Psalmii 105

105
1Mulțumiți-I lui Iahve! Invocați numele Lui! Vorbiți printre popoare despre ce a făcut El! 2Cântați-I (lui Iahve); cântați în cinstea Lui! Proclamați toate minunile Lui! 3Lăudați-vă cu sfântul Său nume! Să se veselească inima celor care Îl caută pe Iahve! 4Căutați pe Iahve și beneficiați de (tot) ce poate El să facă! Să căutați mereu fața Lui! 5Amintiți-vă de minunile pe care le-a făcut, de miracole și de deciziile pronunțate cu gura Sa! 6Mă adresez vouă, care sunteți urmași ai sclavului Său numit Avraam, descendenți ai lui Iacov și aleși ai Lui! 7El este Iahve, Dumnezeul nostru; și deciziile Lui sunt puse în aplicare pe tot pământul. 8El Își amintește mereu de legământul Lui, în care sunt porunci aplicabile pentru o mie de generații. 9Acela este legământul pe care l-a ratificat cu Avraam, completat de jurământul Lui făcut lui Isaac 10și reconfirmat lui Iacov printr-o decizie care se aplica poporului Israel; iar el este un legământ cu valabilitate eternă. 11În acel legământ s-a precizat: „Îți voi oferi teritoriul Canaanului ca parte a moștenirii voastre.” 12Atunci erau doar câțiva bărbați – puțini ca număr – și călătoreau prin acea țară. 13Ei mergeau de la un popor la altul și de la un regat la altul. 14Iahve nu a permis niciunui om să îi exploateze și să îi domine; ci s-a pronunțat împotriva regilor din cauza lor(, zicând): 15„Nu vă atingeți de cei pe care i-am uns (ca dedicați Mie); și nu îi victimizați pe profeții Mei!” 16A chemat foametea împotriva țării; și a distrus orice provizie de hrană. 17Trimisese înaintea lor un om: pe Iosif. El a fost (inițial) vândut (acolo) ca sclav. 18I-au strâns picioarele în lanțuri și i-au pus gâtul în(tre) fiare – 19până a venit timpul să se întâmple așa cum spusese El – ca să se confirme Cuvântul lui Iahve care îi făcuse promisiunea. 20Atunci regele a trimis un slujitor să îl dezlege; și conducătorul popoarelor a decis să îl elibereze (pe Iosif). 21L-a desemnat stăpân al familiei lui și conducător al tuturor proprietăților lui – 22ca să îi instruiască așa cum va dori pe prinți și să îi învețe pe cei care aveau abilitatea înțelegerii lucrurilor. 23Atunci, Israel a venit în Egipt. Iacov a locuit ca străin pe teritoriul lui Ham. 24Dumnezeu Și-a înmulțit poporul foarte mult; și i-a făcut superiori în forță față de dușmanii lor. 25Acelora le-a schimbat inima, ca să îi urască poporul și să se comporte nedemn cu slujitorii Săi. 26L-a trimis pe sclavul Său numit Moise și pe Aaron pe care îl alesese. 27Ei au făcut printre dușmani(i poporului Său) semnele Lui; și au fost minuni în țara lui Ham. 28Iahve a trimis întunericul; și s-a făcut beznă. Moise și Aaron nu s-au revoltat împotriva cuvintelor lui Iahve. 29Le-a transformat apa în sânge; și le-a omorât peștii. 30Țara lor a fost invadată de broaște care au ajuns chiar și în camerele palatelor lor. 31Când a vorbit Iahve, au venit roiuri de muște și păduchi pe tot teritoriul lor. 32Le-a transformat ploile în grindină și în flăcări de foc. Ele au căzut peste teritoriul lor. 33Le-a lovit viile și smochinii; și le-a rupt copacii din zona lor. 34Când a vorbit El, au venit roiuri de lăcuste. Acolo au fost lăcuste fără număr. 35Ele le-au devorat toate frunzele plantelor din țară și au afectat toate fructele care crescuseră în pământul lor. 36I-a lovit pe primii născuți din țara lor – chiar pe cei care erau primii reprezentanți ai forței lor (viitoare). 37Iahve i-a scos pe israelieni de acolo cu argint și cu aur; și nu a fost nici măcar unul din triburile Lui care să ezite (să facă ce i s-a cerut). 38Egiptenii s-au bucurat de plecarea lor, pentru că îi afectase foarte mult frica (de ei și de „zeul” lor). 39Iahve a întins un nor ca să îi acopere; și a folosit un foc ca să le lumineze noaptea. 40Au cerut (hrană); iar El i-a săturat, trimițându-le prepelițe și pâine din cer. 41A despicat stânca; și (din ea) a curs apă. Au curs râuri prin zone de deșert. 42S-a întâmplat așa pentru că Și-a amintit de sfânta Lui promisiune, făcută sclavului Său numit Avraam. 43El Și-a eliberat poporul cu bucurie. I-a scos pe cei aleși de El veseli. Ei și-au manifestat satisfacția prin strigăte. 44Le-a dat teritoriile popoarelor; și au moștenit rezultatul muncii lor – 45ca să respecte deciziile Lui și să își trăiască viața conform învățăturilor Lui. Lăudați pe Iahve!

Выбрано:

Psalmii 105: BVA

Выделить

Поделиться

Копировать

None

Хотите, чтобы то, что вы выделили, сохранялось на всех ваших устройствах? Зарегистрируйтесь или авторизуйтесь