Însemnări veterotestamentareMostră

Subordonarea ființei umane în fața lui Dumnezeu: O chemare la pocăință

Iov 11:13 VDC

„Tu îndreaptă-ţi inima spre Dumnezeu, întinde-ţi mâinile spre El.”

În contextul său biblic, acest verset reprezintă recomandarea lui Țofar pentru Iov, și anume pocăința pentru a putea beneficia de mila și îndurarea lui Dumnezeu. Cei trei prieteni ai lui Iov enunță câteva discursuri prin care prezintă afirmații generale despre bunătatea, dreptatea și înțelepciunea lui Dumnezeu, dar totodată îl acuză pe Iov că ar avea un păcat ascuns și acest fapt ar aduce blestemul din partea lui Dumnezeu.

Sunt de părere, însă, că Iov nu ar trebui să fie singurul destinatar al îndemnului lui Țofar, ci că acesta este la fel de aplicabil și pentru noi astăzi. Creștinul secolului XXI trebuie să se pocăiască și să-și îndrepte inima și mâinile înspre Dumnezeu! Aș vrea să vedem în continuare de ce este atât de important actul predării inimii și a mâinilor înaintea lui Dumnezeu.

Inima, în sens fiziologic este organul fizic central, sediul vieții fizice. În Vechiul Testament, cuvântul „inimă” este folosit și în sens psihologic, reprezentând centrul vieții lăuntrice personale a omului. Astfel, putem spune că inima este sursa sau izvorul motivației, sediul sentimentelor și al pasiunilor, centrul proceselor de gândire și izvorul conștiinței. Inima este asociată așadar cu elementele cognitive, afective și volitive ale vieții personale. Cartea Proverbe oferă exemple în acest sens: inima este sediul înțelepciunii (2:10), încrederii (3:5), răutății (6:14), poftei (6:25), durerii (14:13), bucuriei (15:30), mândriei (16:5) ș.a.m.d. Domnul Isus a subliniat importanța unei stări bune a inimii: cei cu inima curată Îl vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5:8), păcatul este comis mai întâi în inimă (Matei 5:28), din inimă ies gândurile și faptele rele (Matei 15:19), iertarea trebuie să vină din inimă (Matei 18:35), oamenii trebuie să-L iubească pe Dumnezeu cu toată inima lor (Matei 22:37), iar Cuvântul lui Dumnezeu este semănat și trebuie să aducă rod în inimă (Luca 8:11-15). Ideea centrală este că atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, inima este locul în care omul este iluminat, curățit și înnoit prin atenția acordată Cuvântului lui Dumnezeu. Vorbim astfel de necesitatea unei înnoiri lăuntrice, a unei nașteri din nou.

Cuvântul „mână” apare de aproximativ o mie opt sute de ori în Biblie. O treime dintre aceste apariții se referă la mână ca o entitate fizică, iar două treimi din aparițiile mâinii sunt metaforice sau figurative. Din punct de vedere fizic, mâna oferă omului posibilitatea de a îndeplini anumite lucrări, de a folosi unelte și de a apuca și de a poseda obiecte. Din punct de vedere figurativ, mâna simbolizează putere și abilitate (Deuteronom 8:17), autoritate, control sau posesiune (Judecători 4:24), proeminență și poziție privilegiată (mâna dreaptă – 1 Împărați 2:19), dar și consacrare și desemnare (Fapte 13:1-3).

În concluzie, putem afirma că inima și mâinile sunt două părți esențiale ale vieții omenești. Acestea fac referire nu doar la anumite părți ale trupului uman, ci și la voință și acțiune care sunt de asemenea extrem de importante și pentru viața spirituală. De aceea, aș vrea să-I predăm în totalitate lui Dumnezeu inima și mâinile noastre și să-L rugăm pe El să ne ajute să le folosim cu înțelepciune, aducând prin intermediul lor slavă și cinste Celui Atotputernic.

Rugăciune:

Doamne Atotputernic, venim înaintea Ta cu inimile noastre deschise, cerându-Ți să ne ajuți să ne îndreptăm gândurile și intențiile către Tine. Te rugăm să ne cureți inimile, astfel încât să fie pline de înțelepciune, compasiune și dorința de a Te sluji. Îți oferim mâinile noastre, Doamne, și ne angajăm să le folosim în slujba Ta, pentru a împlini voința Ta în viețile și în comunitățile noastre. Fă-ne instrumente ale păcii și ale iubirii Tale, iar prin noi, adu slavă Numelui Tău. Amin.

În fotografie: Laurent de la Hyre, Iov primește înapoi toate bogățiile sale (1648)