YouVersion
Pictograma căutare

Deschiderea drumului către Împărăția lui DumnezeuMostră

Deschiderea drumului către Împărăția lui Dumnezeu

Ziua 7 din 8

BOTEZUL ȘI ISPITIREA LUI ISUS

IDEI DE BAZĂ

• Atât Ioan cât și Isus erau interesați să facă tot ce le poruncea Dumnezeu, fără să țină cont de opinia oamenilor sau de ceea ce ei și-ar fi dorit.

• Dumnezeu nu face nicio derogare de la regulile ÎMPĂRĂȚIEI, nici chiar când este vorba despre Fiul Său.

• Declarația lui Dumnezeu despre Isus la râul Iordan evidențiază identitatea, relația și ascultarea Lui de Dumnezeu.

• Cunoașterea Cuvântului și prezența Duhului Sfânt în viața Lui L-au făcut pe Isus puternic și biruitor în fața încercărilor și ispitelor Diavolului.

• Primii pași pe calea mântuirii: Cunoașterea Cuvântului biblic și umplerea cu Duhul Sfânt! Acestea te vor face biruitor în toate circumstanțele vieții și te vor ajuta să ai parte de ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR !

Acolo, la râul Iordan, a avut loc întâlnirea Sfintei Treimi, dar și „lansarea” lui Isus în lucrarea de mântuire a omenirii, adusă de Dumnezeu, prin Fiul Său. Imediat după ce a fost botezat în apă, Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt, care a venit peste Isus în mod fizic, și a declarat în auzul celor prezenți, confirmând identitatea Sa, relația Sa cu Tatăl și acceptarea Lui de către Tatăl. Astfel, nimeni nu ar fi trebuit să pună la îndoială lucrarea lui ISUS. Fiind zămislit de la Duhul Sfânt, Isus a beneficiat încă de la naștere de călăuzirea și puterea Duhului Sfânt, dar anunțul public făcut de Dumnezeu Tatăl a avut loc la botezul în apă. Botezul Duhului Sfânt nu este primit automat la botezul în apă. Duhul Sfânt vine să locuiască într-un credincios la nașterea din nou, lucrare realizată de fapt de El, însă botezul Duhului Sfânt este o lucrare distinctă de nașterea din nou. Învățăturile propovăduite de Isus cu privire la Împărăția lui Dumnezeu nu vor putea fi înțelese și împlinite în viața de zi cu zi fără a fi născuți din nou, deci transformați, locuiți, călăuziți și conduși de Duhul Sfânt. De fapt, dacă mergi pe mâna unora sau altora în ceea ce privește sufletul tău, ai toate șansele să te trezești în Iad. Necredința, ignoranța și delăsarea ta cu privire la lucrurile spirituale și veșnicie nu vor anula adevărul biblic și nici nu te vor scuza în fața morții. ISUS a cunoscut și a trăit Cuvântul Sfânt și astfel a biruit toate atacurile Diavolului. Urmează-I exemplul în totalitate, studiind și trăind Cuvântul Biblic și vei avea o viață victorioasă, aici pe acest pământ, iar la final, vei ajunge și tu în ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR, împreună cu EL!

Zi 6Zi 8

Despre acest plan

Deschiderea drumului către Împărăția lui Dumnezeu

Dumnezeu ne-a deschis drumul către Împărăția Lui minunată, iar noi suntem datori să răspundem acestui har.

More

Dorim să mulțumim Relație VS. Religie pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: relatievsreligie.com