Unde rugăciunea devine realăMostră

Ziua a treia

Rugăciunea cu credință

Chiar dacă afirmăm toate lucrurile corecte despre rugăciune, descoperim că încă ne luptăm atunci când ne rugăm. Încă ne întrebăm dacă Dumnezeu este acolo. Strigăm și avem adesea experiențe în rugăciune pe care nu suntem siguri cum să le interpretăm. Dacă Scriptura ne-ar fi îndrumat în aceste momente... sau poate o face.

În 1 Ioan 3:19-20, Ioan ne păstorește sufletele în exact acest tip de luptă. Mai întâi descoperim că suntem „în prezența Lui” și că trebuie să ne liniștim inimile. Acest lucru este un pic ciudat. De ce trebuie să ne liniștim în prezența lui Dumnezeu? De ce vorbesc singur în prezența lui Dumnezeu?! Ceea ce spune Ioan în continuare explică problema: „oricând ne-ar condamna inimile noastre. Căci Dumnezeu este mai mare decât inimile noastre și cunoaște totul.”

Rețineți că Ioan presupune că inimile noastre ne pot condamna în prezența lui Dumnezeu. Am cunoscut acest tip de condamnare. M-am luptat cu aceste experiențe în rugăciune. Ca majoritatea dintre noi, când am făcut-o, am făcut automat două lucruri fără să bag de seamă: în primul rând, am presupus că sentimentele mele erau atașate de acțiunea lui Dumnezeu. Când m-am simțit condamnat, am crezut că Dumnezeu mă condamnă. În al doilea rând, în loc să aduc asta în fața lui Dumnezeu, având încredere că numai în Hristos pot cunoaște speranța în aceste locuri, m-am întors împotriva mea. Am presupus că nu mă rugam suficient de bine, sau cu destulă râvnă, sau că viața mea nu fusese suficient de bună. Am uitat că Dumnezeu știe că nu știu să mă rog și că El se roagă în numele meu.

Dar în acest loc, observă spre ce merge încurajarea lui Ioan. Dumnezeu este mai mare. Dumnezeu știe totul. Dumnezeu este mai mare decât inima ta. Ioan presupune că inima ta face multe lucruri de la sine, iar acele lucruri nu îți vorbesc despre Dumnezeu. Când inima ta te condamnă, Ioan îți amintește că Dumnezeu este mai mare decât inima ta și te întoarce către El. Ioan te ajută să-ți amintești că Dumnezeu știe totul – chiar mai mult despre păcatul tău decât tine – și te cheamă la Sine datorită a ceea ce a realizat pentru tine. Acesta este motivul pentru care rugăciunea este întotdeauna prin credință. Trebuie să auzim adevărul, dar apoi trebuie și să mergem în el.

Cum te-ai luptat în rugăciune? Ce ți-a spus inima ta în rugăciune și ai presupus că este de la Dumnezeu? Cum ai putea să știi că Dumnezeu este mai mare în aceste locuri?