YouVersion
Pictograma căutare

Deschiderea drumului către Împărăția lui DumnezeuMostră

Deschiderea drumului către Împărăția lui Dumnezeu

Ziua 1 din 8

NAȘTEREA LUI IOAN BOTEZĂTORUL

IDEI DE BAZĂ

• Perspectiva lui Dumnezeu este diferită de perspectiva omului.

• Modul miraculos și de neînțeles în care lucrează Dumnezeu.

• Ascultarea de Dumnezeu este o condiție obligatorie pentru un parteneriat cu EL.

• Logica omenească poate bloca ascultarea de Dumnezeu prin credință.

• Înainte de a păși în parteneriat cu Dumnezeu, fă-ți bine socotelile și ia în calcul prețul care trebuie plătit.

Venirea lui Ioan Botezătorul a fost un pas pregătitor instaurării „ÎMPĂRĂȚIEI LUI DUMNEZEU” pe planeta noastră. Pe tot parcursul derulării evenimentelor, întâlnim unele lucruri sau situații despre care am putea spune că sunt „ciudate” și greu de înțeles cu mintea noastră omenească. Sunt, de altfel, lucruri spirituale, pe care adesea nu le putem înțelege din perspectiva umană a vieții. Pentru a pătrunde perspectiva lui Dumnezeu, este nevoie de credință și de lumină de la Duhul Sfânt, care poate fi primită doar de cei ce se smeresc și se apropie de Dumnezeu, trăind o viață în conformitate cu voia Sa, exprimată în Cuvântul Său. Observăm din textul biblic faptul că Zaharia și Elisabeta, soția sa, erau neprihăniți și trăiau după toate legile Domnului. Astfel, Dumnezeu folosește acești oameni simpli pentru a aduce în lume pe cel care a fost trimis să pregătească poporul pentru venirea lui ISUS CRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Faptul că erau bătrâni, iar pe deasupra, Elisabeta era stearpă, nu L-a oprit pe Dumnezeu să-i folosească tocmai pe ei. Din punct de vedere omenesc, Zaharia și Elisabeta nu aveau nicio șansă să fie aleși pentru o astfel de slujbă. Zaharia a înțeles în cele din urmă că atunci când Dumnezeu te cheamă la o lucrare, nu tu ești cel care pui condițiile, ci Dumnezeu. La rândul ei, Elisabeta a înțeles că venirea miraculoasă a acestui copil era răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile ei, un fel de eliberare a ei de statutul de femeie fără copii. Dumnezeu este gata să lucreze și astăzi cu noi, mult peste așteptările noastre. Sunt însă tot mai puțini cei care sunt gata să iasă din confortul zilnic și să plătească prețul. Adesea acest preț de plătit este curajul de a fi altfel decât majoritatea celor din jur. Acest fapt este uneori motivul lipsei mai multor oameni cu impact mare în lucrarea de mântuire!

Zi 2

Despre acest plan

Deschiderea drumului către Împărăția lui Dumnezeu

Dumnezeu ne-a deschis drumul către Împărăția Lui minunată, iar noi suntem datori să răspundem acestui har.

More

Dorim să mulțumim Relație VS. Religie pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: relatievsreligie.com