Versete biblice populare din Eclesiastul 1

Partajează

Căci unde-i multă-nțelepciune, Și mult necaz o să se-adune, Iar cel cari multe știe, are Parte și de durere mare.

Tot ce a fost, are să fie Din nou, în vremea ce-o să vie. Tot ceea ce a fost făcut, Iar se va face. Am văzut Cum că nimic nu-i nou sub soare.

În necurmată frământare Sunt lucrurile. Ochiul meu, Chiar dacă le-ar privi mereu, Nu se mai satură privind Și nici urechea auzind.

Văd lipsă de înțelepciune – Totul e doar deșertăciune! E orice lucru, pieritor – Supus deșertăciunilor. M-am întrebat: „Ce folos are Un om, din truda lui, sub soare?”

Și eu, la rându-mi, m-am trudit În acest fel, căci am voit Ca să văd tot ce e sub soare – Tot ce se face – după care, Am judecat cu-nțelepciune Că totul e deșertăciune. Că tot ce este pe pământ E numai goană după vânt, E ceea ce am constatat.

Un neam se trece, altul vine, Pământul însă se va ține, În veșnicie pe picioare.

Nimeni nu-și mai aduce-aminte De tot ce fost-a în trecut, Iar despre ce s-a petrecut Acum – sau despre ce-o să fie – Nicicând n-are să se mai știe, Căci întâmplările din urmă Nu au să lase nici o urmă Pe cerul lumii azuriu, Ființelor de mai târziu.

Inima mea, cu sârguință, A cercetat – atunci – prostia, Înțelepciunea, nebunia. Am înțeles că și-aste sânt, La fel, doar goană după vânt