YouVersion
Pictograma căutare

Iertându-i pe cei care ne rănescMostră

Forgiving Those Who Wound Us

Ziua 6 din 7

„Uniforma” creștină

Vedem oameni purtând uniforme în toate industriile. Mecanicii, bucătarii, ospătarii, personalul din spital, polițiștii și pompierii, toți poartă uniforme. De fapt, există corporații întregi pentru furnizarea și curățarea uniformelor. Există așa ceva ca o „uniformă creștină”? Ei bine, nu în haine în sine, dar cu siguranță în grija noastră unii pentru alții! Acest pasaj ne încurajează să ne „îmbrăcăm”, fapt care implică intenționalitate și scop. Trebuie să ne îmbrăcăm la fel unii cu alții, în moduri specifice. Trebuie să ne îmbrăcăm în milă, bunătate, smerenie, blândețe și răbdare. De ce? Pentru că sub acele uniforme sunt indivizi care au defecte. Acele defecte vin sub toate formele. Așa că, Dumnezeu ne echipează cu o listă de atribute care ar trebui să-l indice pe creștin, și apoi ne dăruiește un instrument comportamental important pentru a face față greșelilor - iertarea.

Iertarea este comportamentul zilnic al credincioșilor maturi. Dumnezeu ne-a ales să fim un popor sfânt. A fi sfânt înseamnă a fi „pus deoparte”, sau „dedicat” unui anumit scop - a fi asemenea lui Hristos. În acest pasaj, suntem puși deoparte pentru a arăta dragostea lui Dumnezeu unii față de alții. Cu toate acestea, Dumnezeu știe că toți avem defecte. Dumnezeu este suveran peste toate acele defecte, și se așteaptă ca să ne acceptăm unii altora imperfecțiunile! Planul lui Dumnezeu este de a sfinți (a face sfinți, a dedica) credincioșii prin interacțiunea lor unii cu alții. Când iertăm, ne conformăm imaginii fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos. Greșelile noastre și ale celorlalți devin oportunități de a exercita virtutea iertării.

Ești dispus să-ți mărturisești greșelile (vezi Iacov 5:16)? Ești dispus să porți hainele: milei, bunătății, smereniei, blândeții și răbdării? Ești dispus să fi asemenea lui Hristos și să extinzi iertarea spre cei care ți-au greșit?

Iertarea trebuie să marcheze părtășia credincioșilor. Trăind după modelul iertării avem, în mod sigur, parte de beneficii personale. Dar un bine și mai mare este dus la îndeplinire când ne iertăm unii pe alții: Dumnezeu este proslăvit și Hristos este glorificat și făcut cunoscut unei lumi care privește. Arătăm ca și Hristos!

Ziua 5Ziua 7

Despre acest plan

Forgiving Those Who Wound Us

Fie că suferim răni emoționale sau fizice, iertarea este piatra de temelie a vieții creștine. Isus Hristos a experimentat tot felul de tratamente nedrepte și incorecte, chiar până la punctul de moarte nedreaptă. Totuși, în ultima sa oră, El a iertat hoțul batjocoritor pe cruce, precum și pe călăii lui.

More

Dorim să mulțumim Joni și Friends, International and Tyndale House Publishers, creatorii Beyond Suffering Bible, pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vizitează: www.beyondsufferingbible.com/