Versete biblice populare din Isaia 65

Partajează

Le voi răspunde, de îndat’, ‘Nainte de-a Mă fi chemat Și-am să-i ascult, necontenit, ‘Nainte de a fi sfârșit Ceea ce vrut-au să Îmi spună!

„Iată că Eu am să zidesc Și ceruri noi și-un nou pământ. Astfel, de toate câte sânt Astăzi pe lume, nimenea, Aminte, nu va mai putea Ca să-și aducă mai apoi.

Degeaba n-au să mai muncească Și nu au să mai zămislească Copii, pe care-apoi, în țară, Să-i vadă cum au să le piară, Ci o sămânță vor fi – iată – De Domnul binecuvântată Și împreună vor putea, Cu ai lor fii, de a ședea.

Nu vor zidi casele-acele, Ca să stea alți-apoi, în ele. Nici vii nu au ca să sădească Și alții să le folosească, Pentru că-ntregul Meu popor, Asemenea copacilor Va viețui și bucuros Are a fi, neîndoios, De lucrul care a știut, Cu mâna lui, să-l fi făcut.

În el, n-au să se mai găsească Copii, puțin să viețuiască. Bătrâni nu se vor fi găsit Cari anii să nu-și fi-mplinit. Acela care, bunăoară, La ani o sută o să moară, Tânăr va fi – neîndoios – Și-i blestemat ca păcătos.

Lupul și mielul, împreună, Vor paște iarba câmpului. Leul, asemeni boului, O să mănânce paie, până Va fi sătul. Numai țărână, În vremea ‘ceea – veți vedea – Drept hrană, șerpii vor avea. Atunci va fi un timp de pace, Căci nici un rău nu se va face Și nu va fi vreo vătămare Pe muntele Meu sfânt și mare. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”

Eu Însumi, voi veni la voi Și la Ierusalim apoi, Am să Mă veselesc, mereu, Alături de poporul Meu. N-au să se-audă plânsete, Acolo, și nici țipete.