Instalează aplicațiaMai mult decât un simplu tâmplarMostră
Evanghelia: realitate sau legendă?
Noul Testament reprezintă principala sursă istorică de informații despre Isus. Din acest motiv, în ultimele două secole, mulți critici au atacat fiabilitatea documentelor biblice. Se pare că există un baraj constant de acuzații care nu au nicio bază istorică sau care au fost deja dovedite ca fiind invalide prin descoperirile și cercetările arheologice.
De exemplu, criticul german Ferdinand Christian Baur (1792-1860) a presupus că majoritatea scripturilor Noului Testament nu au fost scrise până la sfârșitul secolului al II-lea d.Hr. Până în secolul al XX-lea, însă, au apărut descoperiri arheologice suplimentare. William F. Albright, care a fost cel mai important arheolog biblic din lume, scrie:
„Putem spune deja cu emfază că nu mai există nicio bază solidă pentru datarea vreunei cărți din Noul Testament după anul 80 d.Hr., cu două generații întregi înainte de datarea între anii 130 și 150, dată de criticii mai radicali ai Noului Testament de astăzi."*1
Una dintre principalele acuzații aduse conceptului de dezvoltare a tradiției orale al criticilor este că perioada dintre evenimentele din Noul Testament și înregistrarea lor nu este suficient de lungă pentru a permite alterările care să ducă de la realitate spre legendă pe care acești critici le susțin. Simon Kistemaker, profesor emerit noutestamentar la Reformed Theological Seminary, scrie: „În mod normal, acumularea folclorului în rândul oamenilor cu o cultură primitivă durează mai multe generații; este un proces gradual întins pe secole de timp.”*2
A. H. McNeile, fost Regius Professor of Divinity la Universitatea din Dublin, subliniază, de asemenea, că detractorii nu se ocupă de tradiția cuvintelor lui Isus atât de îndeaproape pe cât ar trebui. În cultura evreiască era important ca vorbele reale ale unui învățător să fie păstrate cu grijă și transmise mai departe. De exemplu, 1 Corinteni 7:10, 12 și 25 arată existența unei tradiții autentice și păstrarea atentă a acestora. Era obiceiul ca un elev evreu să memoreze învățăturile unui rabin. Un elev bun era precum „o cisternă tencuită care nu pierde nici o picătură” (Mishna, Aboth, ii, 8).
Prin urmare, după cum scrie Jeffery L. Sheler, scriitor de religie pentru US News & World Report, „Biblia și sursele sale rămân ferm ancorate în istorie”3.
1. William F. Albright, Recent Discoveries in Bible Lands (New York: Funk and Wagnalls, 1955), 136.
2. Simon Kistemaker, The Gospels in Current Study (Grand Rapids, MI: Baker, 1972), 48–49.
3. Jeffery L. Sheler, Is the Bible True? (New York: HarperCollins, 1999), 41.
Noul Testament reprezintă principala sursă istorică de informații despre Isus. Din acest motiv, în ultimele două secole, mulți critici au atacat fiabilitatea documentelor biblice. Se pare că există un baraj constant de acuzații care nu au nicio bază istorică sau care au fost deja dovedite ca fiind invalide prin descoperirile și cercetările arheologice.
De exemplu, criticul german Ferdinand Christian Baur (1792-1860) a presupus că majoritatea scripturilor Noului Testament nu au fost scrise până la sfârșitul secolului al II-lea d.Hr. Până în secolul al XX-lea, însă, au apărut descoperiri arheologice suplimentare. William F. Albright, care a fost cel mai important arheolog biblic din lume, scrie:
„Putem spune deja cu emfază că nu mai există nicio bază solidă pentru datarea vreunei cărți din Noul Testament după anul 80 d.Hr., cu două generații întregi înainte de datarea între anii 130 și 150, dată de criticii mai radicali ai Noului Testament de astăzi."*1
Una dintre principalele acuzații aduse conceptului de dezvoltare a tradiției orale al criticilor este că perioada dintre evenimentele din Noul Testament și înregistrarea lor nu este suficient de lungă pentru a permite alterările care să ducă de la realitate spre legendă pe care acești critici le susțin. Simon Kistemaker, profesor emerit noutestamentar la Reformed Theological Seminary, scrie: „În mod normal, acumularea folclorului în rândul oamenilor cu o cultură primitivă durează mai multe generații; este un proces gradual întins pe secole de timp.”*2
A. H. McNeile, fost Regius Professor of Divinity la Universitatea din Dublin, subliniază, de asemenea, că detractorii nu se ocupă de tradiția cuvintelor lui Isus atât de îndeaproape pe cât ar trebui. În cultura evreiască era important ca vorbele reale ale unui învățător să fie păstrate cu grijă și transmise mai departe. De exemplu, 1 Corinteni 7:10, 12 și 25 arată existența unei tradiții autentice și păstrarea atentă a acestora. Era obiceiul ca un elev evreu să memoreze învățăturile unui rabin. Un elev bun era precum „o cisternă tencuită care nu pierde nici o picătură” (Mishna, Aboth, ii, 8).
Prin urmare, după cum scrie Jeffery L. Sheler, scriitor de religie pentru US News & World Report, „Biblia și sursele sale rămân ferm ancorate în istorie”3.
1. William F. Albright, Recent Discoveries in Bible Lands (New York: Funk and Wagnalls, 1955), 136.
2. Simon Kistemaker, The Gospels in Current Study (Grand Rapids, MI: Baker, 1972), 48–49.
3. Jeffery L. Sheler, Is the Bible True? (New York: HarperCollins, 1999), 41.
Scriptura
Despre acest plan
Este Isus cu adevărat Domnul care pretinde că este? În acest devoțional de două săptămâni, care te va pune pe gânduri, cu idei din cartea Mai mult decât un Tâmplar, vei citi argumente-cheie pentru credință din partea unui sceptic devenit credincios. Josh McDowell și-a propus să infirme pretențiile lui Isus Hristos. Dar dovezile pe care le-a găsit sugerau exact contrariul. Așa că analizează faptele. Experimentează iubirea lui Dumnezeu. Și apoi privește ce se întâmplă.
More
Dorim să le mulțumim lui Josh McDowell, Sean McDowell și Tyndale House Publishers pentru furnizarea de conținut adaptat din cartea More Than a Carpenter. Pentru mai multe informații, te rugăm să vizitezi: https://www.josh.org/
