Limitele personale: primii pașiMostră

Bun înăuntru, rău afară

Limitele ne ajută să distingem proprietatea noastră, astfel încât să putem avea grijă de ea. Ele ne ajută să ne păzim inima „cu toată atenția” (Prov. 4:23 NTR). Trebuie să păstrăm lucrurile care ne vor hrăni în interiorul limitelor noastre și să ținem afară lucrurile care ne vor face rău. Pe scurt, limitele ne ajută să păstrăm binele înăuntru și răul afară. Ei păzesc comorile noastre (Mat. 6:19-20) pentru ca oamenii să nu le fure. Ele păstrează perlele înăuntru și porcii afară (Mat. 7:6).

Uneori avem răul în interior și binele în exterior. În aceste cazuri, trebuie să fim capabili să ne deschidem limitele pentru a lăsa binele să intre și răul să iasă. Cu alte cuvinte, limitele noastre trebuie să aibă porți în ele. De exemplu, dacă descopăr că am o durere sau un păcat în interior, trebuie să mă deschid și să comunic acest lucru lui Dumnezeu și altora, astfel încât să pot fi vindecat. Mărturisirea durerii și a păcatului mă ajută să le „scot din mine”, astfel încât să nu continue să mă otrăvească pe interior (1 Ioan 1:9; Iacov 5:16; Marcu 7:21-23).

Iar atunci când binele este în exterior, trebuie să ne deschidem porțile și să îl „lăsăm să intre”. Isus vorbește despre acest fenomen în „primirea” lui și a adevărului său (Apocalipsa 3:20; Ioan 1:12). Alți oameni au lucruri bune să ne ofere, iar noi trebuie să ne „deschidem larg inimile” pentru ei (2 Cor. 6:11-13). Adesea ne vom închide limitele față de lucrurile bune de la alții, rămânând într-o stare de privare.

Pe scurt, limitele nu sunt ziduri. Biblia nu spune că trebuie să fim „izolați” de ceilalți; de fapt, ea spune că trebuie să fim „una” cu ei (Ioan 17:11). Trebuie să fim în comunitate cu ei. Dar în fiecare comunitate, toți membrii au propriul lor spațiu și propriul lor patrimoniu. Important este ca limitele proprietății să fie suficient de permeabile pentru a permite trecerea și suficient de puternice pentru a ține departe pericolul.

Adesea, atunci când oamenii sunt abuzați în timp ce cresc, ei inversează funcția limitelor și păstrează răul înăuntru și binele afară. Când a crescut, Maria a suferit abuzuri din partea tatălui ei. Nu a fost încurajată să dezvolte limite bune. Ca urmare, se închidea în sine, ținându-și durerea în interior; nu se deschidea pentru a-și exprima durerea și a o scoate din suflet. De asemenea, nu se deschidea pentru a lăsa să intre sprijin din exterior pentru a o vindeca. În plus, le permitea în permanență celorlalți să „arunce” mai multă durere în sufletul ei. Prin urmare, atunci când a venit să ceară ajutor, purta o mulțime de durere, era încă abuzată și era „izolată” de sprijinul din exterior.

Trebuia să inverseze modul în care funcționau limitele ei. Avea nevoie de garduri suficient de puternice pentru a ține răul afară și de porți în acele bariere pentru a lăsa să iasă răul care se afla deja în sufletul ei și pentru a permite să intre binele de care avea nevoie cu disperare.