Iertându-i pe cei care ne rănescMostră
O Viață de iertare
După ce I-a învățat pe ucenicii să se roage, Isus le-a oferit o perspectivă asupra modului în care aceștia ar putea să pășească împreună în această lume stricată. El le-a arătat modul în care Tatăl ceresc privește relațiile dintre ei și calea de urmat pentru a umbla în lumina harului Său.
Tatăl nostru ne asigură atât pâinea cea de toate zilele, cât și disciplina zilnică. În acest pasaj iertarea păcatelor vorbește despre acumularea zilnică de fărădelegi, răni și greșeli care fac parte din trăirea unei vieți de credință într-o lume căzută. Acesta este un alt domeniu al vieții în care Tatăl nostru dorește să ne disciplineze. Dacă devenim insensibili și neiertători față de ceilalți (pentru că ne-au rănit adesea), Tatăl nostru își arată bunătatea prin faptul că ne disciplinează până când învățăm cum să iertăm. El confruntă mândria noastră cu blândețe reamintindu-ne de propriile noastre defecte.
Umblarea în iertare înseamnă să ne recunoaștem rapid greșelile față de ceilalți și să căutăm să obținem iertarea lor cât mai curând posibil. Dar mai înseamnă și faptul că suntem pregătiți și dispuși să-i iertăm pe cei care ne greșesc. O asemenea iertare este posibilă doar atunci când conștientizăm ceea ce deja Tatăl ne-a iertat în Hristos (Efeseni 4:32). Insultele și rănile pe care le primim din partea celorlalți sunt nesemnificative în comparație cu ceea ce a suferit Hristos ca rezultat al păcatelor noastre împotriva Lui.
Trăind o viață de iertare ne permite să trecem cu vederea micile ofense și să formăm relații care să susțină confruntări solide asupra unor păcate interpersonale serioase. Un asemenea mod de viață ne poate ajuta chiar să vedem o lume plină de nedreptate așa cum o vede Tatăl nostru - o lume în nevoie de un Salvator. Atunci putem să contribuim la planul Său măreț de a mântui lumea modelând adevărul scripturii în propriile noastre vieți.
Scriptura
Despre acest plan
Fie că suferim răni emoționale sau fizice, iertarea este piatra de temelie a vieții creștine. Isus Hristos a experimentat tot felul de tratamente nedrepte și incorecte, chiar până la punctul de moarte nedreaptă. Totuși, în ultima sa oră, El a iertat hoțul batjocoritor pe cruce, precum și pe călăii lui.
More