Te-ai întrebat vreodată de ce? Mostră
Te-ai întrebat vreodată de ce Dumnezeu nu pare corect?
Ieri am vorbit despre cum s-ar putea să nu înțelegem de ce Dumnezeu face ceea ce face, dar ne putem încrede în cine spune El că este. Dar ce facem cu situațiile când Dumnezeu nu pare corect?
De exemplu, cum este corect ca oamenii să aibă oportunități extrem de diferite în funcție de situația lor financiară, de conjunctura lor familială și de locul în care au crescut? În fiecare din viețile noastre, există cel puțin câteva situații în care am putea întreba—cum este acest lucru corect? Cum a putut Dumnezeu să lase să se întâmple asta?
Este o întrebare cinstită, dar iată altceva de reținut: Dumnezeu nu este corect. El este drept, dar nu corect.
Dacă Dumnezeu ar fi corect, ar fi o veste cumplită pentru noi. Deoarece Dumnezeu este sfânt și perfect în toate privințele, El nu poate fi asociat cu păcatul. Și, așa cum ne spune Romani 3:23, toți am păcătuit și am dat greș față de standardul lui Dumnezeu.
Deci, dacă Dumnezeu ar fi corect, n-ar exista pentru oamenii păcătoși nici o modalitate de a avea o relație cu El. Dar Dumnezeu este drept, nu corect, așa că El L-a trimis pe Isus. Și când Îl acceptăm pe Isus, datoria noastră este plătită, păcatele ne sunt iertate și putem avea o relație cu Dumnezeu.
Incorectitudinea lui Dumnezeu este fundamentală pentru vestea bună—Isus a deschis o cale acolo unde noi nu aveam nici una.
În plus, Dumnezeu tinde să răstoarne perspectiva noastră despre „echitate” cu susul în jos. Priviți doar la o pildă pe care o spune Isus în Matei 20. El descrie un proprietar de pământ care recrutează muncitori pentru ogorul său, promițându-le o anumită simbrie.
Proprietarul a recrutat muncitori în momente diferite, astfei încât unii au trudit de dimineața până seara, în timp ce alții au început lucrul mult mai târziu în cursul zilei. Cînd a venit timpul să-și încaseze plata, cei care lucraseră mai mult se așteptau să primească mai mulți bani.
Pune-te în poziția respectivă pentru o secundă. Ar părea corect, nu? Imaginează-ți că ai muncit din greu pe câmp toată ziua și că ești lângă cineva care a lucrat doar o oră sau cam atât. Amândoi mergeți să fiți plătiți și proprietarul vă dă la amândoi aceeași sumă.
Imediat s-ar putea să gândești: „Nu-i corect!” Dar iată cum a răspuns proprietarul în pilda lui Isus:
„Stăpânul i-a răspuns unuia dintre ei: Prietene, eu nu te nedreptăţesc! Nu te-ai înţeles cu mine pentru un denar? Ia ce-ţi aparţine şi pleacă! Eu vreau să-i dau şi acestuia din urmă ca şi ţie! Nu am voie să fac ce vreau cu ceea ce-mi aparţine? Sau ochiul tău este rău, fiindcă eu sunt bun?’” Matei 20:13-15 NTLR
Harul lui Dumnezeu nu se potrivește cu definiția noastră a corectitudinii. Noi tindem să vrem să ținem scorul și să ne câștigăm dreptul de a merge înainte. Dar Împărăția lui Dumnezeu funcționează diferit.
Dreptatea lui Dumnezeu a avut nevoie de Isus, dar harul Său necesită lipsa corectitudinii. Așa că, în loc de a lăsa ca incorectitudinea să ne alimenteze frustrarea, s-o lăsăm să ne alimenteze credința. La fel ca proprietarul pământului, să fim generoși în a le oferi iertare și milă celor din jurul nostru, așa cum face Isus cu noi cu atâta generozitate.
Și dacă te afli într-un anotimp când viața pare nedreaptă, adu-ți aminte că Dumnezeu nu te-a uitat. El este prezent în suferința ta și poate să dea sens durerii tale. Isus a promis că în această viață vom avea necazuri pentru că trăim într-o lume căzută, nedreaptă. Dar pentru că Dumnezeu este drept, El va îndrepta într-o zi toate nedreptățile și acesta este un adevăr pe care ne putem sprijini.
Roagă-te: Doamen Îți mulțumesc că ești drept, dar nu corect. Harul Tău este mai mult decât aș putea eu să câștig sau să merit vreodată și Te laud pentru asta. Când sunt tentat să țin scorul și să mă concentrez pe incorectitudine, adu-mi aminte în schimb de credincioșia ta. Ajută-mă să fiu generos și îngăduitor cu alții, să-i tratez așa cum aș vrea să fiu tratat eu însumi, în loc de modul în care ar merita să fie tratați. În numele lui Isus, amin.
Provocare: Pentru că Dumnezeu este drept, El ne cheamă să urmărim dreptatea. Gândește-te la domenii de inechitate în comunitatea ta. Cum ar putea Dumnezeu să te cheme pentru a aduce dreptate în acele domenii?
Despre acest plan
Ce-ar fi dacă credința ar fi bazată mai puțin pe a cunoaște toate răspunsurile corecte și mai mult în a pune întrebări dificile? Dacă te-ai întrebat vreodată de ce Dumnezeu pare nedrept, de ce nu răspunde El rugăciunilor noastre așa cum ne-am aștepta, sau de ce un Dumnezeu iubitor ar crea iadul, acest plan biblic de 7 zile, care însoțește seria „Te-ai întrebat vreodată de ce?” a pastorului Craig Groeschel este pentru tine.
More