Limitele personale: primii pașiMostră

Suntem responsabili „față de” și „pentru”

Suntem responsabili față de alții și pentru noi înșine. „Purtați-vă poverile unii altora” spune Galateni 6:2, „și veți împlini astfel legea lui Cristos.” (NTR) Acest verset arată responsabilitatea noastră unii față de alții.

De multe ori, ceilalți au „poveri” care sunt prea mari pentru a fi purtate. Ei nu au suficientă putere, resurse sau cunoștințe pentru a duce povara și au nevoie de ajutor. Renunțând la noi înșine pentru a face pentru alții ceea ce ei nu pot face pentru ei înșiși este să arate dragostea sacrificială a lui Cristos. Aceasta este ceea ce a făcut Cristos pentru noi. El a făcut ceea ce noi nu puteam face pentru noi înșine; ne-a salvat. Aceasta înseamnă să fii responsabil „față de”.

Pe de altă parte, Galateni 6:5 spune că „fiecare își va purta propria povară.” Fiecare are responsabilități pe care numai el sau ea le poate purta. Aceste lucruri sunt „sarcina” noastră particulară pentru care trebuie să ne asumăm responsabilitatea zilnică și pe care trebuie să o rezolvăm. Nimeni nu poate face anumite lucruri pentru noi. Trebuie să ne asumăm anumite aspecte ale vieții care sunt „sarcina” noastră.

Cuvintele grecești pentru povară și sarcină ne oferă o perspectivă asupra semnificației acestor texte. Cuvântul grecesc pentru povară înseamnă „greutăți excesive” sau sarcini care sunt atât de grele încât ne împovărează. Aceste poveri sunt precum bolovanii. Ele ne pot zdrobi. Nu ar trebui să ne așteptăm să cărăm singuri un bolovan! Ne-ar rupe spatele. Avem nevoie de ajutor cu bolovanii, acele momente de criză și tragedie din viața noastră.

În schimb, cuvântul grecesc pentru sarcină înseamnă „încărcătură” sau „povara muncii zilnice”. Acest cuvânt descrie lucrurile de zi cu zi pe care trebuie să le facem cu toții. Aceste încărcături sunt ca niște rucsacuri. Rucsacurile sunt posibil de cărat. Se așteaptă de la noi să le cărăm pe ale noastre. Suntem așteptați să ne ocupăm de propriile sentimente, atitudini și comportamente, precum și de responsabilitățile pe care Dumnezeu le-a dat fiecăruia dintre noi, chiar dacă este nevoie de efort.

Problemele apar atunci când oamenii se comportă ca și cum „bolovanii” lor ar fi sarcini zilnice și refuză ajutorul, sau ca și cum „sarcinile zilnice” ar fi bolovani pe care nu ar trebui să îi care. Rezultatele acestor două situații sunt fie durerea perpetuă, fie iresponsabilitatea.

Pentru a nu rămâne în suferință sau pentru a nu deveni iresponsabili, este foarte important să determinăm ce înseamnă „eu”, unde este limita mea de responsabilitate și unde începe a altcuiva.