ești Cel ce ne-a făcut.
Suntem cu toți, a Ta lucrare.
9Deci, nu Te mânia prea tare
Și nu-Ți aduce, ne-ncetat,
Aminte, de al nost’ păcat!
Privește Doamne-ndurător,
Căci noi suntem al Tău popor.
10Doamne, te rog, să iei aminte,
Căci ale Tale cetăți sfinte
Ajuns-au de a fi pustii.
Sionul e pustiu, să știi.
Ierusalimul e la fel,
Căci pustiit este și el!
11Slăvita noastră Casă sfântă,
În care laudă Îți cântă
Ai noști’ părinți, acuma, pradă
Ajuns-a focului să-i cadă,
Iar tot ceea ce-am prețuit
Mai mult, mereu e pustiit.
12După prăpădu-acesta mare,
Te vei opri Tu, Doamne, oare?
Are să tacă gura Ta
Și, mult, nu Te vei întrista?”
Selectat acum:
Isaia 64: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca