Isaia 63
63
O zi de răzbunare
1„Dar Cine e Acesta, care,
În haine roșii, lucitoare –
Dinspre Edom și Boțra – vine,
Plin de putere, către tine?”
„Eu sunt Cel care a vorbit,
Sunt Cel care-a făgăduit
Că va aduce mântuirea!
La Mine este izbăvirea!”
2„De ce-Ți sunt, roșii, straiele?
De ce Îți sunt veșmintele,
Asemeni celui ce-a intrat
În teasc și struguri a călcat?
3„Eu am călcat în teasc, vezi bine,
Și nici un om n-a fost cu Mine.
Pe toți, în teasc, Eu i-am călcat,
Căci eram tare mâniat,
Iar al lor sânge a țâșnit
Și hainele Mi le-a mânjit.
4Căci a venit ziua cea mare.
Era o zi de răzbunare
Și-un an anume pentru cei
Cari sunt răscumpărați ai Mei.
5Jur împrejurul Meu priveam:
Singur am fost și Mă-ngrozeam,
Căci nimenea nu s-a găsit
Care să Mă fi sprijinit.
Doar brațul Meu, cutezător,
Mi-a fost singurul ajutor
Și-a Mea urgie s-a vădit
Singura ce M-a sprijinit!
6Călcat-am astfel, în picioare,
Plin de mânie-atunci, popoare.
Mânia Mea le-a îmbătat
Și al lor sânge l-am vărsat.”
Rugăciunea poporului
7„Toată-ndurarea Domnului
Și-asemenea faptele Lui –
Ce-au fost făcute pentru noi,
Eu am să le vestesc apoi.
Voi spune ce bun a fost El
Cu casele lui Israel,
Căci arătat-a îndurare
Și dragoste nespus de mare.
8Domnul a zis: „Tot neamul lor
Alcătuiește-al Meu popor.
Necredincioși, față de Mine,
Acești copii nu se vor ține!”
Și astfel, El – pentru popor –
A devenit Mântuitor.
9Când în necaz ei s-au găsit,
În ajutor El le-a sărit,
Iar Îngerul care-i aflat
În fața Lui, neîncetat,
Venit-a și i-a mântuit.
Din dragoste, El a venit
Apoi, și i-a răscumpărat,
Căci din vechime i-a purtat.
10Dar ei n-au fost ascultători
Și n-au fost înțelegători,
Ci al Său Duh L-au întristat.
Domnul – atuncea – a luptat
În contră la al Său popor
Și S-a făcut vrăjmaș al lor.
11Poporu-apoi și-a amintit
De zilele-n care-a trăit
Moise, zicând: „Unde-i Cel care
Și-a scos al Său popor din mare,
Și cel care, peste popor,
Fusese pus a fi păstor?
Unde-i Cel care, pe pământ,
Trimis-a Duhul Său Cel Sfânt
Din cer, peste al său popor,
Să șeadă în mijlocul lor?
12Unde-i Cel care îl veghea
Pe Moise și-l povățuia
Cu al Său braț tare, slăvit,
Cu care ape-a despărțit
În fața lor și-astfel, în lume,
Să-Și poată face-un veșnic Nume?
13Unde-i Cel ce-i călăuzea
Prin valuri și îi conducea,
Ca pe un cal, pe-un drum ales,
Fără de pietre, pe un șes?”
14„Ca fiara care, bunăoară,
Către vâlcele se pogoară,
Așa și Duhul Domnului
La tihnă-a dus poporul Lui.
În acest fel, Tu – negreșit –
Poporul Ți-ai povățuit
Și-un Nume-atuncea ai putut,
De slavă, să Îți fi făcut!”
15Din cerul Tău, Tu să privești
Către pământ, ca să zărești
Al Tău locaș sfânt și slăvit.
Dar unde s-o fi risipit
Râvna care cu Tine sta
Și-asemenea puterea Ta?
Al inimii Tale fior,
Cu șirul îndurărilor
Nenumărate, de la Tine,
Nu se arată, pentru mine.
16Însă cu toate-acestea, iată,
Tu Doamne ești al nostru Tată.
Căci Avraam nu ne-a știut,
Israel nu ne-a cunoscut.
Tu Doamne, numai, Te vădești
Precum că al nost’ Tată ești,
Căci Tu ești Cel care ne știe
Din veșnicie-n veșnicie.
Știut ești, de către popor,
Fiind „Al nost’ Mântuitor”.
17De ce ne lași să rătăcim?
De ce ne lași să părăsim
Căile Tale și găsești
Ca inima să ne-o-mpietrești,
Făcându-ne – de bună seamă –
De Tine să nu avem teamă?
Doamne, Te-ntoarce înapoi,
Doar din iubire pentru noi,
Căci suntem robi ai Tăi – știi bine –
Și moștenire pentru Tine!
18Iată, poporul Tău cel sfânt,
În țară, pe al lui pământ,
Puțină vreme-a stăpânit.
Vrăjmașii, însă, au venit
Și în picioare au călcat
Locașul Tău cel sfânt, ‘nălțat
De către-al Tău popor, în țară.
19Iată că noi ajuns-am iară,
Ca un popor nenorocit,
Pe care nu l-ai cârmuit
Tu, niciodată, peste care
Nu S-a chemat Numele-Ți mare…”
Selectat acum:
Isaia 63: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca