Isaia 66
66
1„Așa vorbește Dumnezeu:
„Întregul cer este al Meu,
Căci el este, din veșnicie,
Scaunul Meu pentru domnie,
Iar din pământ, Eu Mi-am făcut,
Pentru picioare, așternut!
Ce casă ați putea apoi,
Mie, ca să Îmi faceți voi,
Sau ce puteți să ridicați,
Drept locuință să Îmi dați?
2Iată că tot ce ați văzut,
De către Mine s-a făcut,
Căci toate-au căpătat ființă
Numai după a Mea dorință.
Spre cel ce suferă, voiesc –
În vremea ‘ceea – să privesc
Și spre cel care s-a vădit
Că are sufletul mâhnit
Știind ca de cuvântul Meu
Teamă să aibă, tot mereu.
3Cel cari, un bou, a junghiat –
Drept jertfă – nu a arătat
Că e mai bun decât cel care,
Un om, ca să omoare, are.
Omul care jertfește-un miel,
Va fi asemenea cu cel
Care, un câine, a răpit
Și-n urmă, gâtul i-a sucit.
Apoi, omul acela care
Aduce-un dar pentru mâncare,
E-asemeni celui ce-a vărsat
Sânge de porc. Cel ce-a luat
Tămâie și a ars-o-apoi,
E ca acela dintre voi care
La idoli s-a-nchinat.
Cei care astfel au lucrat,
Mereu și-aleg căile lor
Și în a urâciunilor
Mulțime își găsesc plăcere.
4Tocmai de-aceea, Eu voi cere –
Și-asupra lor Eu am să chem –
Lucruri de care ei se tem
Și-i voi lovi necruțător,
Doar spre nefericirea lor.
Nu au răspuns când i-am chemat;
Când le-am vorbit, n-au ascultat,
Făcând ce-i rău în fața Mea
Și alegând ce nu-Mi plăcea!”
5„Să ascultați Cuvântul Lui,
Voi cari, Cuvântul Domnului
L-ați ascultat, umpluți de teamă,
Și L-ați luat mereu în seamă.
Iată ce zic ai voștri frați,
De care sunteți alungați
Și care vă urăsc mereu,
Din pricina Numelui Meu:
„Domnul să facă – dacă poate –
Ca slava Lui să se arate,
Să vă vedem, când o să vie,
Că plini sunteți de bucurie!”
Dar rușinați se pomenesc
Cei care astfel vă vorbesc!
6Un glas, tare, s-a auzit,
Cari din cetate a ieșit
Și din lăuntrul Templului.
El este glasul Domnului
Cel care, încurând, Se-arată,
Vrăjmașilor, să le dea plată!”
7„‘Nainte ca să fi avut
Dureri de faceri, a născut
Și un fecior a zămislit,
Fără ca să fi suferit.
8Cine a auzit, cumva,
Vreodată, de așa ceva?
Se poate, oare, să apară
Doar într-o zi numai, o țară?
Un neam se naște dintr-odată?
Abia fusese apucată,
De munci, fiica Sionului –
De chinul zămislitului –
Când iată că a și născut
Și de fii, parte a avut!
9„Să-nchid al mamei pântec, oare,
Când chiar Eu sunt Acela care
Le fac să nască?” – a-ntrebat
Domnul. „Când naștere-am lăsat,
În lume, să le fac ăst rău?” –
Întreabă Dumnezeul tău.
10„Hai, bucurați-vă apoi,
Cu-al Meu Ierusalim, și voi
Aceia care arătați
Cum că iubire îi purtați.
Cei ce l-ați plâns, acum veniți
Și bucuria o-mpărțiți
11Cu el, căci peste-al său popor,
Laptele mângâierilor,
Îl voi turna. Vă adulați
La el, căci fi-veți desfătați.
Cu plinătatea slavei lui.”
12Iată cuvântul Domnului:
„Pacea, am s-o îndrept mereu,
Către Ierusalimul Meu,
Precum apele unui râu.
Asemenea unui pârâu
Ce a ieșit din matcă, are
Să vină și slava cea mare
A neamurilor, către el.
De-aceea, în timpul acel,
Cu toții fi-veți alăptați,
Pe brațe duși și dezmierdați,
Căci pe genunchi ei vă vor ține,
Ca astfel să vă fie bine.
13Cum mama-și mângâie, mereu,
Pruncul, am să vă mângâi Eu.
Da, în Ierusalim apoi,
Am să vă mângâi Eu, pe voi!
14Atunci când aste lucruri, toate,
Le veți vedea că-s întâmplate,
În inimă o să simțiți
Că bucurie-o să primiți,
Iar oasele voastre vor prinde
Putere, după cum se-ntinde
Și crește iarba câmpului,
Peste întinderile lui.”
Domnul, față de-ai săi robi, are
Să Își arate brațul tare,
Însă vrăjmașii au să știe
Ce va-nsemna a Lui urgie.
15„Domnul, ca și un foc, apare.
Sunt, un vârtej, ale lui care.
Jeratic, e mânia Lui
Și-n flăcări ale focului
Și-a preschimbat cuvântul care
Fusese spus spre-amenințare.
16Ale Lui judecăți, cu foc,
Domnul le va-mplini, pe loc,
Iar a Lui sabie-i lovește
Pe cei pe care-i pedepsește,
Căci cei uciși de-a Lui mânie,
În mare număr, au să fie.
17Aceia care se sfințesc
Și în grădini se curățesc,
Dar se adună cu cei care
Vor folosi pentru mâncare
Carnea de porc, sau se hrănesc
Cu șoareci, ori se dovedesc
A mânca lucrurile-oprite
Cari urâciune sunt privite,
În vremea ‘ceea au să piară,
Căci nu vor fi lăsați în țară.
Așa va fi, căci – negreșit –
Domnul e Cel care-a vorbit.”
18„Eu pedepsesc faptele lor,
Precum și gândul tuturor.
Dar va veni o vreme-apoi,
În cari, la Mine, strânge-voi
Popoarele, limbile toate
Care sunt pe pământ, aflate.
Ele, la Mine, au să vină,
Să vadă slava Mea, divină.
19Voi pune-n vremurile-acele,
Un semn, să fie între ele.
Pe cei ce vor scăpa apoi,
Din Israel, trimite-i voi
La Tarsis. Se vor îndrepta
Spre Pul apoi, și vor căta
La Lud și la Iavan s-ajungă.
Au să străbată cale lungă,
Până la cei ce mânuiesc
Arcul. În urmă, se pornesc
Către ostroavele aflate
În locurile-ndepărtate,
Care – nicicând – n-au auzit
De Mine să se fi vorbit
Și care nici nu au putut
Ca slava să Mi-o fi văzut.
Ei vor vesti, dea pururea,
Printre popoare, slava Mea
20Și îi vor strânge pe-ai voști’ frați
Cari printre neamuri sunt aflați,
Să îi aducă Domnului,
Precum un dar, în cinstea Lui.
Pe cai, pe dromaderi, pe cară,
Pe tărgi și pe catâri, în țară,
Îi vor aduce-n fața Lui,
La sfântul munte-al Domnului
Și la Ierusalim. Astfel,
Ei au să șeadă lângă El.
Așa va fi, căci – negreșit –
Domnul e Cel care-a vorbit.
Ei au să fie-aduși la fel
Precum fiii lui Israel
Aduc la Casa Domnului, –
Spre slava și spre cinstea Lui –
Daruri ce sunt pentru mâncare.
Acestea sunt, de fiecare,
Cu multă grijă, așezate
Numai în vasele curate.
21Apoi – în urmă – dintre ei,
Îi voi alege pe acei
Pe care o să-i vreau ca Mie,
Leviți și preoți, să Îmi fie.
Așa va fi, căci – negreșit –
Domnul e Cel care-a vorbit.
22Precum pământul nou, apoi,
Cu cerurile cele noi
Ce-am să le fac vor dăinui
În fața Mea, vor viețui
Urmași voști’ și-asemenea
Numele ce le veți avea.
Așa va fi, căci – negreșit –
Domnul e Cel care-a vorbit.
23Când luna nouă va să vie
Și când Sabat are să fie,
Cu toții vor veni la Mine,
În fața Mea să se închine.
Așa va fi, căci – negreșit –
Domnul e Cel care-a vorbit.”
24„Când vor ieși, îi vor vedea
Pe cei cari înaintea Mea
S-au răsculat, cum au pierit.
Viermele ce i-a mistuit
Nu va muri; nici focu-n care
Arde-vor ei, fără-ncetare,
Nu se va stinge niciodată.
O pricină de groază – iată –
Ajunge-vor ei ca să fie,
Pentru orice făptură vie.”
Selectat acum:
Isaia 66: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca